Prima pagină » Emisiuni » Emeric Imre: „Sunt un om normal. Sunt mulțumit că am aflat care îmi este scopul”

Emeric Imre: „Sunt un om normal. Sunt mulțumit că am aflat care îmi este scopul”

Săptămâna aceasta, podcastul de muzică folk și poezie a fost despre Emeric Imre.

Cine e el? De unde a pornit povestea lui atât de frumoasă, cu cântece pe care orice îndrăgostit le știe, le fredonează: „Te-aș cere-napoi, însă n-am cui te cere/Și restul e numai Chopin și tăcere…”, „Astfel, după tine, se încheie toate/trag oblonul negru la fereastra mea,/nu mai vreau decepții, vreau seninătate,/nu mai vreau iubire, voi abandona”, „Și te iubesc cu milă și cu groază,/tot ce-i al tău mi se cuvine mie,/ca un nebun de alb ce capturează/regina neagră pentru veșnicie…”

A știut să-și aleagă poeziile, a știut să compună capodopere pentru muzica folk românească. Își face vreme să vorbim, să ne dea voie să intrăm în viața sa, în secretele din spatele unei cariere în continuă creștere. Emeric Imre! Nebunul de alb!

„Sunt un om normal, zic eu. Și mulțumesc lui Dumnezeu pentru că știu că d-aia am ajuns eu pe aici, în lumea asta. Sunt foarte mulțumit că am găsit, cum să spun, am găsit înțelegerea să știu că ăsta e scopul. Am început să intuiesc asta mai de mult, încă din copilărie”, a spus Emeric Imre în cadrul podcast-ului „Ai vreme să vorbim, cu Ana Maria Păunescu”.

Ediția integrală

Recomandarea video

Mediafax
Alexei Navalnîi a fost otrăvit. Acuzații grave aduse Rusiei de cinci state europene
Digi24
Militarii NATO, învinși de ucraineni. Un exercițiu a arătat cum o echipă mică de operatori de drone a câștigat în fața aliaților
Cancan.ro
Un nou caz Iorgulescu? În ce țară ar fi fugit Victoraș Micula după ce a fost condamnat la închisoare!
Prosport.ro
FOTO. Mihaela Buzărnescu, apariție rară în costum de baie
Adevarul
Fostă patinatoare, jefuită și ucisă brutal. A fost împușcată în propria mașină, la doar 28 de ani
Mediafax
Stubb: Imperialismul și expansiunea sunt înscrise în ADN-ul lui Putin și al Rusiei
Click
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cancan.ro
De ce a ars femeia din mașina cuprinsă de flăcări în București, iar bărbatul a scăpat. Cum s-a petrecut tragedia
Ce se întâmplă doctore
O mai știți pe Fata Morgana?! Cum arată acum după ce a învins cancerul de piele. Imagini senzuale cu bruneta
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
România, printre ultimele locuri din lume la adopția de mașini electrice
Descopera.ro
Cazul straniu al broaștelor care explodează. Ce s-a întâmplat în 2005 într-un oraș german?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. O femeie goală pușcă primește în casă curierul. Îl duce în dormitor şi...
Descopera.ro
Neuroștiință și comportament social: De ce unii oameni par că nu simt niciodată jenă?