Prima pagină » Economic » Banca centrală estimează că inflația va crește la începutul lui 2024, din cauza măsurilor fiscale. BNR a menține dobânda cheie la 7% pe an

Banca centrală estimează că inflația va crește la începutul lui 2024, din cauza măsurilor fiscale. BNR a menține dobânda cheie la 7% pe an

Banca centrală estimează că inflația va crește la începutul lui 2024, din cauza măsurilor fiscale. BNR a menține dobânda cheie la 7% pe an

Banca Națională a României (BNR) se așteapta ca inflația, aflată pe un trend descendent în ultimele luni, să crească la începutul anului viitor, „sub impactul majorării și introducerii unor taxe și impozite”, după cum a anunțat instituția în urma ședinței Consiliul de administraţie pe probleme de politică monetară.

Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României a decis, în ședința de miercuri, să mențină rata dobânzii de politică monetară la nivelul de 7%, a transmis banca centrală, printr-un comunicat de presă.

Este a șapte sedintă în care se decide menținerea acestui nivel, la care a ajuns dobânda cheie în sedința din 10 ianuarie, când a fost majorată de la 6,75% pe an. Cel mai mic nivel din ultimii ani a fost de 1,25% pe an, la începutul luni 2021, după ce aceasta începuse, la debutul pandemiei, să fie redusă de la 2,5 la 2% pe an.

În plus, banca centrală a decis menținerea ratei dobânzii pentru facilitatea de creditare (Lombard) la 8% pe an și a ratei dobânzii la facilitatea de depozit la 6% pe an. Consiliul de admnistrație al BNR a hotărât și ca ratele rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei și în valută ale instituțiilor de credit să rămână la nivelurile actuale.

În ședința de miercuri, 8 noiembrie 2023, pe baza evaluărilor și a datelor disponibile în acest moment, precum și în condițiile incertitudinilor ridicate, Consiliul de administrație al BNR a hotărât menținerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 7% pe an. Totodată, s-a decis menținerea ratei dobânzii pentru facilitatea de creditare (Lombard) la 8% pe an și a ratei dobânzii la facilitatea de depozit la 6% pe an. De asemenea, Consiliul de administrație al BNR a decis menținerea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei și în valută ale instituțiilor de credit.

Deciziile CA al BNR vizează readucerea durabilă a ratei anuale a inflației în linie cu ținta staționară de 2,5% ±1 punct procentual, inclusiv prin ancorarea anticipațiilor inflaționiste pe termen mediu, într-o manieră care să contribuie la realizarea unei creșteri economice sustenabile. În contextul actual, mixul echilibrat de politici macroeconomice și implementarea de reforme structurale inclusiv prin utilizarea fondurilor europene care să stimuleze potenţialul de creştere pe termen lung sunt esențiale pentru menținerea stabilității macroeconomice și întărirea capacității economiei românești de a face față unor evoluții adverse, conform comunicatului instituției.

Cum a evoluat economia

BNR arată în comunicatul transmis că rata anuală a inflației a coborât în septembrie 2023 la 8,83%, în linie cu previziunile, de la 9,43% în luna august, pe fondul decelerării creșterii prețurilor alimentelor procesate și al accentuării declinului în termeni anuali al prețurilor energiei.

Pe ansamblul trimestrului III, rata anuală a inflației a continuat astfel să se reducă, dar mai lent decât în precedentele două trimestre, diminuându-se cu 1,42 puncte procentuale (de la 10,25% în iunie), în condițiile în care noile scăderi ample de dinamică consemnate în acest interval de prețurile alimentelor și energiei au fost parțial contrabalansate ca impact de scumpirea combustibililor și medicamentelor.

Rata anuală a inflației CORE2 ajustat și-a accelerat scăderea în trimestrul III, coborând vizibil sub nivelul prognozat, la 11,3% în septembrie, de la 13,5% în iunie. Evoluția este atribuibilă în principal descreșterii cotațiilor mărfurilor, prioritar agroalimentare, și măsurii de plafonare temporară a adaosului comercial la produse alimentare de bază. Ea reflectă însă și o slăbire a transmiterii în prețurile de consum a costurilor mărite ale firmelor, îndeosebi a celor salariale – pe fondul temperării cererii de consum –, precum și o atenuare a impactului inflaționist al importurilor.

Rata anuală a inflației calculată pe baza indicelui armonizat al prețurilor de consum (IAPC – indicator al inflației pentru statele membre UE) a scăzut la 9,2% în septembrie, de la 9,3% în iunie 2023. Totodată, rata medie anuală a inflației IPC și cea calculată pe baza IAPC s au redus în septembrie la 12,6% și la 11,4%, de la 14,2%, respectiv 12,5%, în iunie, rămânând inferioare celor prevalente în regiune și în țările baltice.

