Prima pagină » Video » MARIUS TUCĂ SHOW | Ce i se pregătește lui Klaus Iohannis? Victor Ponta: „În septembrie, o singură funcție este decisă!”

MARIUS TUCĂ SHOW | Ce i se pregătește lui Klaus Iohannis? Victor Ponta: „În septembrie, o singură funcție este decisă!”

Sociologul Mirel Palada și fostul premier Victor Ponta au făcut, în cadrul emisiunii „Marius Tucă Show” de miercuri seara, o analiză  și o radiografie a scenei politice din România, după anunțul coaliției PSD-PNL, privind comasarea alegerilor și listele comune pentru europarlamentare. Fostul premier a vorbit despre job-urile la nivel înalt care se vor tranșa în lunile septembrie-octombrie, luându-l în calcul în această ecuație și pe Klaus Iohannis, afla la final de mandat. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă

Victor Ponta susține că pentru luna septembrie este decisă doar funcția Ursulei von der Leyen, despre care afirmă că va câștiga un nou mandat la conducerea Comisiei Europene.

Victor Ponta: „Înțeleg că se va face un înalt reprezentant al CE pentru Ucraina. Poate prinde domnul Iohannis!”

„În septembrie, o singură funcție este decisă! Cea a doamnei Ursula von der Leyen. Cred că ce de-a doua funcție este aproape decisă. Mai exact, Roberta Metsola rămâne președinta Parlamentului. Și mai sunt trei funcții sau patru care se dau în septembrie-octombrie.

Domnul Iohannis trebuie să spună: «domnule, nu mi-a ieșit cu NATO, că s-a dat funcția. » El vrea să prindă un loc. Înțeleg că se va face un înalt reprezentant al Comisiei Europene pentru Ucraina. Poate prinde domnul Iohannis! A spus doamna Ursula că face pentru prima dată un comisar european pe Apărare”, a explicat Victor Ponta, invitat în emisiunea „Marius Tucă Show.”

„Visurile” lui Iohannis spulberate rând pe rând. Ce-l vizează după terminarea mandatului?

În aprilie 2023, numele președintelui apărea pe o listă mai amplă de posibili succesori ai lui Jens Stoltenberg, la șefia NATO. Ghinion! Stoltenberg a fost rugat să mai stea un an, deși îl aștepta funcția de Guvernator al Băncii Centrale din Norvegia.

Acum, premierul olandez Mark Rutte este singura propunere a celor 31 de guverne ale statelor membre NATO pentru funcția de secretar general, dar, conform regulilor, trebuie să obțină sprijinul tuturor pentru a deveni șef al alianței.

Viitorul șef al NATO îl va înlocui pe norvegianul Jens Stoltenberg, care conduce alianța din 2014.

Pentru Iohannis a urmat apoi un scenariu intens vehiculat în România despre o posibilă plecare a lui Iohannis la Consiliul European, în contextul în care Michel își anunțase retragerea timpurie.

Pentru președintele României s-a spulberat și acest vis, deoarece Charles Michel – președinte în exercițiu al Consiliului European – a decis retragerea din cursa pentru scrutinul europarlamentar.

Ursula von der Leyen vrea încă un mandat la conducerea Comisiei Europene

Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și-a anunțat candidatura la cel de al doilea mandat, devenind astfel principalul candidat al Partidului Popular European (PPE) de centru-dreapta la viitoarele alegeri europene din iunie.

Von der Leyen a făcut anunțul luni, la Berlin, în timpul unei conferințe de presă la un eveniment organizat de partidul ei de centru-dreapta, Uniunea Creștin Democrată (CDU).

„Am candidat în 2019 pentru că cred cu fermitate în Europa. Europa este acasă pentru mine, la fel cum este Saxonia Inferioară. Și când am fost întrebată dacă-mi pot închipui că aș putea deveni președinte al Comisiei Europene, am spus imediat instinctiv «da». Astăzi, cinci ani mai târziu, iau această decizie cât se poate de conștientă”, a spus declarat șefa Executivului comunitar.

