Prima pagină » Știri externe » PUTIN anunță, în Coreea de Nord, că vrea un sistem „alternativ” la cel occidental /Coreea de Sud și SUA sunt preocupate de acțiunile liderului rus

PUTIN anunță, în Coreea de Nord, că vrea un sistem „alternativ” la cel occidental /Coreea de Sud și SUA sunt preocupate de acțiunile liderului rus

PUTIN anunță, în Coreea de Nord, că vrea un sistem „alternativ” la cel occidental /Coreea de Sud și SUA sunt preocupate de acțiunile liderului rus

Rusia și Coreea de Nord vor construi ”sisteme alternative” și vor contracara ”măsurile ilegitime” ale Occidentului, a afirmat președintele Vladimir Putin, cu ocazia vizitei la Phenian, pe fondul tensiunilor extreme dintre Moscova și NATO din cauza invaziei militare ruse în Ucraina.

”Împreună cu liderul Kim Jong-Un, vom aduce cooperarea la cel mai înalt nivel. Vom construi un sistem alternativ, prin acorduri comerciale bilaterale. Ne vom opune măsurilor restrictive nelegitime”, a declarat Vladimir Putin, într-un articol publicat în cotidianul oficial nord-coreean Rodong Sinmun, conform agenției ANSA.

De altfel, Vladimir Putin a mulțumit regimului de la Phenian pentru sprijinul oferit Moscovei în războiul din Ucraina și a semnalat că Rusia va susține suveranitatea Coreei de Nord în criza cu Statele Unite, ”un inamic viclean, periculos și agresiv”.

Coreea de Sud și SUA sunt preocupate de cooperarea Rusia-Coreea de Nord

Coreea de Sud a exprimat nemulțumire în legătură cu vizita lui Vladimir Putin în Coreea de Nord.

”Dacă vor fi progrese, Rusia pare să încerce consolidarea statutului rublei în sistemul financiar internațional bazat pe dolar”, a declarat un oficial guvernamental de la Seul, sub protecția anonimatului, conform agenției de presă Yonhap.

La rândul său, Administrația Joe Biden a exprimat preocupări în legătură cu intensificarea cooperării Rusiei cu regimul din Coreea de Nord.

”Suntem îngrijorați de aprofundarea relațiilor între aceste două țări. Și nu doar din cauza impactului pe care îl va avea asupra poporului ucrainean, știm deja că sunt folosite rachete balistice nord-coreene pentru atacarea obiectivelor ucrainene, ci pentru că ar putea exista o anumită reciprocitate care ar putea afecta securitatea în Peninsula Coreea. Nu am văzut încă parametrii acestui parteneriat, nu am observat încă o materializare, dar în mod categoric vom urmări situația foarte atent”, a declarat luni John Kirby, coordonatorul pentru Comunicare Strategică al Consiliului pentru Securitate Națională de la Casa Albă.

Tensiunile dintre Coreea de Nord și Coreea de Sud s-au amplificat în ultimele săptămâni. Marți, armata sud-coreeană a tras focuri de avertisment în zona demilitarizată, pentru a respinge pătrunderea neautorizată a unor militari nord-coreeni. Este al doilea incident de acest fel provocat de Phenian în ultimele săptămâni.

Rusia și Coreea de Nord ar putea semna un parteneriat bilateral, care probabil va include teme de securitate, a declarat un oficial de la Kremlin.

”Discuțiile se vor referi la starea generală a relațiilor și la perspectivele bilaterale. Acest lucru include domeniile economiei, energiei, transporturilor, agriculturii, relațiilor regionale. Sigur că este vorba și de problemele de securitate și de cooperarea internațională”, a declarat Iuri Ușakov, consilier prezidențial rus.

”Va fi acordată o atenție specială agendei internaționale. Abordările celor două țări asupra problemelor internaționale sunt foarte apropiate și coincid. Susținem împreună formarea unei lumi multipolare, pe principiile egalității, respectării suveranității și neimplicării în afacerile interne. Rusia menține dialogul și este deschisă cooperării cu toate țările, mai ales cu cele vecine, în pofida tentativelor Occidentului colectiv de a exercita presiuni asupra noastră”, a subliniat oficialul rus.

În contextul războiului din Ucraina, Moscova a intensificat parteneriatul cu Phenianul. Coreea de Nord este acuzată că furnizează Rusiei armament, iar Kim Jong-Un speră să obțină un acord cu Moscova în domeniul balistic.

Foto: Profimedia

Citește și:

Statele Unite încearcă să evite un ”RĂZBOI MAI AMPLU” în Orientul Mijlociu /Confruntările între Israel și Hezbollah au generat o situație ”gravă”

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
BALA 2, încă un VIS frumos. Ar putea scoate România din criză, dar a fost SUSPENDAT deocamdată
Digi24
UE se pregătește în tăcere pentru scenariul de coșmar al unui atac hibrid cu victime. „Lui Putin nu-i pasă”
Cancan.ro
Spoiler suprem Insula Iubirii 2026 | Cum se întorc Prințul Marco și 'prințesa' Bianca: împreună sau separat? Imagine realizată pe aeroport, la revenirea în România
Prosport.ro
FOTO. I-a trimis fostei soții discuții de pe grupul de Whatsapp al MasterChef în care controversata vedetă era vorbită de rău
Adevarul
Apartamentul de 95.000 de euro într-un „bloc comunist” din Capitală i-a uimit pe străini. „Poate ar trebui să mă mut în România”
Mediafax
DETALII-ȘOC ale arestării lui Georgescu: apeluri cu omul pe care „nu-l cunoaște”, banii trimiși de socru
Click
Salarii de 3.500 de euro net în România! Compania care a început recrutările și ce condiții trebuie să îndeplinească angajații
Digi24
Supraviețuitoarea injecției letale, Christa Pike, a fost la un pas de a fi deconectată de la aparate. Primele cuvinte ale condamnatei
Cancan.ro
Am aflat numele complet al 'Prințesei' Bianca Ghiurcă. Care e prenumele 'secret' pe care nu-l spune nimănui. A fost botezată după un celebru personaj de desene animate
Ce se întâmplă doctore
Semnele discrete ale unui AVC pe care mulți le pun pe seama oboselii. Pot dispărea în câteva minute
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dacia ar putea ajuta Armata Română să producă o dronă terestră. Scorilo poate transporta 500 kg și atinge 60 km/h
Descopera.ro
Cine a inventat termenii „UFO” și „extraterestru”? Povestea cuvintelor folosite pentru misterele cerului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Descopera.ro
Oamenii de știință au descoperit cum se repară singură retina afectată
Mediafax Italia
Cum POȚI ANULA O AMENDĂ pentru radar?! Regula celor 1000 de metri
Mediafax Spania
Marea modificare la semafoare a intrat în vigoare: ce trebuie să facă șoferii?!