Prima pagină » Vremea » CANICULA pune stăpânire pe o mare parte din România începând de luni

CANICULA pune stăpânire pe o mare parte din România începând de luni

CANICULA pune stăpânire pe o mare parte din România începând de luni

Cea mai mare parte a țării va fi afectată de caniculă începând de luni, iar temperaturile maxime vor fi cuprinse între 30 și 38 de grade Celsius la nivel național.

Temperaturile minime urmează să ajungă la 11-13 grade Celsius.

Iată prognoza meteo de luni, 8 iulie.

Prognoza pentru 8 iulie

La noapte, cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab pânã la moderat. Temperaturile minime vor fi cuprinse între 14 şi 24 de grade, mai coborâte în depresiuni, spre 10 grade.

Vremea se va menţine cãlduroasã, canicularã în orele amiezii în sudul, vestul şi local în sud-estul ţãrii, unde şi disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperaturã-umezealã (ITU) va depãşi uşor pragul critic de 80 de unitãţi.

În cursul zilei, cerul va fi variabil, mai mult senin în sud şi sud-est, iar dupã-amiaza vor fi înnorãri temporare, ploi de scurtã duratã şi descãrcãri electrice, pe arii restrânse în zona Carpaţilor Occidentali, vestul Carpaţilor Meridionali şi în jumãtatea de nord a Carpaţilor Orientali şi izolat posibil în Crişana şi Maramureş. Noaptea, cerul va fi degajat în toate regiunile. Vântul va sufla slab şi moderat, posibil cu intensificãri trecãtoare asociate ploilor.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 30 şi 38 de grade, iar cele minime între 11…13 grade în depresiunile Carpaţilor Orientali şi 23…25 de grade pe litoral. Presiunea atmosferică va fi în uşoarã creştere în vestul şi centrul ţãrii, iar în rest va fi variabilã.

Canicula va afecta și Capitala

La noapte, cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab. Temperatura minimã va fi de 17…20 de grade.

Vremea va fi canicularã, disconfortul termic ridicat, iar indicele temperaturã-umezealã (ITU) va depãşi uşor pragul critic de 80 de unitãţi. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab pânã la moderat. Temperatura maximã se va situa în jurul valorii de 37 de grade, iar cea minimã va fi de 18…21 de grade. Presiunea atmosferică nu va avea variaţii semnificative.

Sursa foto: Envato Elements

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Avertisment dur de la Kremlin. Pot fi atacate fabricile de drone din Marea Britanie
Digi24
Ciobanul care a găsit cadavrul tânărului George Smyth a murit în aceeași zonă și în același mod la doar câteva zile după descoperire
Cancan.ro
Soția bogătașului Don Pepe cere în instanță bani de la EX: ”Anturajul în care ne învârtim este unul de oameni de afaceri înstăriți”
Prosport.ro
FOTO. Eva e o prezentatoare TV cu multă carismă. Fanii au fost încântați când au văzut imaginile de la „Noaptea braziliană”
Adevarul
Cordonul sanitar împotriva populiștilor se fisurează. De ce partidele tradiționale ajung să colaboreze cu radicalii
Mediafax
FIFA lansează o Cupă Mondială cum nu a mai existat: 211 țări
Click
Cât costă, de fapt, o vacanță în Santorini. Un român a dezvăluit ce sumă a dat pentru cazare, mâncare și transport: „Atât de dramatic”
Digi24
Prima țară care a anunțat că se retrage de la Eurovision 2027
Cancan.ro
A fost cutremur în România la ora 4:56! Ce magnitudine a anunțat INFP
Ce se întâmplă doctore
Imagini fascinante cu Elena Udrea în costum de baie. Fostul politician și-a etalat silueta pe litoralul românesc
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Mulți șoferi nu știu că frâna mașinii are o funcție ascunsă. Ce este „auto hold” și cum funcționează?
Descopera.ro
Ce ascundea o peșteră de la Marea Neagră veche de 13.000 de ani
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulișor: – Tată, azi la școală băieții au scris înjurături pe tablă
Descopera.ro
China pregătește o nouă misiune pe Lună