Fost ministru german al apărării, Ursula von der Leyen a jucat un rol esențial în acordarea sprijinului continuu al UE pentru Ucraina. Pentru a-și afirma susținerea, ea a făcut numeroase călătorii în Ucraina. Tot în timpul mandatului ei, liderii UE au decis să deschidă discuțiile de aderare cu Kievul, anul trecut, chiar la recomandarea Comisiei Europene.

Von der Leyen va trebui să fie nominalizată oficial de partidul său la congresul PPE, care va avea loc la București în zilele de 6 și 7 martie.

Marcel Ciolacu „ar fi mândru ca președintele României să ocupe o funcție politică la nivel mare”

Premierul Marcel Ciolacu, liderul PSD, a declarat, la conferința de presă comună cu liderul PNL Nicolae Ciucă, că s-ar bucura și ar fi mândru „ca și român”, dacă președintele României, Klaus Iohannis, ar ocupa o funcție politică la nivelul UE.

Acesta a mai spus că va merge împreună cu Nicolae Ciucă, cu atât mai mult cu cât cele două formațiuni vor avea listă comună la europarlamentare, să negocieze o funcție cât mai importantă în cadrul Comisiei Europene sau al biroului permament al Comisiei.

„Dacă doriți părerea mea, aș fi mândru ca și român ca președintele României să ocupe o funcție politică la nivel mare, cum aș fi, de altfel, mândru pentru orice român. Cu adevărat, în această alianță, sunt convins, mai ales că vom avea listă comună la europarlamentare, amândoi, împreună cu europarlamentarii, vom merge și vom negocia o funcție cât mai importantă în calitate de comisar sau membru al biroului permanent al Comisiei.

Vom avea o putere dublă de negociere în ambele familii politice și pentru funcții importante pentru România în PE. Acestea sunt plusurile. Românii vor avea o voce puternică românească în structurile europene și euroatlantice”, a spus premierul.

CITIȚI ȘI:

EXCLUSIV | Cine l-ar vota pe Klaus Iohannis șef la Consiliul European? / Analist: Cred că s-ar strânge un jumătate plus unu

Marcel Ciolacu îl susține pe Klaus Iohannis la președinția Consiliului European / Președintele ar urma să susțină un discurs în Parlamentul European

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Invazie de șobolani, din cauza temperaturilor mari. „Otrava nu este soluția”
Digi24
De ce s-a deplasat șeful CIA la Moscova. Explicațiile Kremlinului
Cancan.ro
VIDEO EXCLUSIV | Momentul accidentului lui Andrei Bordeianu! Avem imaginile care surprind tot ce s-a întâmplat
Prosport.ro
Bianca Drăguşanu, apariție spectaculoasă în costum de baie! Fosta iubită a lui Adrian Cristea a atras privirile tuturor pe Insula Milionarilor
Adevarul
De ce salariile profesorilor nu vor crește semnificativ nici cu noua lege a salarizării: „Structura statului este aceeași de prin 1968”
Mediafax
Schimbări radicale în farmacii. Cseke Attila: Nu vreau să aflăm după ce un medicament a dispărut de pe piață că există o problemă
Click
Românul care a plecat la 19 ani în Anglia să lucreze ca salahor. 10 ani mai târziu, are o avere cât pentru două vieți
Digi24
Comisia Europeană, îndemnată să blocheze fondurile din PNRR din cauza „amendamentului Fritz”
Cancan.ro
Ștefania a fost dată dispărută pe 24 august 2026. După 24 de ore, a fost găsită moartă
Ce se întâmplă doctore
Kim Cattrall, în costum de baie la 70 de ani: cum se menține în formă actrița din „Sex and the City”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Indicatorul rutier pe care mulți șoferi îl interpretează greșit. Semnificația se schimbă în funcție de țară
Descopera.ro
Un material uluitor a fost descoperit pe Marte de roverul Perseverance
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce caută lenjeria ta la vecinii noștri?
Descopera.ro
De ce ne atrag oamenii indisponibili? Cum putem schimba tiparul, potrivit științei