Prima pagină » Actualitate » „Suntem pe ultima sută de metri” înainte de admiterea în programul VISA Waiver/Ambasadorul României în SUA, detalii despre pașii făcuți

„Suntem pe ultima sută de metri” înainte de admiterea în programul VISA Waiver/Ambasadorul României în SUA, detalii despre pașii făcuți

„Suntem pe ultima sută de metri” înainte de admiterea în programul VISA Waiver/Ambasadorul României în SUA, detalii despre pașii făcuți

România se află pe ultima sută de metri în ceea ce priveşte îndeplinirea criteriilor de admitere în programul Visa Waiver, susţine ambasadorul României în Statele Unite ale Americii, Andrei Muraru.

„Suntem pe ultima sută de metri, adică până la sfârşitul anului fiscal american, care se termină la 1 octombrie anul acesta, suntem convinşi că va fi îndeplinit criteriul de a fi sub 3% rată de respingere din toate aplicaţiile cetăţenilor români pentru vize în SUA”, a declarat Muraru.

Obiectiv: sub 3% rată de respingere

„Ambasada Statelor Unite a acordat anul acesta un număr uriaş de vize, cred că se vor apropia de 50.000, poate 60.000. Sunt foarte multe aplicaţii venite şi din mediul privat şi din mediul guvernamental şi credem că este o şansă foarte bună.

Anul trecut fiscal, care s-a încheiat la 1 octombrie 2023, am fost la o rată de respingere de peste 8%, deci putem să fim anul acesta sub 3%”, a mai precizat ambasadorul României la Washington.

El a declarat că România mai are o serie de măsuri de securitate de îndeplinit, pe lângă acest criteriu, de a fi sub 3% rata de respingere a vizelor într-un an fiscal american.

„Pe de altă parte, pe lângă acest criteriu, mai avem o serie de măsuri de securitate de îndeplinit. Guvernul şi Parlamentul şi-au luat acest angajament că vor îndeplini aceste măsuri, acorduri de securitate pentru schimburi de informaţii privind combaterea criminalităţii transfrontaliere şi a terorismului şi sunt câteva acorduri încheiate sau în curs de încheiere şi, în momentul în care vom şti că am încheiat toate aceste obligaţii, partea americană va fi notificată, va veni o misiune de evaluare în România, probabil la sfârşitul acestui an sau în prima jumătate a anului viitor, urmând ca Departamentul de Stat American şi Departamentul Securităţii Naţionale să constate îndeplinirea de către România a acestor criterii şi să acorde României statutul de membru programul Visa Waiver”, a explicat ambasadorul României în SUA.

Poate obține România o derogare? „Imposibil!”

Întrebat dacă există varianta obţinerii unei derogări din partea SUA, în cazul în care România nu va îndeplini criteriile cerute de statul american pentru admiterea în programul Visa Waiver, ambasadorul a răspuns: „Este imposibilă o derogare”.

„Există o întreagă discuţie cu privire la imigraţia ilegală în Statele Unite şi este greu. Nici Israelul n-a primit o asemenea derogare, nici Polonia n-a primit o asemenea derogare.

Deci, această lege, care a fost votată de Congresul american în 1986, este una foarte strictă, pentru că ea se referă în primul rând la măsuri de securitate şi de apărare a graniţelor Statelor Unite şi nimeni nu îşi permite, dacă o ţară nu îndeplineşte aceste criterii, să ofere o derogare, pentru că în cazul unui incident de securitate în care ar fi implicat un cetăţean al unei ţări care a intrat într-o asemenea derogare ar exista un mare mare scandal”, a adăugat Muraru.

Cu toate acestea, ambasadorul României în SUA s-a declarat „foarte optimist” în ceea ce priveşte includerea României în programul de scutire de vize.

„Eu sunt foarte optimist pentru că ştiu ce s-a făcut şi ştiu în primul rând că există un angajament de ambele părţi. Şi partea americană a înţeles că România a aşteptat prea mult acest moment şi noi am băltit, ca să folosesc aşa un termen mai puţin academic, la 10% rată de respingere vreme de 10 ani de zile.

Deci, e clar, dacă n-ar fi existat această implicare a ambasadei de la Bucureşti, a Ministerului de Externe, a Guvernului României, numirea unui coordonator naţional pe Visa Waiver, crearea unui comitet interministerial, toată lumea a înţeles că fără aceste lucruri cu greu am putea intra”, a mai spus şeful Ambasadei României în SUA.

Recomandarea video

Mediafax
Guvernul pregătește reducerea accizei doar pentru motorină. Ilie Bolojan explică de ce benzina nu va fi plafonată
Digi24
„Administrația Trump practic imploră Iranul să vândă petrol”. Efectul paradoxal al războiului din Orientul Mijlociu
Cancan.ro
Localitatea din România în care poți cumpăra o casă bătrânească cu doar 9.999 de euro. Terenul are 1100 de metri pătrați
Prosport.ro
FOTO. Gică Hagi o ține de mână și o traversează strada pe Kira, fiica lui care împlinește 30 de ani
Adevarul
„Nu pot să ofer un salariu de 5.000 de lei net!” – Mesajul unui antreprenor care a divizat internetul
Mediafax
Primul obuzier K9 „Tunetul” a ieșit de pe linia de producție pentru Forțele Terestre Române
Click
Ce vrea să facă văduva lui Florian Pittiș, la 19 ani de la decesul artistului: „Chiar se gândește.” Drama femeii, ambii soți au avut morți fulgerătoare
Digi24
Opoziția din Ungaria preia conducerea chiar și în fiefurile partidului lui Viktor Orban (sondaje)
Cancan.ro
Zodia care primește o veste foarte proastă înainte de Paște, care îi poate schimba viața, spune maestrul Mihai Voropchievici
Ce se întâmplă doctore
Secretul siluetei Corinei Caragea. Cum reușește să se mențină în formă fără diete drastice! Imagini incendiare cu vedeta tv
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Primăria Sector 4 va da 600 de lei pentru carburant sau reducere la transportul public. Cine poate beneficia de acești bani
Descopera.ro
Care este cel mai mare număr?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Părinte, spune am voie cu femei în post?
Descopera.ro
Cum echipăm mașina cu instalație GPL? Tot ce trebuie să știe șoferii!