Prima pagină » Actualitate » EXCLUSIV | Care sunt scenariile referitoare la extrădarea lui Cătălin CHERECHEȘ. Ce spune avocatul său despre situația edilului

EXCLUSIV | Care sunt scenariile referitoare la extrădarea lui Cătălin CHERECHEȘ. Ce spune avocatul său despre situația edilului

Adina Anghelescu
EXCLUSIV | Care sunt scenariile referitoare la extrădarea lui Cătălin CHERECHEȘ. Ce spune avocatul său despre situația edilului

Arestat în Germania, după ce a fugit din țară în urma unei sentințe definitive, primarul din Baia Mare, Cătălin Cherecheș, ar urma să fie extrădat în România.

Potrivit surselor GÂNDUL, există două astfel de proceduri de aducere în țară a edilului, autoritățile germane urmând să decidă, teoretic, în baza legii de cooperare internațională.

Prima procedură este cea rapidă, în care condamnatul prins și reținut în vederea extrădării își dă consimțământul cu privire la extrădare în țara în care a fost emisă sentința definitivă.

Cea de a doua durează ceva mai mult, întrucât condamnatul face opoziție la extrădare, iar instanța germană urmează să decidă, în baza argumentelor de împotrivire la extrădare, dacă acesta va fi trimis în România pentru a-și ispăși pedeapsa.

Procedura de extrădare poate dura aproximativ două luni, în cazul în care nu apar schimbări importante în situația actuală.

Ce spune avocatul lui Cătălin Cherecheș

Avocatul Răzvan Doseanu a declarat, pentru GÂNDUL, că până la această oră nu a fost contactat de Cătălin Cherecheș sau de avocatul acestuia din Germania.

„Aștept un semn și vom discuta după care sunt căile ce urmează a fi făcute pe această procedură a extrădării. Îmi pare rău că domnul Cherecheș a ales să se pună într-o așa situație ingrată, care nu face decât să îngreuneze demersurile din justiție făcute până acum!”, spune avocatul.

Potrivit Euronews, avocatul i-a recomandat lui Cherecheș să se predea înainte de a fi prins în Germania.

„Îi recomand să se predea autorităților, indiferent unde s-ar afla acum. Instinctul de conservare sau ce l-o fi determinat pe domnul Cherecheș sau poate faptul că și-a dat seama că n-are nicio șansă să fie rejudecat în mod imparțial, pot fi doar niște presupuneri”, a declarat acesta.

Augustin Zegrean: În ultimii ani, Germania îi trimite acasă, fără discuție

Augustin Zegrean, fost președinte al Curții Constituționale, este de părere că primarul din Baia Mare va fi extrădat în România cât mai curând.

„Statul german nu mai este dispus, deci condamnații noștri să nu mai facă pușcăria acolo, pentru că costă foarte mult reeducarea. În ultimii ani, îi trimit acasă, fără discuție, numai că nu se face așa, de seara până dimineața, procedura aceasta. Trebuie rezolvată problema cu mandatul, trebuie verificat de către autoritățile germane dacă mandatul este eliberat în condiții normale, legale, dacă corespunde. Procedura noastră este în conformitate cu procedura europeană, fără discuție. Și în funcție de asta, îl vor trimite acasă într-o lună-două”, a declarat acesta.

Cătălin Cherecheş a fost reținut, marți după-amiază, de polițiștii germani în orașul Augsburg, în urma unei colaborări cu Poliţia Română. Pentru că ar fi opus rezistență, Cherecheș ar fi fost lovit de agenți în momentul capturării sale.

„În seara de 28 noiembrie 2023, în urma cooperării polițienești internaționale și a schimbului de date și informații, dintre Poliția Română și autoritățile din Germania, Ungaria, Austria și Italia, a fost localizat, depistat și reținut, de către polițiștii bavarezi și BKA, în Augsburg, un bărbat, de 45 de ani, din Baia Mare, urmărit internațional. Acesta a fost depistat de partenerii externi, pe baza informațiilor oferite de Poliția Română.

Instanța competentă a emis pe numele bărbatului un mandat de executare a pedepsei închisorii de 5 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată. Mulțumim partenerilor interni și externi, pentru sprijinul acordat în prinderea acestuia. În continuare, se derulează activități procedurale specifice, pentru aducerea bărbatului în țară”, a transmis Poliţia Română, prin intermediul unui comunicat.

Potrivit unor surse din anchetă, Cherecheș a încercat să fugă din Germania, mergând cu o mașină, cu aproximativ 200 de km la oră, alături de o mătușă.

CITEȘTE ȘI:

Reprezentanții Poliției Române, declarații de ultimă oră în cazul CHERECHEȘ: „Totul a decurs ca la carte. A fost o capturare în timp record”

Cum a scăpat primarul evadat Cherecheș doar cu 5 ani de închisoare. Motivarea sentinței

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Zăpada mieilor. Drumarii fac apel ca în minivacanța de Paște să se circule cu prudență, în condiții de iarnă
Digi24
De ce China poate câștiga războiul din Iran fără să tragă un singur foc
Cancan.ro
BBC Weather îi contrazice pe meteorologii Accuweather: Cum va fi vremea de Paște în București, de fapt
Prosport.ro
Mircea Lucescu i-a spus ultima sa dorință doctorului Dragoș Vinereanu, șeful Secției de Cardiologie a Spitalului Universitar
Adevarul
Cine a fost, de fapt, Iuda Iscarioteanul? O analiză a specialiștilor moderni asupra profilului psihologic al „vânzătorului de Hristos”
Mediafax
Carne de miel în condiții improprii și mizerie. Amenzi de peste de 3,8 milioane de lei date de ANPC
Click
Locul din România unde primăvara arată spectaculos. Poți admira magnolii rare, vechi de un secol
Digi24
Armistițiul cu Iranul. Trump s-a trezit în situația despre care el însuși avertiza: „Când celălalt simte miros de sânge, ești terminat”
Cancan.ro
Ce i-a adus sfârșitul lui Mircea Lucescu, de fapt! Ovidiu Ioanițoaia a făcut dezvăluirea!
Ce se întâmplă doctore
Îți amintești de Laura Teodoru, știrista de la Digi? S-a retras de la tv și duce o viață luxoasă. Cum arată acum, la 10 de ani de când a dispărut din viața publică
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Radare fixe 2026: cand devin active si cum calculeaza viteza medie
Descopera.ro
Prea multă ciocolată te-ar putea ucide. Cât este prea mult?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Un tip îi propune unei fete să facă dragoste cu el: – Cât tupeu, domnule, cât tupeu!
Descopera.ro
Tinerii nu mai știu cum să dezbată idei din cauza Inteligenți Artificiale, arată un studiu