Prima pagină » Actualitate » Localitatea de poveste din România în care se trăiește ca în Germania. La ce sumă ajunge o casă

Localitatea de poveste din România în care se trăiește ca în Germania. La ce sumă ajunge o casă

Elena Popescu
Localitatea de poveste din România în care se trăiește ca în Germania. La ce sumă ajunge o casă

Există în România, în comuna Gârbova de Sebeș, din județul Alba, un loc de poveste în care se trăiește exact ca în Germania. Cum este posibil așa ceva?

Zeci de familii de sași care au plecat în urmă cu mai bine de 30 de ani au revenit în țară și au renovat locuințele în care au copilărit și au format o comunitate unică. Mai mult, atunci când aceștia sunt în străinătate, localnicii au grijă de casele lor și le țin în ordine pentru proprietarii stabiliți în alte țări, care vin în vacanță.

De la întoarcerea sașilor, valoarea unei case a crescut chiar și la 100.000 de euro, iar autoritățile au investit în partea de infrastructură.

”Vin de două ori pe an. Sunt casele renovate, sunt întreținute, nu sunt lăsate în paragină. Este casa lor părintească, au răscumpărat-o. Totuși ei țin la România. Iubesc România”, spune Marcela Pescan, localnică Gârbova de Sebeș.

”Nu regretăm că am cheltuit banii pentru așa ceva. Am făcut băile noi, terasa, am pus uși noi, geamuri. De Rusalii ne întâlnim și petrecem împreună”, spune Agneta Thiess, etnic german născut în România.

Primarul localității spune că locul a devenit atracție turistică, fiind vizitat de numeroși turiști din întreaga țară. ”E un plus de valoare pentru comunitate. E o atracție foarte mare și pentru turiști, vin foarte mulți și din București. Noi lucrăm la infrastractură ca să le creeăm condiții. Am renovat străzile, trotuarele”, spune Ioan Muntean, primar Gârbova de Sebeș, conform stirileprotv.ro.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Eu nu sunt un gunoi!” Nicușor Dan explică decizia de a-l interzice pe jurnalistul Ovidiu Vanghele la conferințele de presă
Digi24
Grindeanu anunță desființarea a cel puțin 100 de instituții și companii de stat
Cancan.ro
Cine sunt românii găsiți împușcați în America. Principalul suspect ar fi chiar fostul lor ginere, care ar fi comis crima chiar de ziua fiicei victimelor
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Adevarul
Au plătit până la 600.000 de dolari și și-au vândut casele pentru a trăi pe un vas de croazieră, dar au fost dați jos după doi ani
Mediafax
Presa maghiară, VERDICT despre România: De ce nu mai este „țara-model” din regiune
Click
Corina Caciuc, victorie în instanță după un proces dificil! Ce a declarat partenera lui Laurențiu Reghecampf: „Am fost rănită”
Digi24
Reuniți la Moscova, Putin le-a făcut o propunere trimișilor lui Trump: Trupele ruse vor avea nevoie de 5 zile
Cancan.ro
Corina Caciuc și-a găsit dreptatea în justiție. Soția lui Laurențiu Reghecampf a câștigat procesul: 'Am fost rănită'
Ce se întâmplă doctore
Cuplul celebru de la Insula Iubirii care a DIVORȚAT în secret! Nu mai e cale de întoarcere: „A răsărit soarele pe strada mea”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Unul dintre cele mai sigure SUV-uri din lume poate fi cumpărat SH. Cât costă un Volvo XC90 după aproape 150.000 KM
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
De ce ne place cafeaua chiar dacă la început ni se pare amară?
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi