Prima pagină » Actualitate » LIVE UPDATE | Război în Ucraina, ziua 663: Dispozitiv de ascultare descoperit în viitorul birou al generalului Zalujnîi / Vești bune din SUA

LIVE UPDATE | Război în Ucraina, ziua 663: Dispozitiv de ascultare descoperit în viitorul birou al generalului Zalujnîi / Vești bune din SUA

LIVE UPDATE | Război în Ucraina, ziua 663: Dispozitiv de ascultare descoperit în viitorul birou al generalului Zalujnîi / Vești bune din SUA

Războiul din Ucraina a intrat luni, 18 decembrie, în ziua cu numărul 663. GÂNDUL vă prezintă cele mai importante evenimente din țara vecină, cu care România are cea mai lungă graniță de pe flancul estic al NATO.

Un dispozitiv de ascultare a fost descoperit într-unul dintre viitoarele birouri ale comandantului-şef al armatei ucrainene, generalul Valeri Zalujnîi, au anunţat serviciile de securitate de la Kiev.

Totuși, se pare că dispozitivul „nu era operaţional”, după cum relatează AFP.

Zalujnîi, la cuțite cu Zelenski

„Echipamentul nu a fost găsit direct în biroul lui Valeri Zalujnîi, ci într-unul dintre spaţiile pe care acesta le-ar putea folosi în viitor pentru munca sa”, au explicat serviciile ucrainene într-o postare pe Telegram.

A fost deschisă o anchetă pentru „utilizare ilegală a mijloacelor tehnice speciale cu scopul de a obţine informaţii. Aparatul găsit nu era funcţional. Nu au fost găsite dispozitive de stocare a datelor sau de transmisie audio la distanţă. Acest dispozitiv tehnic va fi trimis spre examinare”, au mai indicat serviciile ucrainene.

În calitate de comandant-şef al forţelor armate ucrainene, Valeri Zalujnîi decide asupra cursului general al operaţiunilor de pe front, sub autoritatea preşedintelui Volodimir Zelenski.

Presa ucraineană şi cea occidentală au raportat în ultimele luni tensiuni crescânde între Zelenski şi Zalujnîi, pe fondul eşecului contraofensivei de vară a forţelor Kievului şi al prăbuşirii sprijinului american.

Rusia a invadat Ucraina în februarie 2022 şi controlează acum aproape o cincime din teritoriul acestei ţări.

Vești bune din SUA pentru Zelenski

Un influent senator american s-a declarat „optimist” în legătură cu posibilitatea unui acord în Congres cu privire la un nou pachet crucial de ajutor pentru Ucraina.

În timp ce preşedintele Joe Biden i-a atacat dur pe republicanii din Congres care blochează trimiterea a încă 61 de miliarde de dolari la Kiev, negocierile intense continuă. Senatul şi-a amânat vacanţa de sfârşit de an pentru a găsi un compromis.

„Sunt foarte optimist”, a declarat senatorul democrat Joe Manchin într-o intervenție la CNN. El a adăugat că a vorbit cu colegii din ambele tabere. „Se îndreaptă într-o direcţie pozitivă”, a precizat Manchin.

Congresul SUA a ajutat masiv Ucraina, dar Casa Albă a avertizat că va „rămâne fără bani” până la sfârşitul anului pentru a sprijini Kievul.

Democraţii sunt în favoarea acestui nou ajutor, dar republicanii cer o înăsprire majoră a politicii de imigraţie în schimbul sprijinului lor. Joe Biden a declarat că este gata să facă „compromisuri semnificative” pe această temă pentru a permite deblocarea situaţiei.

Senatorul republican Lindsey Graham, un politician foarte conservator, s-a arătat mai puţin optimist decât colegul său – „Nu suntem deloc aproape de un acord. Nu voi ajuta Ucraina, Taiwanul sau Israelul până când nu ne vom securiza graniţa”.

Moldova, exercițiu militar sub ochii separatiștilor din Transnistria

Republica Moldova a început un exerciţiu militar în apropierea regiunii separatiste Transnistria, care este controlată de trupele ruse, a anunţat Ministerul Apărării de la Chişinău.

Exerciţiile vor dura până vineri, 22 decembrie 2023. Vehiculele militare au fost deja puse în mişcare, conform ministerului.

Reamintim că săptămâna trecută liderii UE au decis să deschidă negocierile de aderare atât cu Ucraina, cât şi cu Republica Moldova.

De altfel, cu numai câteva zile în urmă UE a predat armatei Republicii Moldova echipamente medicale şi de protecţie, vehicule de teren, detectoare de mine, drone şi generatoare de energie electrică.

Rusia a avertizat în repetate rânduri conducerea Republicii Moldova să nu încerce să recupereze Transnistria prin forţă. Controale stricte de securitate sunt acum în vigoare la aeroportul din Chişinău pentru a preveni posibila intrare a luptătorilor ruşi în ţară.

„Avem de-a face cu două ameninţări majore la adresa securităţii naţionale: politica agresivă a Federaţiei Ruse împotriva ţării noastre şi a lumii în ansamblu şi corupţia adânc înrădăcinată în Moldova”, a spus, de curând, președintele Maia Sandu.

Recomandarea video

Mediafax
Europa 2026: previziuni salariale, țările cu cele mai mari creșteri. România și Ucraina, singurele pe minus
Digi24
Cea mai scăzută temperatură de pe Pământ în acest moment. Zilele următoare sunt prognozate și -60 de grade Celsius
Cancan.ro
Ce mâncau Nicolae și Elena Ceaușescu în prima zi de Crăciun. Meniul strict era făcut cu o zi înainte
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea le-a tăiat răsuflarea tuturor când a apărut așa la filmări
Adevarul
Indignarea unui muncitor român stabilit în Spania, după ce i s-a oferit un salariu de 1.800 euro: „Nu acceptați aceste mizerii”
Mediafax
Cod portocaliu de viscol în zona de munte din județele Hunedoara și Caraș-Severin
Click
Trei zodii își rescriu destinul de la început de an. Ianuarie le schimbă viața în bine, renasc din propria cenușă
Digi24
A murit Pat Finn. Actorul din serialele „Seinfeld” și „Friends” avea 60 de ani
Cancan.ro
-17 grade Celsius în România. Pe ce dată vine "iarna secolului", potrivit meteorologilor Accuweather
Ce se întâmplă doctore
Mihai Voropchievici avertizează: Această zodie este vizată de o forță malefică, pe final de 2025
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Dacia deschide comenzile noului Spring pe piețele vest-europene. România încă vinde vechea generație
Descopera.ro
Misterul Triunghiului Bermudelor, posibil rezolvat! Ce au descoperit doi seismologi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-a pus dracu' să-mi iau păpușă gonflabilă inteligentă!
Descopera.ro
Pământul ar fi putut fi devastat de explozii spațiale „invizibile”