Prima pagină » Actualitate » Sebastian BURDUJA: Sensul meu este aici, ACASĂ. Eu de asta m-am întors.

Sebastian BURDUJA: Sensul meu este aici, ACASĂ. Eu de asta m-am întors.

Ioana Zafira

Sebastian Burduja spune că are un contract cu Dumnezeu, înainte de-a avea unul cu Muncipiul București. Candidatul PNL la fotoliul de primar general al Capitalei a fost invitatul lui H.D. Hartmann, în emisiunea Gândul Exclusiv, unde a răspuns întrebărilor acestuia legate de planurile sale electorale. 

Școlit la universități prestigioase precum Harvard și Stanford, liberalul Sebastian Burduja spune că ar fi putut să rămână să muncească în Occident, însă a considerat că sensul vieții lui este să muncească pentru orașul în care s-a născut și a crescut.

Am un contract cu Dumnezeu, în primul rând. Ăsta e contractul pe care eu îl respect în fiecare clipă. Și asta înseamnă că eu, în viața mea, trebuie să fac bine.  Sensul meu este aici, acasă. Eu de asta m-am întors. Eu am avut șansa să lucrez și pentru Dalberg și cu alte state mai mai mai sărace decât România, dar nu mi-au dat sensul pe care mi-l de lucrat în dezvoltări regionale, după.

Burduja mai spune că este gata să-și asume misiunea de a duce România „mai departe, cu orice risc” și crede că, în acest sens chiar are un contract cu România. Referitor la cuvântul prin care acesta și-ar defini țara de origine, Sebastian Burduja spune că acela ar fi „Iubire”.

Citește și:

Sebastian Burduja: Viața ți-o poți trăi pentru BANI, dar la final, când tragi linie, n-o să ai o viață împlinită

POLIȚIA veghează, dar nu garantează/Sebastian BURDUJA spune că oricine poate să-și comande DROGURI online, fără nicio PIEDICĂ

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Șoc în lumea politică americană! ALIATUL lui Trump a murit „în urma unei boli scurte și subite”
Digi24
Brațul lung al lui Putin ajunge până în Țara Soarelui Răsare. Cum a devenit Japonia un cuib pentru spionii ruși care vânează tehnologie
Cancan.ro
Alexandru Nițu a fost dat dispărut pe 28 iunie 2026. IREAL unde a fost găsit după două săptămâni
Prosport.ro
Iubitul Simonei Halep a purtat un ceas care costă cât un apartament la oficializarea relației de la Wimbledon
Adevarul
Românii pun sub semnul întrebării fiecare cheltuială. Ce riscă economia dacă acest fenomen continuă
Mediafax
Aici trăiesc BOGAȚII! Care este orașul spaniol care a întrecut Londra și Paris pe piața imobiliară de lux
Click
Porția de hamsii care a surprins o turistă în Eforie Nord. Ce a găsit în farfurie: „Se pare că asta-i mâncare de lux”
Digi24
Declarații controversate ale ambasadorului german la Chișinău. Hubert Knirsch e acuzat că neagă identitatea românească a Basarabiei
Cancan.ro
Simona Halep și Dorin Mateiu și-au oficializat relația la Wimbledon. După escapada din Mykonos, a venit și confirmarea!
Ce se întâmplă doctore
Iulia Albu a apelat la operații estetice! E total schimbată acum: „Procedura a reprezentat primul pas, urmat de un protocol de recuperare, perfuzii și tratamente”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Dacia DUSTER de Japonia, produsă în INDIA: Cu ce dotări vine Nissan Tekton?
Descopera.ro
Manualele de biologie s-au înșelat: Oamenii de știință au descoperit cum crește, de fapt, părul uman
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Am 71 de ani și sunt căsătorit cu o femeie de 30!
Descopera.ro
Prima Constituţie română elaborată fără influenţă străină