Prima pagină » Știri externe » VIDEO Tensiuni politice în Marea Britanie / Guvernul Rishi Sunak plătește Rwandei fonduri masive printr-un acord de limitare a imigrației

VIDEO Tensiuni politice în Marea Britanie / Guvernul Rishi Sunak plătește Rwandei fonduri masive printr-un acord de limitare a imigrației

Guvernul Rishi Sunak este supus presiunilor politice intense, după ce a dezvăluit că achită statului african Rwanda 290 de milioane de lire sterline (338 de milioane de euro) în cadrul unui acord care are rolul opririi migrației ilegale spre Marea Britanie.

Inițial, Guvernul britanic a plătit 140 de milioane de lire sterline în 2022, iar anul acesta a achitat încă 100 de milioane, urmând să ofere Rwandei alte 50 de milioane de lire în 2024-2025.

Fondurile au fost oferite în cadrul eforturilor de a contribui la dezvoltarea Rwandei și la crearea unor unități de gestionare a migrației încât să poată fi considerată o țară sigură, ceea ce ar permite deportarea imigranților ajunși ilegal în Marea Britanie.

Problema este că, până în prezent, niciun imigrant nu a fost deportat, deoarece Curtea Supremă de Justiție din Marea Britanie nu consideră Rwanda țară sigură, constatând riscuri privind abuzuri în materie de drepturile omului.

Premierul Rishi Sunak a anunțat că pregătește o nouă lege, care urmează să fie analizată în Camera Comunelor în regim de urgență. Prin noile reglementări, Guvernul va putea ignora prevederi ale Legii britanice privind Drepturile Omului, iar instanțele judiciare nu vor mai trebui să țină cont de tratatele internaționale.

Noul sistem de azil ”va bloca toate motivele care au împiedicat până acum deportările”, a argumentat Rishi Sunak.

Noul secretar de stat responsabil de Imigrație, Tom Pursglove, a încercat să justifice fondurile masive acordate Rwandei.

”Noi credem că este corect să susținem ritmul dezvoltării economice în Rwanda și acționăm în acest spirit. Bineînțeles că ne asigurăm că răspundem în mod adecvat deciziilor anterioare ale Curții Supreme de Justiție, abordăm acele probleme prin tratat, iar anumite părți din fondurile alocate ne-au permis să ne concentrăm pe crearea capacităților necesare”, a declarat Tom Pursglove, citat de postul ITV.

Argumentele nu conving opoziția laburistă

Însă opoziția laburistă a criticat vehement abordarea, semnalând că nu va vota proiectul de lege al Guvernului conservator.

”Eu cred că politicienii conservatori îi consideră proști pe cetățenii țării. Noi am solicitat în mod repetat informații despre costurile totale ale acestei scheme eșuate în relația cu Rwanda. Au refuzat să ne spună, iar acum, în final, au fost nevoiți să admită că au fost serii de plăți secrete”, a declarat deputatul laburist Yvette Cooper.

”Oare câte cecuri în alb va mai putea semna Rishi Sunak înainte ca politicienii conservatori să înțeleagă că această schemă este o farsă?”, a subliniat Yvette Cooper.

Guvernul conservator, care se confruntă cu scăderea popularității de câțiva ani, speră să limiteze migrația ilegală pe Canalul Mânecii. Londra vrea ca imigranții africani care ajung ilegal în Marea Britanie să fie deportați în Rwanda, unde ar urma să le fie procesate cererile de azil.

Nu este clar dacă proiectul va obține aprobarea Parlamentului britanic și nici dacă, în pofida potențialelor noi reglementări, instanțele judiciare nu vor putea bloca în continuare deportările.

Foto: Profimedia

Citește și:

Comisia Europeană va propune modalități de folosire a profiturilor generate de activele ruse, dar este improbabil să ajungă în curând la Ucraina

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Economia Rusiei se apropie de „zona morții”. Ce arată noile date economice?
Digi24
Barack Obama explică afirmațiile despre extratereștri și Area 51, după valul de reacții pe rețelele sociale
Cancan.ro
Tovarășul lui Alex Bodi l-a înfruntat pe 'Măcelarul lui Bebino'. Avem imaginile întâlnirii de gradul 0
Prosport.ro
FOTO. Transformarea Larisei Iordache. Cum arată după ce a născut
Adevarul
România, aproape invizibilă la München: „Mi-e teamă că la noi nu se înțelege cât de mare este schimbarea de atitudine a Germaniei”
Mediafax
Uitați de păpuși și mașinuțe. Copiii ar trebui să se joace cu teluri și zdrobitoare de cartofi pentru a se dezvolta mai bine
Click
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Digi24
Poveste de film: A vândut tot ce avea în SUA și s-a mutat în România, după ce iubita lui a fost deportată. „I-a luat 10 zile”
Cancan.ro
Au apărut noi detalii despre cazul românului care a încercat să răpească o fetiță în Italia. Bărbatul ar fi acționat la...
Ce se întâmplă doctore
Apariția incendiară a Andreei Bănică în costum de baie la 47 de ani a stârnit reacții: „De ce simți nevoia să te vedem dezbrăcată?”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
2026: O singură bandă are prioritate în sensul giratoriu, dar mulți șoferi o evită. Cum se aplică noua regulă din Codul Rutier
Descopera.ro
Ce vrea să construiască NASA pe Soare?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: -Eram cu iubita în pat, când am primit un mesaj...
Descopera.ro
„Vrem apă să ne spălăm şi lumină să învăţăm”. Revolta studenţilor de la Iaşi în anul 1987