Prima pagină » Actualitate » Mioritic 100%. Dâmbovița a câștigat la tribunal BABELE și SFINXUL. Este o rușine, clamează primarul din Bușteni, Prahova

Mioritic 100%. Dâmbovița a câștigat la tribunal BABELE și SFINXUL. Este o rușine, clamează primarul din Bușteni, Prahova

Rene Pârșan
Mioritic 100%. Dâmbovița a câștigat la tribunal BABELE și SFINXUL. Este o rușine, clamează primarul din Bușteni, Prahova

Primarul staţiunii prahovene Buşteni, Mircea Corbu, a declarat, vineri, pentru AGERPRES, că este „o ruşine naţională” să spui că „megaliţii” Babele şi Sfinxul au fost în Dâmboviţa, cele două judeţe disputându-şi în continuare cele două monumente ale naturii. Megaliți este puțin nepotrivit în acest context, pentru că nu există nici o dovadă acceptabilă că la ansamblulul spectaculos omul, de Dâmbovița timpurie sau Prahova modernă, să fi avut vreun aport.

Cel mai simpatic, Corbu a cerut de la ministerul Culturii prețul estimativ al spectaculoaselor stânci. Cultura l-a trimis la Mediu, la specialiștii geologi care pot evalua corect o rocă…

„Eu nu am dat pe nimeni în instanţă, m-a dat Dâmboviţa pe mine. (…) Eu am o hotărâre de Guvern în care megaliţii, adică Babele, Sfinxul, şi circa 4,2 ha sunt, prin HG, ai oraşului Buşteni. S-a câştigat (…) definitiv grăniţuirea, (…), dar, prin hotărâre de Guvern (…), megaliţii sunt ai Buşteniului”, a spus primarul.

Potrivit acestuia, „e o ruşine naţională să spui că Babele şi Sfinxul au fost la Dâmboviţa”.

Dâmbovița a câștigat platoul

În septembrie 2022, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Dâmboviţa, Corneliu Ştefan, a anunţat câştigarea definitivă în instanţă a procesului cu judeţul Prahova privind linia de hotar dintre două judeţe în zona Platoului Bucegi, inclusiv monumentele naturale Babele şi Sfinxul.

„Victorie pentru Dâmboviţa! După ani întregi de procese, mă bucur să vă anunţ că Sfinxul şi Babele din Bucegi aparţin judeţului Dâmboviţa! Problema teritorială asupra celor două monumente, care se află pe raza comunei Moroeni, a fost tranşată astăzi fără a mai lăsa loc de interpretări. Disputa dintre judeţul nostru şi Prahova se închide astăzi! Definitiv!”, a scris atunci preşedintele CJ pe pagina sa de Facebook.

Bușteni nu cedează pietrele

Ulterior, Prefectura Prahova a informat că monumentele naturale Babele şi Sfinx sunt şi rămân în domeniul public al oraşului Buşteni, indiferent de rezultatul final al procesului.

„Dosarul soluţionat de Curtea de Apel Piteşti nr. 4994/120/2015* vizează delimitarea teritorială dintre cele două localităţi, oraşul Buşteni şi comuna Moroeni, respectiv dintre cele două judeţe, Prahova şi Dâmboviţa, şi nu dreptul de proprietate asupra monumentelor naturale Sfinxul şi Babele. Menţionăm că limita teritorială între cele două localităţi din judeţe diferite nu modifică ceea ce este deja stabilit prin Hotărârea de Guvern nr. 1.359/2001, prin care se atestă apartenenţa celor două monumente naturale – Babele şi Sfinxul la domeniul public al oraşului Buşteni (Hotărârea de Guvern fiind în vigoare la acest moment). Prin urmare, dreptul de proprietate asupra monumentelor naturale Sfinxul şi Babele nu a fost în niciun caz stabilit în favoarea comunei Moroeni. Delimitarea dintre cele două localităţi şi, respectiv judeţe nu afectează în niciun fel drepturile de proprietate anterior stabilite în mod legal”, a arătat, la acel moment, Prefectura Prahova.

Ulterior, oraşul Buşteni, în calitate de reclamant, a introdus în instanţă o acţiune care are ca obiect „litigiu privind domeniul public”, printre pârâţi fiind Consiliul Judeţean Dâmboviţa şi comuna dâmboviţeană Moroeni.

Cât costă Babele?

În cadrul procesului care se află pe rolul Tribunalului Dâmboviţa, instanţa a dispus emiterea unei adrese şi către Ministerul Culturii pentru a comunica dacă deţine sau poate furniza informaţii cu privire la o valoare estimativă a celor două monumente ale naturii, Sfinxul şi Babele, arată datele de la dosar.

Ministerul Culturii a transmis că, fiind vorba despre monumente ale naturii, recomandă instanţei să se adreseze pentru relaţii Ministerului Mediului.

Astfel, la termenul din iunie, instanţa a dispus emiterea unei adrese către Ministerul Mediului, următorul termen din dosar fiind stabilit pentru data de 15 octombrie.

Citiți și: Simona Halep a rămas fără terenul primit cadou de la Primăria Bușteni. Motivul pentru care s-a întâmplat asta

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Un raport generat de AI „aproape a pornit un război” între SUA și China
Digi24
VIDEO. Imagini hilare cu fiul dictatorului Kadîrov. Moștenitorul Ceceniei nu a putut citi corect niciun cuvânt într-o propoziție
Cancan.ro
Cine a plătit înmormântarea de 10.000 de euro a Mădălinei Apostol, de fapt. NIMENI nu se aștepta la asta!
Prosport.ro
Laura Giurcanu se mută în Maroc! Bărbatul a convins-o: își vinde și mașina Mercedes din România
Adevarul
Generalul Bălăceanu spulberă o mare iluzie: „Războiul hibrid nu permite invocarea Articolului 5”. Soluția la îndemână
Mediafax
„Marele Râu Artificial”. Ce se afla sub nisipul deșertului Sahara
Click
Horoscop 19-25 septembrie. Taurii duc o luptă grea, Racii pot avansa în carieră, uși importante se deschid pentru Vărsători
Digi24
EXCLUSIV Răspunsul premierului desemnat Siegfried Mureșan, întrebat dacă a fost nominalizat pentru a pica și a-i face loc lui Grindeanu
Cancan.ro
Prima sentință în cazul crimei din Cenei. Câți ani de închisoare a primit ucigașul lui Mario Berinde
Ce se întâmplă doctore
Lucrurile pe care nu e bine să le dai din casă. Se spune că odată cu ele pleacă norocul și sporul
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Un Ford EcoSport a fost transformat într-un monstru cu 6 roți. Consumul afișat surprinde
Descopera.ro
O modificare subtilă a unghiilor poate fi un semn al unei boli ascunse
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă e nemulțumit de mâncarea de la restaurant
Descopera.ro
Cum funcționează Universul? Fizicienii nu reușesc să ajungă la un acord!
Mediafax Italia
Un membru al Guvernului A PRIMIT UN GLONȚ într-un plic! Prima reacție a premierului de la Roma
Mediafax Spania
VESTE PROASTĂ pentru DACIA! Ce se întâmplă cu modelul Sandero?!