Praful din Sahara

Bucureşti, aprilie 2024. Cozi interminabile la spălătoriile din mai toate cartierele. Dar ce se întâmplă?, spun oamenii care, după ploile greoaie din ultimele zile, s-ar fi aşteptat ca maşinile lor să fie, în sfârşit, curate, aproape strălucitoare, fără costuri mari care să facă familia să se întrebe dacă mai sunt şi mâine bani în puşculiţă. Au găsit, în schimb, un praf gros pe toate autovehiculele care au rămas pe străzi, în timp ce din cer cădea aparenta ploaie curăţătoare. Nici ploaia nu mai e ce-a fost odată, ar striga bătrânii, dacă le-ar mai auzi cineva glasurile. Nici primăverile nu mai sunt cum erau cândva, ar completa altă voce, într-o lume în care dialogul ar mai însemna ceva.

Şi, totuşi, dincolo de înţelepciunile pe care le cerşim dintr-o amintire pe care nici măcar nu am trăit-o cu toţii şi pe care, oricum, nu am şti să le auzim, în vremurile în care peste toate chipurile parcă e un vid gros, adevărul e unul singur şi a fost explicat de specialişti: un val de praf din Sahara a ajuns peste ţara noastră, de parcă fix asta ne lipsea acum, în perioade în care suntem atât de fragili şi de uşor de destabilizat. Să devenim, ca după o vrăjitorie, creaturi ale prafului, să nu ni se mai vadă nicio calitate, să nu se mai distingă, de atâta nisip din Sahara, binele de rău.

SOCIAL Motivele pentru care tot mai multe femei din Occident nu-și mai doresc să se căsătorească și să facă copii

22:59

STATISTICĂ Top rușinos pentru România. Avem cei mai mulți tineri fără job și fără școală din UE. Țara are și printre cei mai puțini absolvenți șomeri

22:53

Ce bine ar fi dacă vântul ar aduce şi altele pe aici, atunci când bate. Dacă următoarele mari ploi ne-ar face din străzi şi altceva decât nişte depozite de praf sau nisip din deşertul care nici măcar nu e al nostru. Dacă s-ar transmite, prin forţa aerului, nu doar particule de praf? Mai contează şi de unde s-ar putea face respectivele importuri.

De unde să ne aducă furtuna viitoare nişte oameni care să fie dispuşi să rezolve marile probleme ale ţării? Poate nişte candidaţi la primării, la consilii judeţene, pe alte liste cu rezonanţă mare, că tot e vorba acum numai de campanie electorală şi de promisiuni care n-au, ca totdeauna, niciun fel de fundament? Poate nişte bani, dacă ar zbura cu vântul, să intre în conturile spitalelor care suferă de lipsă de fonduri, spitale în care nu numai că nu sunt destule medicamente, destule substanţe dezinfectante, dar nu sunt nici măcar destui doctori?

Poate nişte chef mai mare de cultură, de artă, de frumos? Nişte bun gust, cu care să renovăm casele spectaculoase de acum câteva zeci de ani, care stau să cadă în cartierele mari ale Bucureştilor şi ale altor oraşe, mai mari sau mai mici, ale ţării? Să mai vină, cu rafalele de vânt, nişte profesori care să ştie să ne facă, într-adevăr, mai interesaţi copiii de cele care mâine le vor modela destinul?

A fost cerul portocaliu, în unele zone. Până şi prin Grecia a ajuns praful saharian. Dar globul de praf se şterge.

Şi încetăm să ne punem dorinţe. Şi încetăm să mai visăm, să mai sperăm că vor veni, din aer, soluţii salvatoare, din moment ce nimeni, oricum, nu încearcă să salveze nimic.

Mergem înainte buimaci, aproape cu ochii închişi, către marele zid, de care ne şi lovim din când în când. Şi apoi spunem, şoptit, că n-avem noroc. N-avem, n-avem! Asta-i viaţa…

Citește și:

Atenție la veștile bune!

Evadarea din paradis

Cine are grijă de România? Cine are grijă de români?