Prima pagină » Actualitate » TRAGEDIA „MH 17”. La 10 ani de la doborârea aeronavei Malaysia Airlines, rudele victimelor așteaptă răspunsuri: „Încă luptăm pentru dreptate”

TRAGEDIA „MH 17”. La 10 ani de la doborârea aeronavei Malaysia Airlines, rudele victimelor așteaptă răspunsuri: „Încă luptăm pentru dreptate”

Cristian Lisandru
TRAGEDIA „MH 17”. La 10 ani de la doborârea aeronavei Malaysia Airlines, rudele victimelor așteaptă răspunsuri: „Încă luptăm pentru dreptate”

Au trecut 10 ani de la tragedia „MH 17”, atunci când o aeronavă Boeing 777 –  aparținând companiei Malaysia Airlines – a fost doborâtă de o rachetă în estul Ucrainei, în timp ce efectua cursa Amsterdam – Kuala Lumpur, iar familiile victimelor își caută, în continuare, dreptatea.

La bordul aeronavei Boeing 777 se aflau 298 de persoane și nu a existat niciun supraviețuitor.

  • Și-au pierdut viața 283 de pasageri și 15 membri ai echipajului.
  • Ancheta penală a fost coordonată de o echipă comună de anchetă (JIT – Joint Investigation Team), formată din reprezentanți ai autorităților judiciare și polițienești din Olanda, Ucraina, Australia, Belgia și Malaysia.
  • Parchetul General din Olanda a anunțat – în data de 19 iunie 2019 – demararea acțiunii penale împotriva a patru suspecți, trei ruși și un separatist ucrainean.

Boeingul 777, aparţinând companiei Malaysian Airlines, a decolat de la Amsterdam, îndreptându-se către Kuala Lumpur, pe data de 17 iulie 2014. Aeronava a fost lovită de o rachetă de tip BUK de concepţie sovietică, chiar deasupra zonei de conflict cu separatiştii proruşi, în estul Ucrainei, prăbușindu-se în apropiere de Hrabove, regiunea Donețk,  la aproximativ 40 de kilometri de frontiera cu Rusia.

După demararea anchetei, investigatorii au stabilit că sistemul de rachete BUK a fost folosit de cei patru acuzați pentru a doborî, cu premeditare, aeronava Malaysian Airlines, chiar dacă Kremlinul a negat, încă din primele zile, orice implicare în această acțiune. (informații punctuale AICI)

„Vom continua să luptăm până când se va răspunde la toate întrebările”

Piet Ploeg și-a pierdut fratele, Alex, soția fratelui său, Edith, și fiul lor, Robert, în timp ce călătoreau de la Amsterdam la Kuala Lumpur, în anul 2014.

Aceștia se numărau printre pasagerii zborului Malaysia Airlines MH17 când aeronava a fost doborât peste estul Ucrainei, devastat de război, în data de 17 iulie.

Rămășițele cumnatei lui Ploeg și ale nepotului său au fost descoperite la locul accidentului și trimise înapoi în Țările de Jos pentru identificare. Nicio urmă a fratelui său nu a fost găsită.

Anchetatorii internaționali au dezvăluit că avionul a fost doborât de o rachetă sol-aer Buk de fabricație rusă deasupra estului Ucrainei, unde a declanșat un conflict între separatiștii susținuți de Moscova și forțele de la Kiev. Și, în luna noiembrie a anului 2022, o instanță a condamnat în lipsă doi ruși și un ucrainean pentru doborârea MH17.

Dar, la 10 ani de la tragedie, rudele celor care și-au pierdut viața încă mai caută răspunsuri.

„Încă luptăm pentru dreptate”, a declarat Ploeg, care este acum președintele Fundației pentru dezastre de zbor MH17, pentru The Moscow Times.

„O mulțime de întrebări nu au răspuns încă: cine a tras racheta Buk? De ce au tras racheta? Cine a fost responsabil pana la urma? Cine a dat ordinul? Vom continua să luptăm până când se va răspunde la toate întrebările”, a mai declarat Piet Ploeg.

Există „indicii puternice” că președintele rus Vladimir Putin a aprobat personal furnizarea rachetei care a lovit avionul

Procurorii olandezi au declarat anul trecut că există „indicii puternice” că președintele rus Vladimir Putin a aprobat personal furnizarea rachetei care a lovit avionul. Rusia a negat, întotdeauna, orice implicare și a criticat acuzațiile că a fi jucat un rol, considerându-le ca fiind „motivate politic”.

Judecătorii olandezi au condamnat în 2022 doi cetățeni ruși – Igor Girkin, care este un fost comandant al separatiștilor pro-Moscovi din estul Ucrainei, și Serghei Dubinsky –, împreună cu ucraineanul Leonid Kharchenko la închisoare pe viață, în lipsă, pentru rolul lor în doborârea avionului Malaysia Airlines.

