Prima pagină » Actualitate » Marți, 9 ianuarie, se judecă CONTESTAȚIA la arestarea lui Cornel Dinicu și a celor doi administratori ai Fermei Dacilor

Marți, 9 ianuarie, se judecă CONTESTAȚIA la arestarea lui Cornel Dinicu și a celor doi administratori ai Fermei Dacilor

Oana Zvobodă
Marți, 9 ianuarie, se judecă CONTESTAȚIA la arestarea lui Cornel Dinicu și a celor doi administratori ai Fermei Dacilor

Tribunalul Prahova a programat pe data de 9 ianuarie termenul de judecare a contestațiilor depuse de cei trei inculpați din dosarul Ferma Dacilor, conform news.ro.

Patronul de la „Ferma Dacilor”, Cornel Dinicu, și ceilalți doi inculpați din dosar, Vitomir Adrian Ristin şi Adelina Elena Ilie, administratori ai pensiunii, au contestat măsurile preventive.

Cornel Dinicu, cel care a înfiinţat Ferma Dacilor, este arestat preventiv, în timp ce administratorii din acte, Adrian Ristin şi Adelina Ilie, se află în arest la domiciliu.

Ipoteza cea mai probabilă privind declanșarea incendiului

Procurorii  arată în referatul pentru arestarea preventivă a administratorilor de la pensiunea Ferma Dacilor că ipoteza cea mai probabilă privind declanșarea incendiului care a dus la moartea a opt oameni este aprinderea unui televizor. De la acel televizor, focul s-ar fi extins la mai multe obiecte de plastic și apoi a cuprins toată clădirea. De altfel, magistrații au respins versiunile prezentate de patronul de facto al fermei Cornel Dinicu, inclusiv cea a incendierii intenționate, precizând că focul a izbucnit din interior spre exterior, fără a exista focare multiple.

De asemenea, procurorii au considerat puțin probabilă ipoteza unei țigări lăsate aprinse, având în vedere că focul a pornit dintr-o cameră unde dormeau doi copii și a afectat mansarda, nu bucătăria unde ar fi fost o altă sursă potențială de scântei.

Referatul cu propunere de arestare preventivă prezintă și mărturiile unor supraviețuitori de la pensiuni, printre care și copii.

Procurorii i-au reținut marți pe Cornel Dinicu și cei doi patroni ai firmei care deține oficial pensiunea Ferma Dacilor din Tohani. Este vorba despre Adrian Vitomir Ristin și Marian-Viorel Olteanu, care dețin în procente egale Ferma Dacilor Production SRL. În dosar sunt cercetați pentru fals intelectual și abuz în serviciu și fostul și actualul primar al comunei Gura Vadului. Cornel Dinicu se prezenta ca patron al pensiunii Ferma Dacilor, însă în acte pensiunea aparține firmei Ferma Dacilor Production SRL, în care Dinicu nu are oficial nicio calitate.

CITEȘTE ȘI:

EXCLUSIV | Secretele foștilor șefi ai ISU Prahova, acuzați că au „protejat” Ferma Dacilor: „Sunt 10 dosare de corupție pe numele lor, zac în sertare”

Dosarul Ferma Dacilor: Complexul a reclamat că are probleme cu rețeaua electrică deși era branșat ilegal. Precizările ANRE

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Împăratul lumii interlope”, Petre Geamănu, în arest! Arsenal și câini antrenați, găsiți pe proprietatea sa
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Prosport.ro
David Popovici și-a adus iubita să vadă noua „bijuterie” de 7.500.000 de euro construită de magnatul Ion Țiriac pentru români
Adevarul
Manichiurista care ironizează salariile medicilor rezidenți și susține că ea câștigă mai bine: „De bani nu vorbim, că vede ANAF-ul!”
Mediafax
Se circulă în condiții de IARNĂ pe mai multe artere importante din țară! Zeci de utilaje mobilizate
Click
Primele imagini cu fiica lui Ilie Bolojan în rochie de mireasă! Cum a arătat Lucia Maria în ziua nunții
Digi24
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
Cancan.ro
Nuntă cu fast în familia lui Ilie Bolojan! Unde are loc evenimentul și cine sunt nașii fiicei sale
Ce se întâmplă doctore
Ce s-a ales de Dana, prima soție a lui Dan Petrescu, femeia care l-a înşelat cu Radu Niculescu. Cum arată şi din ce face bani
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Un Suzuki Grand Vitara diesel caută un nou proprietar. Prețul cerut pentru SUV-ul japonez
Descopera.ro
Un obiect misterios care accelerează prin spațiu nu poate fi explicat de cercetători
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Astronomii au descoperit un sistem stelar rar care emite semnale radio la fiecare opt minute
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...