Datele statistice revizuite recent arată că activitatea economică a crescut în trimestrul II 2023 cu 1,7%, după o comprimare cu 1% în precedentele trei luni (variație trimestrială), dar reconfirmă scăderea avansului acesteia în termeni anuali la 1%, de la 2,4% în trimestrul I 2023.

Descreșterea a fost determinată de această dată de consumul gospodăriilor populației, în timp ce consumul administrației publice și-a accelerat puternic creșterea, iar dinamica anuală a formării brute de capital fix a consemnat doar o mică scădere, rămânând deosebit de ridicată. Totodată, exportul net și-a mărit impactul expansionist în acest interval, în condițiile continuării creșterii ecartului pozitiv dintre variația volumului exporturilor de bunuri și servicii și cea a volumului importurilor. Pe acest fond, deficitul balanței comerciale și cel de cont curent au înregistrat în trimestrul II 2023 noi scăderi substanțiale față de aceeași perioadă a anului anterior.

Cele mai recente date și analize indică o decelerare semnificativă a creșterii economiei în a doua parte a anului curent, implicând o dinamică anuală mai modestă a PIB în trimestrul III decât cea anticipată anterior.

Astfel, în intervalul iulie-august, vânzările cu amănuntul și cele auto-moto, precum și serviciile prestate populației au consemnat noi pierderi de dinamică anuală, iar producția industrială și-a prelungit declinul apreciabil în termeni anuali; în schimb, volumul lucrărilor de construcții și-a reaccelerat considerabil creșterea în raport cu aceeași perioadă din 2022, în principal pe seama evoluțiilor de pe segmentul nerezidențial și de pe cel al construcțiilor inginerești. Totodată, variația anuală a exporturilor de bunuri și servicii a continuat să-și mărească ecartul pozitiv față de cea a importurilor, care a intrat relativ mai pronunțat în teritoriul negativ în iulie-august. Drept consecință, deficitul comercial și-a reaccentuat contracția în termeni anuali, iar cel de cont curent și-a atenuat-o doar ușor, în condițiile în care înrăutățirea substanțială a soldului balanței veniturilor primare a fost parțial compensată ca impact de creșterea în acest interval a excedentului balanței veniturilor secundare.

Pe piața muncii, datele recente arată o încetinire pronunțată a creșterii lunare a efectivului salariaților din economie în iulie-august și menținerea relativ stabilă a ratei șomajului BIM, alături de descreșterea vizibilă în acest interval a dinamicii anuale a costului unitar cu forța de muncă din industrie, de la un nivel însă deosebit de înalt atins în trimestrul II. Totodată, potrivit sondajelor de specialitate, intențiile de angajare pe orizontul foarte scurt de timp și-au accentuat ușor scăderea în luna octombrie față de trimestrul III, iar deficitul de forță de muncă raportat de companii pentru ultimul trimestru al anului și-a corectat în mare măsură creșterea din intervalul precedent, pe seama evoluțiilor din industrie și servicii.

Principalele cotații ale pieței monetare interbancare au înregistrat mici scăderi spre finele lui octombrie, după relativa stabilitate din lunile precedente. Totodată, randamentele titlurilor de stat și-au accentuat corecția descendentă în perioada recentă – în linie cu evoluțiile din economiile avansate și din regiune –, în contextul așteptărilor revizuite ale investitorilor privind perspectiva ratei dobânzii Fed și al calmării temerilor generate pe piața financiară internațională în prima parte a lunii octombrie de escaladarea tensiunilor geopolitice.

În această conjunctură, dar și pe fondul atractivității relative încă ridicate a plasamentelor în monedă națională, cursul de schimb leu/euro s-a cvasi-stabilizat pe palierul mai înalt atins la mijlocul lunii septembrie. Totodată, moneda națională și-a stopat tendința de depreciere față de dolarul SUA din lunile precedente, în condițiile întreruperii trendului de întărire a acestuia pe piețele financiare internaționale.

Creditul acordat sectorului privat și-a accentuat scăderea de ritm în septembrie, la 4,5%, de la 5,5% în august, în contextul unui declin amplu consemnat de dinamica componentei în valută, contrabalansat doar în mică măsură ca impact de reaccelerarea ușoară a creșterii creditului în lei. Ponderea componentei în lei în creditul acordat sectorului privat și-a stopat totuși ascensiunea în septembrie, la 68,1%, pe fondul efectului statistic al evoluției cursului de schimb leu/euro.

Incertitudini și riscuri însemnate

În ședința de miercuri, Consiliul de administrație al BNR a analizat și aprobat Raportul asupra inflației, ediția noiembrie 2023, document ce încorporează cele mai recente date și informații disponibile.

Prognoza actualizată reconfirmă perspectiva continuării scăderii ratei anuale a inflației de-a lungul următorilor doi ani, pe o traiectorie mai ridicată însă în 2024 decât cea previzionată anterior, dar ușor mai joasă pe parcursul trimestrelor ulterioare. Astfel, rata anuală a inflației este așteptată să se mărească în debutul anului viitor – sub impactul majorării și introducerii unor taxe și impozite –, și să descrească gradual în următoarele trimestre, dar să-și accelereze scăderea în 2025, coborând în interiorul intervalului țintei la finele orizontului prognozei.

