Prima pagină » Justiție » Asasinatul omului de afaceri Adrian Kreiner: Al doilea SUSPECT va fi adus în România, în luna martie / Al treilea criminal, căutat în continuare

Asasinatul omului de afaceri Adrian Kreiner: Al doilea SUSPECT va fi adus în România, în luna martie / Al treilea criminal, căutat în continuare

Carla Adamescu
Asasinatul omului de afaceri Adrian Kreiner: Al doilea SUSPECT va fi adus în România, în luna martie / Al treilea criminal, căutat în continuare
FOTO - Facebook

Cel de-al doilea suspect de crimă în cazul omului de afaceri Adrian Kreiner va fi adus în România la începutul lunii martie din Marea Britanie, de unde s-a recuperat deja aproape tot prejudiciul, adică 16 ceasuri scumpe şi alte bunuri care au fost furate din casa afaceristului de cei trei autori ai jafului urmat de decesul victimei.

„În momentul de faţă referitor la cazul Kreiner se desfăşoară activităţi de către Tribunalul Sibiu şi Parchetul Sibiu în cooperare cu autorităţile britanice, pentru predarea de către aceste autorităţi a celui de-al doilea suspect, care a fost prins în Marea Britanie. Este o chestiune de zile, poate de săptămâni, să fie predat şi cel de-al doilea suspect”, a declarat vineri, într-o conferinţă de presă, şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Sibiu, chestorul Tiberiu Ivancea.

Șeful IPJ Sibiu a precizat că durează mai mult aducerea în ţară al celui de al doilea suspect, faţă de primul suspect repatriat deja, din cauză că britanicii au cerut informaţii legate de sistemul de detenţie din România.

„Cei din Marea Britanie au avut nişte nelămuriri cu privire la sistemul de detenţie şi la condiţiile de detenţie. Li s-a răspuns că sunt comparabile cu cele de acolo. (…) De asta au dat un termen mai mare, undeva la începutul lunii martie”, a spus chestorul Tiberiu Ivancea, citat de Agerpres.

Ceasurile furate de la Sibiu ar valora 200.000 de euro

Ceasurile lui Adrian Kreiner, furate din casa lui din Sibiu, au fost găsite în autoturismul primului suspect de crimă, cel care a fost prins şi adus în România. Această maşină a rămas în Marea Britanie, motiv pentru care ceasurile furate de la victimă au fost aduse în România mai târziu. Ceasurile furate de la Sibiu ar valora 200.000 de euro, potrivit informaţiilor furnizate de surse judiciare.

„Au fost recuperate din Marea Britanie, de la autorităţile de acolo, prin comisie rogatorie, 16 ceasuri şi alte bunuri, care au fost găsite la percheziţia autoturismului suspecţilor în momentul în care au fost prinşi în Marea Britanie. Cred că sunt toate recuperate. Ele în momentul de faţă sunt supuse unor analize (…) Au fost găsite în autoturismul primului suspect care a fost predat iniţial, dar autoturismul a rămas acolo şi de aceea bunurile au au fost recuperate mai târziu”, a arătat chestorul Tiberiu Ivancea.

Doi dintre cei trei bărbaţi care l-ar fi bătut şi ucis pe omul de afaceri Adrian Kreiner din Sibiu au fost prinşi în Marea Britanie, unul în Scoţia – Laurenţiu Ghiţă, altul în Irlanda de Nord – Marian Cristian Minae. Poliţia Română îl caută încă pe cel de-al treilea suspect – Cosmin Costinel Zuleam. Legat de cel de al treilea suspect, şeful IPJ Sibiu a afirmat că poliţiştii din judeţul Dolj se ocupă de prinderea acestuia.

„Legat de cel care nu este prins, el este în continuare dat în urmărire internaţională. N-aş putea să vă precizez în momentul de faţă care sunt noutăţile faţă de cel de-al treilea pentru că dosarul de urmărire este în lucru la IPJ Dolj pe principiul locului de domiciliu”, a explicat chestorul Tiberiu Ivancea.
Curtea de Apel (CA) Alba Iulia a respins în 18 ianuarie, ca nefondată contestaţia depusă de către unul dintre suspecţii crimei din 6 noiembrie 2023 de la Sibiu, Marian Cristian Minae, împotriva deciziei de arestare preventivă emisă de către Tribunalul Sibiu.

Totodată, instanţa a respins ca tardivă contestaţia formulată de către un alt suspect, Ghiţă Laurenţiu, împotriva aceleaşi încheieri din noiembrie 2023 a Tribunalului Sibiu.

În 6 noiembrie 2023, omul de afaceri Adrian Kreiner a fost bătut şi jefuit în propria casă

Tribunalul Sibiu a emis în 19 noiembrie 2023 mandate de arestare preventivă, precum şi mandate internaţionale de arestare, în lipsă, pe numele celor trei suspecţi, acuzaţi de săvârşirea infracţiunilor de omor calificat şi tâlhărie calificată.

În 6 noiembrie 2023, omul de afaceri Adrian Kreiner a fost bătut şi jefuit în propria casă. Hoţii i-au furat ceasuri în valoare de 200.000 de euro. În casă mai erau iubita şi fiica omului de afaceri.

Autorii crimei au reuşit să fugă din ţară, iar un complice al acestora din judeţul Timiş, Ilie Sitariu, a fost prins şi arestat preventiv. Bărbatul este acuzat că i-ar fi ajutat pe cei trei autori ai crimei şi tâlhăriei, iar pe unul dintre aceştia l-ar fi sprijinit să plece din ţară.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Peste 30.000 de dolari pentru susținerea lui Călin Georgescu pe TikTok. „Am ținut în șah Guvernul, SRI și SIE”
Digi24
„Lungul amurg” al Chinei: cei doi factori ce prevestesc un viitor sumbru pentru colosul care a fost odată „fabrica lumii”
Cancan.ro
Scandal exploziv la Insula iubirii. Concurentul înjurat, amenințat și băgat în ședință de producătorii Antena 1
Prosport.ro
FOTO. Fiica lui Ilie Dumitrescu a surprins cu apariția ei: „Tata e de vină”
Adevarul
Tragedie în Portugalia. Trei români, găsiți morți într-un rezervor de apă din Loulé. Aveau 21, 24 și 40 de ani
Mediafax
Ai locui într-o casă de lux făcută din trei containere navale? Proiectul inedit are terasă pe acoperiș, saună și piscină
Click
Scandal monstru la Asia Express! Mirela Vaida și Valerie Lungu, date afară din cazare în toiul nopții
Digi24
„Nu fac nimic la întâmplare”. Povestea cazului bogpr, cel care a plătit un milion de dolari pentru campania lui Călin Georgescu
Cancan.ro
Cele 3 minciuni ale Arminei care au dat-o afară de la Insula Iubirii. Cu ce i-a mințit pe Radu Vâlcan, propriile colege și chiar pe Marcel
Ce se întâmplă doctore
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Descopera.ro
Mult mai mulți oameni au ajuns în spațiu decât credeți. Ce țară i-a trimis pe cei mai mulți?
Mediafax Italia
CELE MAI BUNE LOCURI DE MUNCĂ! Poți câștiga o avere...
Mediafax Spania
Cât ar putea câștiga în plus angajații dacă s-ar aplica reforma fiscală?!