Prima pagină » Știri externe » Drapelul Suediei a fost arborat la sediul NATO, consolidând locul său ca al 32-lea membru al alianței

Drapelul Suediei a fost arborat la sediul NATO, consolidând locul său ca al 32-lea membru al alianței

Drapelul Suediei a fost arborat la sediul NATO, luni, în cadrul unei ceremonii organizate pentru a marca intrarea statului nordic în Alianță. Simultan, drapelul suedez a fost ridicat și la comandamentele NATO din Europa și America de Nord.

Într-o ceremonie desfăşurată pe o vreme rece şi ploioasă, drapelul Suediei a fost arborat lângă drapelele celorlalte state aliate, iar apoi au fost intonate imnul național și imnul NATO. În același timp au avut loc ceremonii similare la sediile NATO din Mons, Belgia, și Norfolk, SUA.

„Suedia şi-a luat locul meritat la masa NATO”, a menționat secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, la sediul organizaţiei, unde l-a primit luni pe premierul suedez Ulf Kristersson.

După aproape 200 de ani de neutralitate şi nealiniere militară, Suedia va fi protejată de pactul de apărare colectivă al NATO, articolul 5 al Tratatului Atlanticului de Nord.

Aderarea Suediei arată din nou că ușa NATO rămâne deschisă. Nu o poate închide nimeni. Fiecare națiune are dreptul de a-și alege propria cale, iar toate pot alege calea libertății și democrației, a adăugat secretarul general al Alianței Nord-Atlantice.

Finlanda şi Suedia şi-au exprimat în mai 2022 intenţia de a adera la NATO, la câteva luni după începerea invaziei ruse în Ucraina.

CITEȘTE ȘI:

Suedia a devenit membră NATO /Premierul Ulf Kristersson: Este o ”victorie a libertății”

Viktor Orbán: Nu ar mai fi fost război astăzi dacă Trump ar fi fost președintele Statelor Unite / Orbán caută banii americanilor

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Kelemen Hunor, despre sărăcia românilor: Suntem la limită. Există o prăpastie mare în societate între clasa medie și oamenii săraci
Digi24
VIDEO Cum a primit moneda românească denumirea de „leu”. Trebuia inițial să se numească „român”
Cancan.ro
De ce l-a făcut Aris alcoolic pe Boureanu, de fapt. Are legătură cu Andreea Esca
Prosport.ro
FOTO. Eleonora, una dintre cele mai frumoase jurnaliste, a atras privirile la meci
Adevarul
Ce șanse sunt ca Vladimir Putin să fie înlăturat de la putere? Strategia liderului rus în fața presiunilor interne și eșecurilor din Ucraina
Mediafax
Kelemen Hunor, despre sărăcia românilor: Suntem la limită. Există o prăpastie mare în societate între clasa medie și oamenii săraci
Click
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Digi24
Ce cred ucrainenii despre noua rachetă de croazieră românească Sahara, prevăzută cu Nemesis AI: „Singurul proiect cunoscut publicului”
Cancan.ro
Fostul internațional, sedus de ispita de la Insula Iubirii. A divorțat după doar 3 luni de căsnicie, iar acum și-a găsit jumătatea
Ce se întâmplă doctore
Oana Roman, nemachiată și fără filtre. Cum arată, în realitate, la aproape 50 de ani. „No filter. Doar creme bune și grijă pentru ten”
Ciao.ro
Vedetele din România au strălucit la Balul Mascat Bridgerton din București. Adelina Pestrițu și Nicole Cherry au atras toate privirile
Promotor.ro
Titi Aur explică de ce aceste anvelope pot fi un risc în ninsorile din aceste zile
Descopera.ro
China a construit robotul suprem! Ce poate face?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: -– Te-am văzut în vis, erai dezbrăcată!
Descopera.ro
O hartă genetică a bolii Alzheimer dezvăluie, în premieră, activitățile ascunse ale genelor