Prima pagină » Actualitate » Peste 720 de incidente la secțiile de votare din țară. Polițiștii au deschis dosare penale și au dat sute de amenzi

Peste 720 de incidente la secțiile de votare din țară. Polițiștii au deschis dosare penale și au dat sute de amenzi

Autoritățile au înregistrat, de la deschiderea urnelor de vot, 722 de sesizări referitoare la posibile încălcări ale legii. Totodată, au fost date 226 de sancțiuni contravenționale, dinte 112 de avertismente și 114 amenzi, în valoare de peste 126 de mii de lei.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne (MAI), comisarul șef Monica Dajbog, a anunțat că polițiștii fac cercetări și cu privire la 165 de posibile infracțiuni, săvârșite de la începerea procesului de vot.

Printre exemplele enumerate de oficialul MAI, se numără și cazul de la Ștefăneștii de Jos, unde un lider al partidului SOS România, condus de Diana Șoșoacă, este cercetat pentru mită electorală. „Polițiștii orașului Voluntari au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că, în localitatea ilfoveană Ștefăneștii de Jos, un bărbat care se deplasa cu un autoturism împarte sume de bani mai multor persoane, în context electoral. Polițiștii au descoperit în autoturismul bărbatului respectiv sume de bani precum și liste ce conțin numele și prenumele unor persoane. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru coruperea alegătorilor”, a anunțat Dajbog.

În același timp, polițiștii prahoveni au fost sesizați cu privire la faptul că membra unui birou electoral al unei secții de votare a înmânat mai puține buletine de vot decât cele prevăzute, pentru un număr de 10 persoane.

Peste 500 de arestați preventiv au votat

La Craiova, polițiștii au fost sesizați prin intermediul numărului unic de urgențe 112 cu privire la faptul că un observator al unei formațiuni politice a fost lovit de reprezentanți ai altei formațiuni politice, pe o stradă din localitate, pe fondul unei discuții contradictorii spontane. A fost întocmit dosar penal pentru lovire sau alte violențe.
În județul Suceava, președinta secției de votare a sesizat faptul că din biroul electoral al secției face parte chiar fratele unuia dintre candidații la alegerile pentru Consiliul Local. Anterior, membrul respectiv a depus o declarație tipizată în care a precizat faptul că nu se află în nicio situație de incompatibilitate. După sesizarea de azi a președintei, bărbatul a făcut cerere de retragere din biroul electoral, motivând că a interpretat greșit prevederile legale care îi interziceau să facă parte din biroul electoral. Polițiștii au întocmit dosar penal pentru fals în declarații.

Comisarul șef Monica Dajbog a mai anunțat că, în ceea ce privește persoanele aflate în arest preventiv, Inspectoratul General al Poliției Române a dispus măsurile necesare pentru a permite exercitarea dreptului de vot de către cei care îndeplinesc condițiile legale. Până la acest moment 528 dintre persoanele reținute sau arestate preventiv, care și-au anunțat intenția de a vota, și-au exercitat dreptul de vot.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Saci cu cadavre nedescompuse din perioada COVID”, găsiți în cimitirul din Slatina, susține primarul
Digi24
Răzvan Leu, prima declarație despre plângerea împotriva lui Călin Georgescu: „Am avut încredere deplină”
Cancan.ro
Amanta și soția generalului sinucigaș, la cuțite. Partenera oficială a lui Dorin Ioniță își amenință rivala cu tribunalul
Prosport.ro
Simona Halep, la ziua de naștere a fiului fondatorului celei mai mari bănci din România! Puzderie de vedete pentru Patrick Ciorcilă: Andreea Esca și Adrian Mutu, printre invitați
Adevarul
Reînarmarea Germaniei sperie Europa: „Știm unde poate duce asta pe mâna extremei drepte”
Mediafax
„Am avut încredere în Călin Georgescu". Victima din dosarul lui Georgescu rupe tăcerea
Click
Atenție la gafe! Reacția stiliștilor după ce Nicușor Dan și-a așezat șosetele la summitul din Ucraina: „E inacceptabil!”
Digi24
Procurorii au găsit acasă la Călin Georgescu un document fals care atestă că ar fi senator de Malta. Precizări oficiale
Cancan.ro
DRAMA neștiută a lui Presley Gerber. Afecțiunea de care suferea fiul lui Cindy Crawford, mort la 27 de ani
Ce se întâmplă doctore
Oana Radu a slăbit 16 kilograme în 46 de zile. Transformarea artistei este incredibilă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Două accesorii auto din oferta Lidl care nu pot lipsi din mașină. Prețuri de la sub 30 de lei
Descopera.ro
Mituri despre vreme pe care toată lumea le crede!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vecină, vrei banane sau căpșuni?
Descopera.ro
Tot ce trebuie să știi despre echinocțiul din 23 septembrie 2026. Vor fi ziua și noaptea egale?
Mediafax Italia
Scumpire-șoc de aproape 60%! A EXPLODAT PREȚUL unui produs banal pe care îl cumpără toți românii
Mediafax Spania
Nu te-ai fi așteptat! Un pilot DEZVĂLUIE care sunt CELE MAI MARI PROBLEME într-un avion!