Prima pagină » Economic » Ministerul Energiei și Transelectrica, un nou contract de finanțare din Fondul pentru Modernizare: 48 mil. € pentru retehnologizarea stației Mostiștea

Ministerul Energiei și Transelectrica, un nou contract de finanțare din Fondul pentru Modernizare: 48 mil. € pentru retehnologizarea stației Mostiștea

Madalina Prundea

Ministrul Energiei și președintele Directoratului operatorului național de transport și sistem al energiei electrice din România au semnat, marți, contractul pentru un nou obiectiv de investiții finanțat prin Fondul de Modernizare. Este vorba de 48 de milioane de euro care sunt accesați pentru „Proiectul-pilot DigiTEL Green – Retehnologizare stația 220/110/20kV Mostiștea în concept de stație digitală și cu impact redus asupra mediului”.

Ștefăniță Munteanu, președintele Directoratului Companiei Naționale de Transport al Energiei Electrice Transelectrica S.A. a semnat, marți,alături de minstrul Energiei, Sebastian Burduja, la sediul instituției, cel de-al zecelea contract de finanțare din Fondul pentru Modernizare.

Contractul pentru implementarea „Proiectului-pilot DigiTEL Green – Retehnologizare stația 220/110/20kV Mostiștea” are cu o valoare nerambursabilă 48 de milioane de euro, care e propune o abordare tehnologică de actualitate și presupune transformarea stației în baza unui concept 100% digital și inovator cu impact redus asupra mediului. Valoarea totală a proiectului este de peste 57 de milioane de euro din care finanțarea nerambursabilă din fonduri europene este de 48 de milioane de euro, prin Fondul pentru Modernizare.

„Fondul pentru Modernizare este garanția dezvoltării României”

„Această finanțare susține proiectele de modernizare a sistemului energetic național promovate de Ministerul Energiei, una dintre prioritățile cheie pe care le-am enunțat încă de la preluarea mandatului. Digitalizarea este o condiție esențială pentru o energie verde, care protejează mediul și promovează eficiența. Energia viitorului înseamnă tehnologii performante, pe care noi vom continua să le finanțăm în ritm accelerat. Fondul pentru Modernizare este garanția dezvoltării României și a trecerii într-o nouă paradigmă a tranziției energetice: decarbonizare, descentralizare, digitalizare. Vă reamintesc că obiectivele aderării României la «Declarația globală privind energia regenerabilă și eficiența energetică» sunt triplarea capacității mondiale de producție a energiei regenerabile și dublarea eficienței energetice până în 2030. Misiunea pe care mi-am asumat-o ca ministru al energiei nu este despre următoarele alegeri, ci despre următoarele generații”, a declarat Sebastian Burduja, Ministrul Energiei.

„În contextul unei tranziții energetice accelerate, actualele mecanisme de finanțare europeană oferă un sprijin consistent în ceea ce privește investițiile care se vor realiza în următorii ani în energie, iar Transelectrica este pregătită să acceseze toate posibilitățile oferite. Odată cu semnarea contractului pentru Retehnologizarea Stației Mostiștea, avem 10 proiecte cu finanțare nerambursabilă din Fondul pentru Modernizare, în valoare totală de peste 470 de milioane de euro. Stația Mostiștea este al doilea proiect de retehnologizare a unei stații în concept digital, după Stația Alba Iulia, proiect care beneficiază de asemenea de finanțare din Fondul pentru Modernizare. Este evident angajamentul Companiei pentru investiții și pentru dezvoltarea durabilă a rețelei electrice de transport în sensul atingerii obiectivelor de economie curată. Odată cu semnarea acestui contract de finanțare, aliniat cu obiectivele strategice europene privind dezvoltarea durabilă, Transelectrica marchează un progres în ceea ce privește sustenabilitatea și inovația în sectorul energetic național. Este o dovadă clară că rămânem angajați în sprijinirea tuturor eforturilor de transformare a infrastructurii energetice pe întreg parcursul tranziției către o economie neutră din punct de vedere climatic”, a spus Ștefăniță Munteanu, președintele Directoratului Transelectrica.

Transelectrica este responsabilă pentru transportul energiei electrice, funcționarea sistemului și a pieței, precum și pentru asigurarea siguranței Sistemului Electroenergetic Național. Compania operează Rețeaua Electrică de Transport a României – rețea de interes național și strategic – alcătuită din 81 de stații electrice de transformare și 8.931,6 kilometri de linii electrice aeriene, cu tensiuni de 220 kV și 400 kV.

Operatorul continuă astfel seria investițiilor derulate prin accesarea programelor de finanțare UE. În decembrie, Transelectrica anunța că a obținut 56,2 milioane de euro prin componenta REPowerEU a PNRR, recent aprobată de Consiliul Uniunii Europene, în scopul finanțării a trei proiecte de investiții esențiale pentru eficientizarea și modernizarea rețelei electrice de transport.