Fiindcă cei trei bărbați se află în Rusia, este puțin probabil să ispășească, vreodată, această pedeapsă.

  • Judecătorii au decis că Girkin, Dubinsky și Harcenko ar putea fi considerați responsabili pentru transportul rachetei Buk de la o bază militară rusă din Rusia și pentru poziționarea acesteia la locul de lansare, chiar dacă nu au apăsat pe trăgaci.
  • Nu au existat suficiente probe care să demonstreze implicarea lui Oleg Pulatov, singurul suspect care a avut reprezentare legală în timpul procesului, a decis instanța.

Toți suspecții erau membri ai grupării armate susținute de Kremlin care lupta împotriva guvernului ucrainean în regiunea Donețk din estul Ucrainei, care a fost ulterior anexată de Moscova, în anul 2022.

Anchetatorii au oprit investigația referitoare la doborârea avionului în 2023

Anchetatorii au oprit investigația referitoare la doborârea avionului în 2023, invocând „dovezi insuficiente” pentru a acuza și alți suspecți.

  • Cu toate acestea, Organizația Aviației Civile Internaționale, o agenție a Națiunilor Unite, continuă să investigheze implicarea Rusiei.
  • Țările de Jos și Ucraina au depus un dosar împotriva Rusiei la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) de la Strasbourg, care examinează și plângerile individuale ale familiilor victimelor.

În această săptămână, Uniunea Europeană a cerut Moscovei „să-și accepte responsabilitatea în această tragedie și să coopereze pe deplin în slujirea justiției”,  dar, de-a lungul anilor, Kremlinul a subliniat permanent că Rusiei „nu i s-a permis să ia parte la investigație”.

Pentru rudele victimelor, ancheta asupra tragediei a devenit o luptă lungă pentru adevăr.

„A devenit o meserie”, a spus Ploeg, care a fost prezent atât la ședințele de judecată din Olanda, cât și la cele ale CEDO, și a călătorit la Montreal pentru a discuta cu oficialii Organizației Aviației Civile Internaționale.

„Ne este foarte dor de ei, desigur”, a adăugat Ploeg, potrivit The Moscow Times.


Citește și:

„Moarte regimului”, grafitti și poezii. Adolescenții care se opun Războiului lui Putin în Ucraina, CONDAMNAȚI la ani grei de închisoare

Ziua cea mai lungă. A fost REPROGRAMAT procesul lui Evan Gershkovich, jurnalistul Wall Street Journal arestat în Rusia și acuzat de spionaj

RĂZBOIUL METALELOR. Rusia este strânsă în menghina sancțiunilor, oligarhii Oleg Deripaska și Vladimir Potanin vând aluminiu și nichel în China

„Trompeta” Moscovei de la Rossiya 1 amenință, din nou, Europa. Evgheni Popov: „Trei RACHETE sunt suficiente” / Bucureștiul, pe harta țintelor

Gigantul rus KASPERSKY își ia „jucăriile” și pleacă din SUA după frâna pusă de administrația Biden: „Decizie tristă și dificilă”

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
NU renunța la cafea! Un studiu amplu schimbă tot ce știam până acum
Digi24
Rusia pregătește un atac asupra Poloniei, avertizează SUA. Soldații Moscovei ar putea traversa granița și pătrunde pe teritoriul NATO
Cancan.ro
Singura școală din București unde toți elevii au luat sub 5 la Evaluarea Națională 2026
Prosport.ro
Ce imagini! Cum arată la 25 de ani „cea mai frumoasă fată din lume”: s-a căsătorit!
Adevarul
Contradicții între declarațiile lui Bolojan și rapoartele CJ Bihor în dosarul azilelor ilegale: „Am avut o colaborare bună” apare în documente
Mediafax
ATENȚIE, dacă stai pe scaun peste 30 de minute! Ce au descoperit cercetătorii în 12 ani de studiu
Click
Ce întrebare o scoate din sărite pe Gabriela Oțil. Are legătură cu micuțul Tiago: „Am dat înapoi…”
Digi24
Trei scenarii privind viitorul Guvern. În ce variantă ar putea fi propus Alexandru Nazare premier
Cancan.ro
DOLIU în lumea radioului! A murit Anne-Marie Ionescu
Ce se întâmplă doctore
Vierme de un metru în intestin și 38 de paraziți în creier. Povestea femeii care a aflat prea târziu ce a contractat în timpul unei vacanțe
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Peripețiile unui român care a plecat până în Thassos cu un vehicul electric de oraș
Descopera.ro
O structură mamut observată în spațiul cosmic sfidează tot ce știm!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: - Bulă, de ce nu-mi mai muști urechea când te trezești...
Descopera.ro
Obiectul interstelar 3I/Atlas ar putea fi de aproape trei ori mai vechi decât Sistemul Solar