Descreșterea va fi antrenată pe mai departe de factorii pe partea ofertei, în principal de efecte de bază dezinflaționiste și de corecții descendente ale cotațiilor unor mărfuri, cărora li se alătură influențele anticipate să vină din restrângerea relativ abruptă a excedentului de cerere agregată începând cu trimestrul III 2023 și din intrarea gap-ului PIB în teritoriul negativ spre finele anului viitor – cu câteva trimestre mai devreme decât se previzionase anterior.

Incertitudini și riscuri însemnate la adresa perspectivei inflației decurg totuși din creșterile de taxe și impozite destinate accelerării consolidării bugetare, potențial suplimentate în perspectivă, dar și din evoluția cotației petrolului, în contextul conflictului din Orientul Mijlociu.

Incertitudini și riscuri notabile rămân asociate însă și conduitei viitoare a politicii fiscale și de venituri, date fiind, demersurile recente vizând limitarea cheltuielilor bugetare în 2023 și posibila mărire în următorii ani a pachetului de măsuri fiscal-bugetare corective, dar și implicațiile potențiale ale noii legislații privind pensiile și salariile din sectorul public, precum și eventuale noi majorări salariale acordate personalului bugetar.

În același timp, incertitudini și riscuri semnificative la adresa perspectivei activității economice, implicit a evoluției pe termen mediu a inflației, generează războiului din Ucraina și conflictul din Orientul Mijlociu, precum și evoluțiile economice sub așteptări din Europa, îndeosebi din Germania.

Totodată, absorbția fondurilor europene, în principal a celor aferente programului Next Generation EU, este condiționată de îndeplinirea unor ținte și jaloane stricte. Ea este însă esențială pentru realizarea reformelor structurale necesare, inclusiv a tranziției energetice, dar și pentru contrabalansarea, cel puțin parțială, a impactului contracționist al șocurilor pe partea ofertei, amplificat și de înăsprirea condițiilor economice și financiare pe plan internațional.

Relevante sunt, de asemenea, perspectiva conduitei politicilor monetare ale BCE și Fed, precum și atitudinea băncilor centrale din regiune, arată banca centrală.

Potrivit instituției, BNR monitorizează atent evoluțiile mediului intern și internațional și va continua să utilizeze instrumentele de care dispune în vederea îndeplinirii obiectivului fundamental privind stabilitatea prețurilor pe termen mediu.

Noul Raport trimestrial asupra inflației va fi prezentat public în într-o conferință de presă organizată vineri, 10 noiembrie, la ora 11:00.

Minuta deliberărilor privind adoptarea deciziei de politică monetară în cadrul ședinței de astăzi va fi publicată pe website-ul BNR în data de 20 noiembrie 2023, la ora 15:00.

Conform calendarului, următoarea ședință a CA al BNR dedicată politicii monetare va avea loc în data de 12 ianuarie 2024.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
BREAKING! Cazul Georgescu. Ce urmează după arestul preventiv și ce va păți acum fostul candidat
Digi24
Reacția sfâșietoare a tatălui tinerei ucise în Olt, după ce suspectul crimei s-a predat în Elveția
Cancan.ro
Ce scrie presa din Elveţia despre Vlad Bălțățeanu Tânărul urmează să fie extrădat în România
Prosport.ro
Nadia Comăneci, surpriză colosală pentru români pregătită diseară la Paris în cel mai luxos show de modă al lumii! EXCLUSIV
Adevarul
Un român plecat la muncă în Irlanda povestește cât câștigă în construcții și cum și-a găsit de lucru: „E destul de bine plătit pentru un începător”
Mediafax
UCIGAȘUL nevăzut: Boala de care mor mai mult de jumătate din români
Click
Călin Georgescu, 30 de zile în arest preventiv. Curtea de Apel București a dat verdictul
Digi24
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Cancan.ro
Prima reacție a familiei Valentinei după ce Vlad Bălțățeanu s-a predat poliției. Ce spune tatăl fetei
Ce se întâmplă doctore
Arbitrul Gheorghe Moldovan și-a pus capăt zilelor. Bărbatul a lăsat un videoclip de adio în care a dezvăluit motivul pentru care s-a sinucis: „Soția mi-a spus că vrea să mor”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Ceasul asociat cu Max Verstappen și Steve McQueen: TAG Heuer Monaco costă peste 9.000 de euro
Descopera.ro
Cafeaua îți poate perturba somnul și fără să te țină treaz. Iată cum
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descopera.ro
Lecțiile unor femei care au făcut renovări pe cont propriu
Mediafax Italia
Taxa „invizibilă” care mănâncă din salarii și pensii
Mediafax Spania
MOTORINA SE SCUMPEȘTE! La cât ar putea ajunge un plin de 50 de litri?!