Prima pagină » Actualitate » Capcanele iernii. Incendii uriașe în gospodării din Dâmbovița și Argeș

Capcanele iernii. Incendii uriașe în gospodării din Dâmbovița și Argeș

Alexandru TosaMaya Radu
Sursa foto: Captura foto ISU Argeș

Gerul din ultima perioadă s-a transformat într-o capcană. Din dorința de a încălzi locuințele și câteva momente de neateție, mulți au ajuns sub cerul liber.

Luni noaptea, iadul s-a dezlănțuit într-o gospodărie din Argeș, iar în Dâmbovița incendiul pornit de la o casă a cuprins-o și pe cea de-a doua.

După miezul nopții, un incendiu violent a izbucnit într-o gospodărie din comuna Băiculești. Flăcările au cuprins o locuință, mai multe butelii de gaz de la o centrală și s-au extins și la a doua locuință.

“La locul solicitării, s-au deplasat trei echipaje cu două autospeciale de intervenție cu apă și spumă și o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat. În urma evaluării situației, s-a constatat că flăcările se manifestau la acoperișul unei locuințe de aproximativ 80 mp, unde au fost degradate și plafoanele încăperilor, la trei butelii de gaz care alimentau o centrală termică, la o parte din acoperișul unei alte locuințe, fiind afectat pe aproximativ 35 mp din circa 200 mp și la bunurile dintr-un hol și o parte din izolația termică a locuințelor”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Argeș.

Pompierii au acționat rapid evitând o explozie și afectarea în întregime a celor două locuințe.Intervenția a durat aproximativ două ore, iar din primele verificări cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic al curentului electric produs la nivelul unei aeroterme lăsată sub tensiune în apropierea buteliilor.

Și în Dâmbovița, un incendiu a izbucnit în zorii zilei la o casă în localitatea Râul Alb de Jos. Focul s-a extins rapid și la alte construcții.

Sursa foto: Captura foto ISU Argeș

Sursa foto: Captura foto ISU Argeș

“Garda de Intervenție Voinesti a intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, Detașamentul de Pompieri Târgoviște cu trei autospeciale de stingere, iar Serviciul de Ambulanță Județean cu un echipaj. La fața locului echipajele de intervenție au constatat faptul că incendiul se manifesta la o casă pe o suprafață de aproximativ 150 mp și s-a extins la acoperișurile a două construcții adiacente – o anexă și o casă învecinată – pe o suprafață totală de aproximativ 80 mp”, potrivit declarației purtătorului de cuvânt al ISU Dâmbovița.

Din fericire, nu au existat victime, dar pagubele sunt foarte mari, în ambele situații. În sezonul rece, incendiile provocate de sursele de încălzire se înmulțesc.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Invazie de șobolani, din cauza temperaturilor mari. „Otrava nu este soluția”
Digi24
Un politician vrea să organizeze o petrecere cu sex chiar în sediul primăriei
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Prosport.ro
Ioana Timofeciuc a luat decizia! A plecat din România după Florinel Coman
Adevarul
Cum ar fi încercat Ilie Bolojan să salveze mandatul de primar al lui Dominic Fritz
Mediafax
Rusia poate prelua active fizice și financiare după atacurile Ucrainei. Decretul, semnat de Putin
Click
De ce a decis un român invitat la nunta vărului să scoată bani din plicul pentru dar: „Ei m-au chemat, eu sunt oaspetele”
Digi24
Comisia Europeană, îndemnată să blocheze fondurile din PNRR din cauza „amendamentului Fritz”
Cancan.ro
Soția bogătașului Don Pepe cere în instanță bani de la EX: ”Anturajul în care ne învârtim este unul de oameni de afaceri înstăriți”
Ce se întâmplă doctore
Recunoști fetița din imagine? Micuța cu breton și zâmbet larg a crescut și a devenit soția unui cântăreț celebru din România
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
A fost pus în funcțiune radarul care vede tot: Știe dacă ai telefonul în mână sau dacă nu porți centura
Descopera.ro
Un material uluitor a fost descoperit pe Marte de roverul Perseverance
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Soţia: – Am luat 200 de euro din buzunarul de la vestă
Descopera.ro
Un satelit cât o valiză ar putea detecta primul semnal cosmic dinaintea apariției stelelor