Obiectiv: creșterea eficienței energetice

Potrivit comunicatului comun transmis, proiectul-pilot DigiTEL Green reprezintă un efort investițional în acord cu politicile și directivele europene din domeniul energiei, asumat de Transelectrica pentru dezvoltarea și modernizarea infrastructurii energetice prin adoptarea unor soluții tehnologice și echipamente de ultimă generație care să contribuie la reducerea amprentei ecologice. Inclusă în Planul de Dezvoltare a RET pentru perioada 2022-2031, investiția din portofoliul de proiecte al Transelectrica va contribui la reducerea impactului asupra mediului înconjurător și la tranziția către o infrastructură energetică sustenabilă și eficientă.

„Prin adoptarea unor practici și tehnologii prietenoase cu mediul, retehnologizarea stației Mostiștea se va realiza prin integrarea unor tehnologii digitale avansate care vor optimiza operațiunile specifice și va asigura un consum propriu de energie în cadrul instalației din surse regenerabile, contribuind astfel la creșterea eficienței energetice prin implementarea conceptului nZEB (nearly Zero Energy Buildings). Proiectul investițional va avea un impact major asupra rețelei electrice de transport al energiei, beneficiile unei stații electrice de transformare care funcționează în concept 100% digital, așa cum va funcționa stația Mostiștea, contribuind la fiabilitatea și performanțele sistemului. Stația 220/110/20kV Mostiștea a fost pusă în funcțiune în anul 1974, iar până în prezent nu a trecut prin niciun proces de retehnologizare”, au transmis oficialii.

Săptămâna trecută, Ministerul Energiei a semnat 21 de contracte de finanţare în cadrul Fondului pentru Modernizare, Program Cheie 3- Sprijin pentru extinderea şi modernizarea reţelei de distribuţie a energiei electrice, cu o valoare totală a proiectelor de 3,21 miliarde lei.

Anteior, ministrul Energiei, Sebastian Burduja, și directorul general al operatorului național de transport al gazelor naturale, Transgaz, Ion Sterian, au semnat contractele de finanțare, din aceeași sursă, pentru două proiecte majore de investiții – gazoductul Marea Neagră – Podișor și conducta de transport gaze naturale Ghercești – Jitaru, inclusiv alimentarea cu energie electrică, protecție catodică și fibră optică.

Fondul pentru Modernizare (FM) este constituit din veniturile obținute prin licitarea pe piață a 2% din certificatele de emisii de gaze cu efect de seră (GES) la nivelul UE, pentru perioada 2021-2030, România având alocat 11,98%, ce reprezintă un buget de peste 15 miliarde euro care poate fi utilizat până în anul 2030.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Capcana mortală întinsă de ruși pe front. Cum sunt forțați militarii ucraineni să iasă din adăposturi
Digi24
„Nu vă jucați cu focul, ticăloșilor!”. Reacție dură din PSD după violențele de la protestul ciobanilor din Capitală
Cancan.ro
Ce făcea amanta generalului Dorin Ioniță în timpul înmormântării. Alice ar fi pus la cale o mișcare neașteptată
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Arbitra a postat imagini cu ea în bikini și reacțiile au venit imediat: „Să intre VAR!”
Adevarul
Corporatiștii, luați la țintă de agitatorii din Piața Victoriei: „Sataniștilor!” Furia s-a revărsat și asupra șoferilor, livratorilor și bicicliștilor
Mediafax
IRONII după protestele fermierilor: Mai lipsește să spună că au venit OMULEȚII VERZI și RUȘII
Click
Mărturisiri cutremurătoare la priveghiul Mădălinei Apostol. Raluca Dumitru: „Am rămas fără cuvinte”
Digi24
Piața Victoriei, sub asediu: imagini cu ce nu s-a văzut la TV din ciocnirile dintre protestatari și jandarmi
Cancan.ro
Băieții Mădălinei Apostol, răpuși de durere la priveghi! Mama iubitei lui Nick Rădoi și-a făcut apariția în baston
Ce se întâmplă doctore
Mesajul dureros al Monicăi Gabor după moartea Mădălinei Apostol. De ce suferea, de fapt, tânăra?
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Poliția Rutieră prezintă rutele blocate de protestul fermierilor din București. Piața Victoriei, în continuare blocată
Descopera.ro
Găuri ciudate pe Marte! Nimeni nu știe cum s-au format
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. La psihiatru: – Am o prietenă imaginară!
Descopera.ro
Gondwana primește titlul de supercontinent: un studiu arată că era mult mai mare decât se credea
Mediafax Italia
DESCOPERIRE ȘOCANTĂ! L-au găsit mort într-o... cameră frigorifică!
Mediafax Spania
PRODUSUL care a dat peste cap prețurile din supermarketuri! CÂT A AJUNSĂ SĂ COSTE acum?!