Prima pagină » Actualitate » Țara unde benzina a ajuns mai IEFTINĂ decât apa. „Cu 3 euro pot să fac plinul”

Țara unde benzina a ajuns mai IEFTINĂ decât apa. „Cu 3 euro pot să fac plinul”

Marian Popescu
Țara unde benzina a ajuns mai IEFTINĂ decât apa. „Cu 3 euro pot să fac plinul”
Cât costă un plin la mașină, calculat în timp de lucru efectiv / foto caracter ilustrativ, sursa: Facebook

Benzina vândută în Cuba devine şi mai ieftină, de la o zi la alta, pentru cei care au dolari, în contextul în care moneda locală (peso) continuă să se deprecieze în raport cu dolarul american, transmite Reuters. În schimb, pentru un cubanez care nu are decât pesos, un plin obişnuit de benzină costă mai mult de jumătate din salariul minim lunar, care este de 2.100 de pesos.

Benzina cu cifra octanică 94 se vinde acum în Cuba cu 30 de pesos, sau 11 cenţi litrul, la actualul curs de schimb de pe piaţa neagră, acesta fiind unul din cele mai mici preţuri din lume, potrivit portalului online GlobalPetrolPrices.com.

Spre comparație, o sticlă obişnuită de apă de o jumătate de litru se vinde în Cuba cu un preţ cuprins între 100 şi 200 de pesos, de peste zece ori mai mult decât preţul unei cantităţi similare de benzină.

În paralel, cursul de schimb al dolarului, pe care cubanezii îl obţin prin remitenţe sau din turism, a urcat de la 170 de pesos în urmă cu un an, până la 270 pesos pentru un dolar, marţi, pe piaţa neagră.

Această depreciere oferă celor care au dolari o putere de cumpărare mult mai mare pentru produse precum carburanţii, care se vând în pesos, scrie Agerpres.

Moneda cubaneză a început un declin accentuat în 2021, după ce guvernul a adoptat o reformă monetară care a pus capăt sistemului cu două monede, dând naştere unei pieţe negre de schimb valutar care a contribuit la explozia preţurilor.

„Situaţia este una paradoxală. Pe de o parte, politicile statului încearcă să menţină un minim de coeziune socială. Pe de altă parte, tocmai politicile monetare ale statului duc la această adâncire a inegalităţii”, spune Bert Hoffmann, expert pe America Latină la Institutul german pentru studii globale (GIGA).

Cuba importă cea mai mare parte a ţiţeiului din Mexic şi Venezuela, iar preţurile sale reduse la benzină sunt devansate doar de cele din ţări precum Iran, Libia şi Venezuela, care au rezerve semnificative de petrol.

Yadira Carricarte, o cubaneză care trăieşte în Italia, şi care recent şi-a vizitat familia din Havana, a fost surprinsă să vadă care este preţul benzinei când a făcut plinul maşinii sale compacte pe care a închiriat-o.

„Cu trei euro pot să fac plinul. Preţul ar trebui să fie mult mai mare”, a spus ea.

Cuba subvenţionează benzina de mai multe decenii, încă de la începutul revoluţiei fostului lider Fidel Castro.

Sursa FOTO -caracter ilustrativ: Facebook

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Poveste de dragoste în perioada comunistă. Cum a păcălit Securitatea o tânără româncă îndrăgostită de un englez
Digi24
„Lungul amurg” al Chinei: cei doi factori ce prevestesc un viitor sumbru pentru colosul care a fost odată „fabrica lumii”
Cancan.ro
Scandal exploziv la Insula iubirii. Concurentul înjurat, amenințat și băgat în ședință de producătorii Antena 1
Prosport.ro
FOTO. Aryna Sabalenka, apariție incendiară în costum de baie: „E o divă”
Adevarul
America, prinsă între MAGA și extrema stângă. De ce riscă moderații din ambele partide să rămână fără voce
Mediafax
Ai locui într-o casă de lux făcută din trei containere navale? Proiectul inedit are terasă pe acoperiș, saună și piscină
Click
Patru sectoare ale Capitalei, fără apă rece timp de patru zile. Care sunt zonele afectate
Digi24
„A mers prea departe”. Musk îi cântă în strună lui Trump, după ce președintele SUA a cerut plecarea lui Zelenski
Cancan.ro
Cele 3 minciuni ale Arminei care au dat-o afară de la Insula Iubirii. Cu ce i-a mințit pe Radu Vâlcan, propriile colege și chiar pe Marcel
Ce se întâmplă doctore
Stana Izbașa, neschimbată la 55 de ani. Timpul a stat pe loc pentru cântăreața de muzică populară din Banat. A fost înșelată, nu s-a căsătorit niciodată și nu are copii
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Poliția Brașov are o mașină „beton”, la propriu! Imagini virale
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Axa Pământului s-a deplasat de patru ori în ultimii 320 de milioane de ani, inclusiv în era dinozaurilor
Mediafax Italia
CELE MAI BUNE LOCURI DE MUNCĂ! Poți câștiga o avere...
Mediafax Spania
Cât ar putea câștiga în plus angajații dacă s-ar aplica reforma fiscală?!