Prima pagină » Sport » Ce decizie a luat Edi Iordănescu, după eliminarea României de la EURO 2024: „Va fi o discuţie cu conducerea federaţiei şi cu preşedintele”

Ce decizie a luat Edi Iordănescu, după eliminarea României de la EURO 2024: „Va fi o discuţie cu conducerea federaţiei şi cu preşedintele”

Edi Iordănescu a declarat după eliminarea României de la EURO 2024 că va petrece câteva zile alături de familie și va avea telefonul închis. În acest moment nu se știe dacă selecționerul își va prelungi sau nu contractul cu FRF.

Acordul selecţionerului cu Federaţia Română de Fotbal este valabil până la finalul Campionatului European.

România a părăsit EURO 2024 după ce Olanda s-a impus în meciul direct, din optimi, cu 3-0.

Ce decizie a luat Edi Iordănescu, după eliminarea României de la EURO 2024

România și-a îndeplinit obiectivul de la acest EURO și anume de a trece de grupe. Tricolorii au învins în Grupa E pe Ucraina (3-0), au pierdut cu Belgia (0-2) şi au remizat cu Slovacia (1-1).

„Pentru mine lucrurile sunt clare. Sunt mândru de tot ce s-a realizat aici, de echipă, de colegii mei, de munca noastră. Cred că această echipă naţională poate să continue să crească. În ceea ce mă priveşte, spun cu toată sinceritatea că am nevoie de odihnă. Au fost nopţi cu 3-4-5 ore maximum de somn, am nevoie de odihnă. După care cu siguranţă va fi o discuţie cu conducerea federaţiei şi cu preşedintele, cărora le mulţumesc pentru tot suportul. Dar în acelaşi timp va fi o discuţie cu familia mea. Nu ştiu ce o să fie, dar ştiu un lucru clar, în momentul ăsta cred că familia mea are nevoie de mine mai mare decât echipa naţională a României. Cel puţin în acest moment asta simt” a spus Edi Iordănescu.

Familia mea are nevoie să îi fiu aproape, pentru că au fost doi ani şi jumătate foarte grei, cu multă muncă, sacrificii, momente grele, cu atacuri foarte multe, cu momente de lipsă de încredere. Nu a fost uşor. Nu pentru mine, dar în special pentru familia mea. După care vom vedea ce vom decide în continuare – Edi Iordănescu

România are o victorie în 15 jocuri cu Olanda, batavii având 11 succese, iar trei meciuri fiind încheiate la egalitate. „E foarte greu într-o vară să depășești zeci de ani de decalaje între noi și fotbalul olandez. Le mulțuimesc băieților, sunt mândru de ei și le cer iertare suporterilor pentru că n-am reușit să ne ridicăm la nivelul lor, ei sunt campionii Europei, noi nu suntem. Poate în viitor”, a mai declarat selecționerul României.

foto: ProSport / Mihai Pop

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Iubesc mirosul de gaz rusesc!”. Extrema dreaptă din Polonia vrea repunerea în funcțiune a Nord Stream
Digi24
„Lungul amurg” al Chinei: cei doi factori ce prevestesc un viitor sumbru pentru colosul care a fost odată „fabrica lumii”
Cancan.ro
Șoferii de peste 68 de ani NU mai au voie să urce la volan. Mulți români sunt afectați!
Prosport.ro
Lamine Yamal a abordat-o pe românca Mara, vedetă la Masterchef! Reacția iubitului tinerei
Adevarul
Student francez în România, mană cerească pentru universități sau supapă de siguranță pentru sistemul medical francez
Mediafax
Alertă de asasinat asupra premierului Poloniei. Reuniune de urgență la Varșovia
Click
Ce pensie încasează Petre Roman la 80 de ani. Fostul premier face bani și din alte activități: „Muncesc pentru a câștiga un ban în plus”
Digi24
„A mers prea departe”. Musk îi cântă în strună lui Trump, după ce președintele SUA a cerut plecarea lui Zelenski
Cancan.ro
Câți bani au primit Marcel și Armina, din partea Antenei 1, pentru cele doar 11 zile la Insula Iubirii
Ce se întâmplă doctore
Stana Izbașa, neschimbată la 55 de ani. Timpul a stat pe loc pentru cântăreața de muzică populară din Banat. A fost înșelată, nu s-a căsătorit niciodată și nu are copii
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Bell P-59, avionul secret. De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
Descopera.ro
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Astronomii raportează primele emisii radio localizate direct pe o exoplanetă. De ce nu provin de la extratereștri
Mediafax Italia
A fost CUTREMUR: ”S-a simțit puternic!”
Mediafax Spania
Stai în chirie? Cât vei plăti după noile reguli