Lovitură de palat la PNL: cum a pus mâna pe partid sfătuitorul de taină al preşedintelui! Îşi plantează candidații peste tot!

Publicat: 25/02/2024, 15:02
Actualizat: 25/02/2024, 15:28

În an electoral, în PNL se duce o luptă strânsă pentru ca cei care trag sforile în culise să-și impună candidații favoriți la locale. Miza uriașă este candidatura pentru Primăria Capitalei, unde Remus Borza, umbra președintelui PNL Nicolae Ciucă, face eforturi să-l promoveze pe afaceristul Dan Ostahie, patronul Altex, și să-l sape astfel pe ministrul Sebastian Burduja. Omul care taie și spânzură acum în PNL este același care, în 2019, își desființa public colegii din politică, despre care spunea că ”sunt proști și hoți”. Borza, care tocmai fusese concediat din funcția de consilier al Vioricăi Dăncilă, promitea atunci că va renunța la politică, dar acum a ajuns să fie adevăratul lider al PNL. Unul din umbră, e drept.

Pe principiul ”până la Dumnezeu, te mănâncă sfinții”, Remus Borza, umbra președintelui PNL Nicolae Ciucă, își face propriile jocuri de culise pentru a-și promova preferații din partid la alegerile locale, trecând chiar și peste favoriții șefului său. În ultima perioadă, Borza a agitat atât de mult spiritele, încât, în unele filiale, tensiunea acumulată de cei care își simt poziția în pericol a dus la o încăierare în toată regula.

Conform surselor Gândul, președintele organizației PNL Focșani, Nicu Tănase, s-a bătut cu primarul comunei Bolotești, din județul Vrancea, Fănică Popa. Bătaia a avut loc chiar în sediul central al filialei PNL din județ, iar aceleași surse afirmă că cel care a sărit primul la bătaie a fost primarul Popa, care este la al doilea mandat consecutiv.

Chiar dacă alții reușesc să își țină nervii în frâu, schimbările făcute din mers de Remus Borza, despre care se spune că ar fi adevăratul conducător al PNL, au generat o situație încordată și în alte filiale din teritoriu, dar și la București.

Ministrul Sebastian Burduja este opțiunea nr. 1 a PNL pentru Primăria Capitalei, doar că Remus Borza are alt favorit.

Jocuri pentru a-l propulsa pe milionarul Dan Ostahie

Controversatul avocat face jocuri de culise pentru ca PNL să intre în cursa pentru fotoliul de primar al Capitalei cu milionarul Dan Ostahie, patronul Altex, cunoscut, mai degrabă, pentru slăbiciunea sa pentru studente sexy. Altex este cel mai mare jucător de pe piața electro-IT din România, cu peste 125 de magazine deschise în țară.

În 1992, Dan Ostahie a înfiinţat compania Altex, la Piatra Neamț și de aici a început dezvoltarea afacerii. A făcut un parteneriat cu producătorul de electrocasnice Rotel, după care a urmat importul brandurilor Indesit sau Whirlpool. A deschis primul magazin în Piatra Neamț, după care afacerea a crescut repede.

În 2022, Ostahie a vrut să-și extindă afacerea și în domeniul bancar, dar fără succes. BNR i-a respins cererea de achiziţie a Porsche Bank, deși omul de afaceri avea pregătit chiar și staff-ul viitoarei bănci.

Preşedintele filialei PNL Botoşani, luat și el în vizor

După jocurile de culise de la București, Borza și-a extins aria de acțiune și în alte zone. Vrancea e un exemplu, dar el încearcă să-și impună preferatul ca președinte al organizației județene și la Botoșani.

Borza l-a luat în colimator și pe Costel Șoptică, preşedintele filialei PNL Botoşani, pe care își dorește să îl schimbe cu omul de afaceri Valeriu Iftime, principalul finanțator de la FC Botoșani. Dar sfătuitorul liderului PNL a tras sfori și la Brașov, unde ar vrea ca fostul edil George Scripcaru să fie luat în calcul pentru candidatura la funcția de primar. În 2020, Scripcaru a participat la alegerile locale din partea PNL Brașov.

”Pe cuvânt de pionier că, la anul, mă las”

Remus Borza, avocat specializat în insolvență, a ajuns umbra președintelui PNL, Nicolae Ciucă, și este considerat unul dintre principalii sfetnici ai fostului premier pe probleme economice și nu numai.

A fost unul dintre liberalii așezați în primul rând la conferința liderilor coaliției, alături de alți lideri importanți din cele două partide, în seara în care s-a anunțat comasarea alegerilor europarlamentare cu cele locale.

În 2019, a fost concediat, după o serie de declarații legate de sectorul bugetar, din funcţia de consilier pe probleme economice al prim-ministrului Viorica Dăncilă, la doar o săptămână după ce fusese numit.

Într-o apariție televizată de la acea vreme, el a lansat un atac dur la adresa clasei politice. Deranjat că a fost tras pe linie moartă, avocatul promitea atunci public că se va retrage din politică, ceea ce nu s-a întâmplat.

”Eu am intrat în politică la vârsta de 45 de ani și vă dau scris, pe cuvânt de pionier, că, la anul, mă las, mă retrag la vatră, că n-am intrat nici să-mi trafic funcția, nici să câștig contracte cu statul, nici să mă îmbogățesc, nici să fur, pentru că, din păcate, genul ăsta de oameni au făcut carieră în politică, amantele, acoperiții, hoții și proștii.

Eu nu fac parte din niciuna din categoriile astea”, au fost declarațiile acide ale lui Borza.

CITEȘTE ȘI:

Prietenul și consilierul lui Nicolae Ciucă îl sapă pe ministrul Burduja ca să-și impună protejatul pentru Primăria Capitalei! Dan Ostahie ALTEX – dandyul milionar ahtiat de party-uri cu puștoaice și prafuri

Cum distruge Remus Borza PNL din interior. Bătaie între Nicu Tănase, președintele PNL Focșani, și primarul Fănică Popa de la Bolotești

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
"Măcelarul din Teheran a murit! Drag popor al Iranului, bucură-te!". Cine sunt iranienii fericiți că...
Oana Roman a făcut o gafă colosală şi a fost taxată imediat: 'Se vede clar...
Unde s-a refugiat și ce s-a ales de Maria, femeia de care a divorțat Mihai...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
VIDEO „Vezi că te bat”. Miron Cozma s-a îmbrâncit cu liderul Asociației Victimelor Mineriadelor, după...
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Cum a aflat Monica Tatoiu că are CANCER! „Pierd un litru de sânge la trei...
Meseria cu salarii ca-n IT de care românii se feresc. Antreprenorii caută cu disperare angajați:...
Breaking news despre Florin Piersic!
Care este singurul tip de carne complet interzis în România! Ce pățești dacă mănâci așa...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Când intri pe autostradă, dai semnal STÂNGA sau DREAPTA? Ce semnale luminoase sunt impuse de...
Moscova anunţă exerciţii nucleare non-strategice la ordinul lui Vladimir Putin. Dmitri Peskov: ,,Va fi executat...
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
Ungaria, sprijin total PENTRU ROMÂNIA. Decizia total neașteptată a fost luată DIRECT la Budapesta
Un celebru cuplu din România se iubea pe furiș. El își înșela partenera
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai...
Bunicul Florentinei, fata ucisă la Sibiu, detalii șocante! "Nu a..."
Culiță Sterp a apelat de urgență la mama Geta! Cu ce bunătăți s-a dus femeia...
Ei sunt cei trei tineri care au murit în cumplitul accident din Iași. George și...
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este...
(P) Ceasuri Swatch inspirate de opere de artă
×