Prima pagină » Actualitate » Cât cântărește și ce preț are cea mai mare pepită de aur din lume

Cât cântărește și ce preț are cea mai mare pepită de aur din lume

Elena Popescu
Cât cântărește și ce preț are cea mai mare pepită de aur din lume

Cât cântărește și ce preț are cea mai mare pepită de aur din lume? Dacă te întrebai unde există cea mai mare pepită de aur din lume, trebuie să știi că aceasta a fost găsită în Marea Britanie de către un împătimit al arheologiei.

Vânătorul de comori a găsit cea mai mare pepită de aur din Anglia, la Shropshire. Aceasta valorează 30.000 de lire sterline, relatează The Guardian.

Trei ore i-au trebuit lui Richard Brock, în vârstă de 67 de ani, să ajungă la expediția organizată din Shropshire Hills, iar descoperirea impresionantă a fost făcută în luna mai a anului trecut. Pe lângă faptul că a întârziat, bărbatul a întâmpinat și probleme cu detectorul său de metale. Astfel, a fost nevoit să utilizeze un aparat mai vechi care nu funcționa tocmai corespunzător.

”De fapt, am ajuns cu o oră mai târziu, crezând că am ratat toată distracția. Aparatul pe care îl foloseam era destul de prăpădit – funcționa doar pe jumătate”, a mărturisit Brock, care detectează metale de 35 de ani.

Însă, după doar 20 de minute, Brock a găsit o pepită de aur uriașă de 64,8 g, aflată la circa 13-15 cm sub pământ. Pepita, care a fost numit Hiro’s Nugget, ar urma să fie scoasă la licitație cu cel puțin 30.000 de lire sterline și se crede că este cea mai mare descoperire de acest fel de pe teritoriul englez.

Sursa foto: Archaeological & Historic Sites Index ARCHI Facebook

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
ȘOCANT! Presa maghiară, despre Mureșan premier: „Nu are majoritate”. Ce scenariu vede pentru România
Digi24
Cine e Siegfried Mureşan, a treia propunere de premier a președintelui Nicușor Dan
Cancan.ro
Irinel Columbeanu a scăpat de datoria de 5.000 de euro de la azil. Cine i-a achitat-o
Prosport.ro
Laura Giurcanu se mută în Maroc! Bărbatul a convins-o: își vinde și mașina Mercedes din România
Adevarul
Rutte îndeamnă Europa să se pregătească pentru cea mai dificilă situație de securitate dintr-o generație
Mediafax
Generalii români, primiți cu muzică și dans în Africa. Imagini spectaculoase de la misiunea UE
Click
Și-a acuzat fiul că a lovit-o, iar el a spus polițiștilor secretul lor. Mamă și fiu, acuzați de incest
Digi24
Reacția Chinei, după ce Congresul SUA a adoptat noi sancțiuni draconice împotriva Rusiei
Cancan.ro
Mesajul tulburător al mamei Mădălinei Apostol. PREMONIȚIA pe care a avut-o înainte de tragedie
Ce se întâmplă doctore
Un copil român de 5 ani a murit după ce părinții l-au uitat în mașina parcată la soare. Adulții și-au dat seama abia după 3 ore
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Video – Indicatorul pe care îl vezi în Europa, dar lipsește din giratoriile României
Descopera.ro
Care este diferența dintre aurora boreală și aurora australă?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă e nemulțumit de mâncarea de la restaurant
Descopera.ro
Praful de pe Lună ar putea ascunde tehnologii extraterestre, susține un studiu
Mediafax Italia
Un membru al Guvernului A PRIMIT UN GLONȚ într-un plic! Prima reacție a premierului de la Roma
Mediafax Spania
VESTE PROASTĂ pentru DACIA! Ce se întâmplă cu modelul Sandero?!