Prima pagină » Actualitate » Vine URGIA din nou! ANM a emis un nou galben de ploi, vijelii și grindină

Vine URGIA din nou! ANM a emis un nou galben de ploi, vijelii și grindină

Elena Popescu
Vine URGIA din nou! ANM a emis un nou galben de ploi, vijelii și grindină
Foto: Shutterstock

Adminitrația Națională de Meteorologie a emis un nou galben de ploi, vijelii și grindină valabil în mai multe județe din România. 

Așadar, potrivit ANM, în intervalul 14 iunie, ora 12 – 14 iunie, ora 23, în Dobrogea, Muntenia, sudul Moldovei, în estul și sud-estul Transilvaniei și local la munte vor fi perioade cu instabilitate atmosferică. Aceasta se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, izolat vijelii (rafale în general de 55…70 km/h) și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 25…30 l/mp și izolat de peste 50 l/mp.

În sudul Banatului și în sud-vestul Olteniei, din a doua parte a zilei vor fi intensificări ale vântului cu viteze la rafală în general de 55 km/h.

Astfel de fenomene vor fi pe arii restrânse și în restul țării.

Cum va fi vremea până la mijlocul lunii iulie

Administrația Națională de Meteorologie a emis prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni.

Săptămâna 17.06.2024 – 24.06.2024

Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână pe întreg teritoriul României, dar cu o abatere termică pozitivă mai accentuată în regiunile sudice.

Regimul pluviometric va fi deficitar la nivelul întregii țări, dar mai ales în zonele montane.

Săptămâna 24.06.2024 – 01.07.2024

Temperaturile medii vor fi ușor mai ridicate decât cele specifice pentru acest interval în regiunile sudice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale.

Cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă, în toate regiunile.

Săptămâna 01.07.2024 – 08.07.2024

Temperatura medie a aerului va avea valori ușor mai ridicate decât cele specifice pentru această perioadă în regiunile sudice, iar în rest temperaturile medii vor fi apropiate de cele normale.

Regimul pluviometric se va situa în jurul celui specific pentru acest interval, la nivelul întregii țări.

Săptămâna 08.07.2024 – 15.07.2024

Mediile valorilor termice se vor situa ușor peste cele specifice pentru această săptămână în regiunile sudice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale.

Cantitățile de precipitații vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă, în cea mai mai mare parte a teritoriului.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Lukașenko ar fi gata să-l „trădeze” pe Putin la momentul potrivit
Digi24
Care ar putea fi următoarea țară atacată de Putin: România, vizată direct. Republica Moldova, una dintre ținte (Atlantic Council)
Cancan.ro
Prezentatoare TV celebră, condamnată la moarte de tribunal. Care este motivul
Prosport.ro
FOTO. Femeia care a mers și l-a văzut pe Chivu în Inter – Napoli 3-2 a atras toate privirile
Adevarul
Harta autostrăzilor din România, după două decenii de șantiere: „Lumea se obișnuiește repede cu binele”
Mediafax
Pompierii români în acțiune în Grecia. Salvatorii noștri se luptă cu flăcările grecilor
Click
Dan Negru, mesaj controversat la început de an școlar. Prezentatorul, revoltat de un obicei păstrat de zeci de ani în școli: „O pedeapsă militară”
Digi24
Susan Sarandon, blocată la Hollywood din cauza activismului pro-Palestina: Chiar şi recent mi s-au refuzat roluri în filme
Cancan.ro
Radu Mazăre și Andreea Popescu, weekend împreună la Mamaia. În ce ipostază i-am surprins: 'Mai bine mai târziu decât niciodată'
Ce se întâmplă doctore
Cine este Frankie de la „Insula Iubirii” 2026! Cu ce se ocupă, de fapt, tânăra care i-a zăpăcit pe toți?
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Niciunul dintre noile radare fixe nu poate fi folosit pentru a aplica amenzi. CNAIR: „Apelăm la bunul-simț al șoferilor”
Descopera.ro
Oamenii sunt surprinzător de buni la prezicerea momentului în care vor muri, dar fac și o greșeală importantă
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă o invită în oraș pe profa de Religie
Descopera.ro
O specie misterioasă a fost observată la mii de metri adâncime în Pacific
Mediafax Italia
ALERTĂ. Un CUNOSCUT MEZEL vândut într-o mare rețea de magazine este RETRAS din cauza Listeria!
Mediafax Spania
Locul de muncă pentru care poți primi... 2.500 de euro pe lună!