Cele zece persoane reținute miercuri sunt cercetate pentru ultraj și tulburarea ordinii și liniștii publice, a anunțat Parchetul de pe lângă Tribunalul București, în dosarul privind violențele de la protestul fermierilor din 15 septembrie, din Piața Victoriei. Reținerile au fost dispuse în urma perchezițiilor desfășurate în București și în 11 județe. Anchetatorii au pus în aplicare și mandate de aducere pe numele a 21 de suspecți, cu vârste cuprinse între 22 și 58 de ani. Până acum, 17 suspecți sunt acuzați de ultraj și tulburarea ordinii publice. Potrivit procurorilor, mai mulți participanți la protest au agresat jandarmii aflați în dispozitivul de ordine publică.
„Din probele administrate a rezultat că, la data de 15 septembrie 2026, mai mulți participanți la protest au exercitat acte de violență fizică împotriva jandarmilor aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, în dispozitivul de asigurare a ordinii publice. Unele persoane au lovit jandarmi cu bâte, cu garduri metalice ori cu pietre și fragmente de pavaj stradal, iar altele au aruncat asemenea obiecte în direcția dispozitivului sau au împins cordonul format de aceștia”, se arată în comunicatul Parchetului de pe lângă Tribunalul București.
:format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fwww.gandul.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F10%2F8157692-mediafax_foto-alexandru_dobre-1-1-scaled-1.jpg)
Fortele de ordine folosesc spray cu gaze lacrimogene in timpul ciocnirilor cu protestatarii, la manifestatia organizata de crescatorii de ovine si fermieri din alte sectoare, veniti din toate judetele tarii, in fata Guvernului, in Piata Victoriei din Bucuresti, marti, 15 septembrie 2026. ALEXANDRU DOBRE / MEDIAFAX FOTO
Procurorii spun că violențele ar fi indus o stare de frică în rândul oamenilor care se aflau atunci în zonă.
„Prin aceste acțiuni a fost creată o stare de temere persoanelor aflate în zonă și a fost tulburată ordinea și liniștea publică”, a adăugat Parchetul.
Perchezițiile de astăzi au avut loc în București și în județele Giurgiu, Călărași, Teleorman, Argeș, Brăila, Maramureș, Galați, Sălaj, Mureș, Brașov și Iași. Cercetările sunt continuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București, împreună cu polițiștii Serviciului Grupuri Infracționale Violente și ai Serviciului de Investigații Criminale Central.
:format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fwww.gandul.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F10%2F8157681-mediafax_foto-alexandru_dobre-scaled-1.jpg)
Fortele de ordine folosesc spray cu gaze lacrimogene in timpul ciocnirilor cu protestatarii, la manifestatia organizata de crescatorii de ovine si fermieri din alte sectoare, veniti din toate judetele tarii, in fata Guvernului, in Piata Victoriei din Bucuresti, marti, 15 septembrie 2026. ALEXANDRU DOBRE / MEDIAFAX FOTO
Protestul fermierilor din Piața Victoriei a degenerat în violențe pe 15 septembrie. Protestatarii au rupt gardurile de protecție și au aruncat cu pietre și alte obiecte, iar jandarmii au intervenit inclusiv cu gaze lacrimogene. Peste 1.000 de crescători de animale au manifestat în București. Nemulțumirile au pornit de la restricțiile la export și uciderea animalelor din cauza pestei micilor rumegătoare. Adunarea a degenerat în violențe grave, jandarmii fiind atacați cu pietre și obiecte contondente, moment în care s-au folosit gaze lacrimogene.
Opt jandarmi au fost răniți în confruntări. Imediat după manifestație au fost reținute mai multe persoane prinse în flagrant (inclusiv un bărbat cu un cuțit). Ulterior, pe 22 septembrie, în urma a 29 de percheziții domiciliare, procurorii au emis 30 de mandate de aducere și au mai reținut 7 persoane implicate în agresiuni. Ancheta coordonată de procurori a avansat, ducând la plasarea sub reținere, astăzi, a încă 10 suspecți acuzați de ultraj și tulburarea ordinii publice.