Prima pagină » Actualitate » Afaceristul Dan Ștefănescu, ANCHETAT sub control judiciar. Ce acuzații i se aduc

Afaceristul Dan Ștefănescu, ANCHETAT sub control judiciar. Ce acuzații i se aduc

Afaceristul Dan Ștefănescu, ANCHETAT sub control judiciar. Ce acuzații i se aduc

Omul de afaceri Daniel Ştefănescu, patronul firmei Gersim, unul dintre cei mai mari importatori de telefoane şi tablete din România, va fi anchetat sub control judiciar, au decis judecătorii de la Curtea de Apel Ploiești.

Omul de afaceri Daniel Ştefănescu, patronul firmei Gersim, unul dintre cei mai mari importatori de telefoane şi tablete din România, va fi anchetat sub control judiciar, au decis judecătorii de la Curtea de Apel Ploiești. Reamintim că acesta  a fost reţinut vineri de către procurorii din Prahova, într-un dosar de fraude imobiliare.

Procurorii prahoveni l-au reţinut, iar vineri îl vor prezenta instanţei de judecată pe omul de afaceri Daniel Ştefănescu, proprietar al companiei Gersim, unul dintre cei mai mari importatori şi distribuitori de telefoane mobile şi tablete din România.

Potrivit unor surse judiciare, acesta este acuzat de comiterea mai multor fapte de înşelăciune în domeniul imobiliar. Concret, Ştefănescu, în calitate de asociat al unui antreprenor din domeniul construcţiilor, ar fi ştiut şi participat la acţiuni de înşelăciune constând în faptul că, după ce a ridicat un bloc de locuinţe în Ploieşti, antreprenorul a vândut aceleaşi apartamente mai multor persoane.

Tranzacţiile s-au desfăşurat, conform anchetatorilor, cu complicitatea unor avocaţi şi notari din Ploieşti, care sunt şi ei inculpaţi în dosar.

Alături de Daniel Ştefănescu au fost reţinuţi alţi trei oameni de afaceri. Pentru Ştefănescu şi doi dintre aceştia, procurorii cer emiterea de mandate de arestare preventivă, judecătorii prahoveni urmând a se pronunţa vineri cu privire la această solicitare, au precizat sursele citate.

Cine este Daniel Ştefănescu

Daniel Ştefănescu este fondatorul Gersim Impex, societate cunoscută drept cel mai mare distribuitor de telefoane mobile şi tablete din România.

Procurorii PCA Ploieşti au extins ancheta în dosarul de înşelăciune în domeniul imobiliar care vizează complexurile de locuinţe White Tower şi City Gate din Ploieşti, la audieri fiind duse, joi, mai multe persoane, între care omul de afaceri Daniel Ştefănescu.

Anchetatorii ar mai fi identificat alte câteva zeci de persoane păgubite de inculpaţii din acest dosar, au precizat sursele citate.

„În fapt, în perioada 18.10.2016 – 20.10.2023, un dezvoltator imobiliar din Ploieşti, prin folosirea de mijloace frauduloase, respectiv convenţii scrise autentificate de către trei notari publici din Ploieşti, au indus în eroare un număr de 16 persoane vătămate, cauzându-le acestora un prejudiciu total în valoare de 985.500 euro şi 424.091 lei (în total 1.071.174 euro).

Angajații Primăriei Ploiești sunt cercetați și ei

În continuarea activităţii infracţionale, un avocat din cadrul Baroului Prahova, prin înţelegere cu reprezentanţii dezvoltatorului imobiliar, a folosit două societăţi comerciale, pe care le controla în fapt, pentru a declanşa procedura falimentului dezvoltatorului imobiliar, astfel încât persoanele vătămate să fie în imposibilitatea de a-şi recupera prejudiciul, explicau anchetatorii.

„Anterior deschiderii procedurii de insolvenţă, reprezentanţii dezvoltatorului imobiliar, împreună cu avocatul şi alte persoane, au urmărit lichidarea frauduloasă a activelor din patrimoniu, prin cesiunea cu titlu gratuit a unor bunuri imobile şi retrageri considerabile de sume de bani din conturile entităţii economice.

Reprezentanţii dezvoltatorului imobiliar au fost asociaţi cu avocatul în cadrul edificării Complexului de locuinţe CITY GATE din Ploieşti. În prezent, reprezentanţii dezvoltatorului s-au retras din acest proiect de dezvoltare imobiliară, locul acestora fiind luat de către o altă societate comercială care a devenit asociatul în afaceri al avocatului”, se mai arată în comunicat.

Totodată, directorul adjunct al Direcţiei de Dezvoltare Urbană din cadrul Primăriei Ploieşti, Rita Neagu, şi Lucian Bălescu, şef serviciu din cadrul Direcţiei de Dezvoltare Urbană, sunt cercetaţi în acest dosar sub control judiciar, fiind acuzaţi de abuz în serviciu, fals intelectual şi 8 infracţiuni de complicitate la înşelăciune

CITIȚI ȘI:

Afaceristul Dan Ștefănescu, REȚINUT în dosarul fraudelor imobiliare din Ploiești

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Panică de iarnă”. Depozitele de gaze ale UE, la cel mai scăzut nivel din ultimii 13 ani
Digi24
Epuizare, baze distruse, armament compromis: de ce rolul SUA în Orientul Mijlociu va fi, probabil, regândit de Trump
Cancan.ro
Localitatea din România în care poți cumpăra o casă tradițională cu doar 9000 de euro. Terenul are 1800 de metri pătrați
Prosport.ro
Imaginile verii cu David Popovici! Și-a luat o „bijuterie” nouă, de 160.000 de euro
Adevarul
Super-capra din nordul României: noua rasă care ar putea schimba piața lactatelor
Mediafax
Tristan Tate se plânge de mâncarea din închisoare și spune că a slăbit aproape 6 kilograme
Click
La 68 de ani, Natalia Guberna arată impecabil în costum de baie! Cu ce cremă ieftină, celebră în comunism, scapă de riduri: „Costă vreo 20-30 de lei”
Digi24
Cine este Mette-Marit, noua regină a Norvegiei. Controversele stârnite de „Cenuşăreasa” familiei regale GALERIE FOTO
Cancan.ro
Stațiunea din România care i-a cucerit pe sârbi. Românii o ignoră, străinii au descoperit-o
Ce se întâmplă doctore
Cât a plătit Gabriela Cristea pentru injecțiile de slăbit. Prețul unui an de tratament este uriaș: „Pentru un om obișnuit, costurile sunt imense”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
O mașină din Mad Max, construită din două modele complet diferite, se vinde pe eBay
Descopera.ro
Ce este un material misterios și roșiatic observat pe Pluto?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Am o boală care mă împiedică să țin dietă!
Descopera.ro
Cum a ajuns lumea să mănânce fără să coboare din mașină? Istoria neașteptată a restaurantelor drive-thru