Prima pagină » Sport » A refuzat pe CFR Cluj și a semnat cu Universitatea Craiova. „Am avut oferte şi din afara României”

A refuzat pe CFR Cluj și a semnat cu Universitatea Craiova. „Am avut oferte şi din afara României”

Alexandru Crețu era pe final de contract cu Universitatea Craiova și cei de la CFR Cluj l-au ofertat, dar jucătorul a primit șansa de a prelungi acordul cu echipa olteană și a decis să continue în Bănie.

Crețu a semnat până în 2027 și are ca obiectiv câștigarea titlului alături de formația olteană.

Mijlocaşul de 32 de ani joacă la Universitatea Craiova din 2021.

A refuzat pe CFR Cluj și a semnat cu Universitatea Craiova

„Au trecut trei ani de când îmbrac tricoul alb‑albastru. Acest club mi‑a intrat în suflet adânc, este un club pe care îl respect foarte mult şi unde se simte o mare tradiţie. Şi da, chiar m‑am schimbat aici, simt că am luat din spiritul oltenesc. Am devenit un jucător cu mai multă personalitate, dar clar m‑a ajutat şi nivelul echipei. Colegii mei şi mediul de aici mi‑au dat valoare. Am avut oferte şi de la alte cluburi din România, şi din afara României chiar. Dar mi‑au plăcut mult aceşti trei ani petrecuţi alături de Craiova şi împreună cu familia am hotărât că ne mai dorim încă cel puţin atâţia. Sper ca în aceşti trei ani în care voi mai juca la Ştiinţa să ne îndeplinim şi marele vis al tuturor”, a spus el pentru revista oficială a Universităţii Craiova.

„Gâlcă este un tip care ne dă încredere, un antrenor serios şi un tactician excelent”

Alexandru Creţu a făcut o analiză a sezonului care se încheie în seara aceasta pentru Universitatea Craiova: „Ne‑a lipsit constanţa. Atunci când am fost constanţi, am jucat foarte bine. Dar până la urmă şi căderile fac parte din sport, doar că sperăm ca sezonul viitor să avem mai puţine. În primul rând că e clar că schimbările dese de antrenori ne afectează negativ. Fiecare antrenor are o mentalitate şi o tactică diferită, la care noi, jucătorii, trebuie să ne adaptăm. E clar că acea plecare după câteva etape a lui Reghecampf nu a fost deloc benefică, doar ce ne obişnuiserăm iar cu noul antrenor, şi iar a trebuit să o luăm de la zero. Dar eu sunt mândru de acest grup, cred că sunt nişte băieţi incredibili aici şi mereu ne‑am descurcat să ne adaptăm la ceea ce ni s‑a cerut de pe bancă. Mister Gâlcă este un tip care ne dă încredere, un antrenor serios şi un tactician excelent. Ne transmite multe lucruri bune şi e important ca noi să le punem în practică, se simte că e un om care nu acceptă altceva decât performanţa şi sperăm că putem aduce titlul alături de el”, a declarat Alexandru Crețu.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Presa germană: România, prinsă în focul încrucișat al războiului Rusiei împotriva Ucrainei
Digi24
„Ura, suntem live!”. Aventurile Dianei Șoșoacă la Moscova: laudă Kremlinul și se plânge că nu merge Facebook. Meta e interzisă în Rusia
Cancan.ro
O fetiță de doar 7 ani a murit la o piscină celebră din București. Ireal ce făceau părinții ei în acest timp
Prosport.ro
FOTO. Cristina ICH, apariție răvășitoare în dormitor: „Femeia fatală”
Adevarul
De ce au abandonat împărații romani Dacia. Motivele uneia dintre cele mai controversate decizii din istoria Imperiului Roman
Mediafax
Director CNAIR: Nivel insuficient de mobilizare pe șantierele unui lot al A0 Nord
Click
De ce a plecat Diana Matei din MApN după aproape 20 de ani. Câți bani câștiga: „Mi-e foarte greu...”
Digi24
Ziua în care patru bombe nucleare au căzut pe teritoriul Spaniei. O tragedie aviatică ale cărei urmări se simt și 60 de ani mai târziu
Cancan.ro
BREAKING‼️ E cod ROȘU😲 ANM anunță prăpăd și recomandă să NU ieșiți din case↘️
Ce se întâmplă doctore
Cum arată casa de la țară a lui Cheloo. Rapper-ul a lăsat în urmă viața agitată de la oraș și s-a mutat în Breaza. Are o curte imensă
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Video / Skoda Octavia Facelift 2.0 TDI. De ce rămâne una dintre favoritele românilor
Descopera.ro
De ce generațiile mai tinere par să îmbătrânească mai repede și cum le afectează asta sănătatea?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă merge la Balul Bobocilor şi pune ochii pe o tipă: - Vrei să dansezi?
Descopera.ro
Jamaican Blue Mountain: de ce una dintre cele mai exclusiviste cafele din lume este cultivată printre nori