Prima pagină » Sănătate » Boala care apare, în special, în timpul VACANȚELOR la mare sau la munte / Medic: „Pacientul nu mai poate să iasă din camera de hotel”

Boala care apare, în special, în timpul VACANȚELOR la mare sau la munte / Medic: „Pacientul nu mai poate să iasă din camera de hotel”

Carla Adamescu
Boala care apare, în special, în timpul VACANȚELOR la mare sau la munte / Medic: „Pacientul nu mai poate să iasă din camera de hotel”

Medicii trag un semnal de alarmă cu privire la numărul tot mai mare de pacienţi cu boli digestive, afectând în mod special copiii de vârste mici.

Aproape 100 de bolnavi au solicitat ajutor în weekendul trecut la un spital de pediatrie din Bucureşti, în timp ce alte cazuri grave se prezintă la camerele de gardă de pe litoral şi din zonele de munte.

Potrivit specialiştilor, bolile digestive se manifestă frecvent în timpul vacanţelor, când igiena copiilor poate scăpa de sub control. Cei mai vulnerabili sunt copiii de vârstă mică.

Momentul în care trebuie să mergeți direct la spital

Managerul Spitalului Victor Babeş din Bucureşti, Simin Florescu, a declarat că cele mai severe forme de boală îi împiedică pe pacienţi să iasă din camera de hotel.

„Cea mai severă formă este cea care nu îi mai permite să iasă din camera de hotel, îi este atât de rău și are atât de multe scaune. Asta este o formă severă sau are scaune hemoragice, (n.r. problemă) care trebuie adresată spitalului acolo unde se află”, afirmă managerul Spitalului Victor Babeş Bucureşti, citată de Observator News.

Prof. Dr. Mihai Craiu, medic primar boli infecţioase, a subliniat gravitatea situației.

„N-au venit părinţii doar să afle dacă pot pleca liniştiţi în concediu, ci pentru că într-adevăr copiii aveau tonus muscular foarte scăzut, extrem de moi, somnolenţă marcată, sugarii care nu se mai trezeau să sugă, stare generală de rău nedefinită, copii mai mari, preşcolari, pe care-i întrebam dacă-i supără ceva: Mi-e lăău şi atat”, a precizat Prof. Dr. Mihai Craiu.

Record de pacienţi cu boli digestive

Recordurile de temperatură din această vară au dus la un număr record de pacienţi la camerele de gardă. Numărul persoanelor care au ajuns la spital în ultima lună se apropie de 10.000, o creștere de aproape 15% faţă de media ultimilor 5 ani, în aceeaşi perioadă.

În majoritatea cazurilor, un virus este responsabil pentru bolile digestive ale copiilor. Primele simptome care ar trebui să amâne orice plan de concediu includ lipsa poftei de mâncare, febra şi vărsăturile. Adulţii se îmbolnăvesc adesea din cauza mâncării care se strică rapid în zilele caniculare.

„Ouă, lapte, se strică foarte repede. Orice mâncare alterată, orice pizza cumpărată de undeva unde a stat în condiţii neadecvate poate provoca boală diareică acută”, avertizează medicul de familie Eva Cristescu.

Atenție la Salmonella

Una dintre cele mai frecvente boli digestive este provocată de Salmonella, bacteriile răspândindu-se uşor în alimentele contaminate. Simptomele debutează cu greaţă şi dureri abdominale, iar micii pacienţi se pot deshidrata rapid. Dacă nu primesc tratament medical prompt, boala poate fi fatală.

Medicii recomandă părinților să fie extrem de vigilenți cu privire la igiena alimentară și să consulte un medic la primele semne de boală digestivă pentru a evita complicațiile grave.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
ULTIMA ORĂ! Mesaj RO-Alert în Tulcea. Pot cădea obiecte din spațiul aerian
Digi24
A murit Franco Baresi. Legenda fotbalului italian s-a stins la 66 de ani
Cancan.ro
Calcul complet. Ce pensie primești în 2026 în România, dacă te pensionezi fără să fi lucrat nici măcar o zi
Prosport.ro
Rusoaica Irina Shayk se iubește la 40 de ani cu un star mai tânăr decât ea cu 11 ani
Adevarul
Cine îi poate lua locul lui Putin? Expertă în Rusia: „Să ne ferească Dumnezeu de acest scenariu”
Mediafax
OANA GHEORGHIU acuză cumulul de funcții din companiile de stat din energie
Click
Horațiu Mălăele a împlinit 74 de ani. Lucruri mai puțin știute despre marele actor
Digi24
Haos total la graniță. Mii de migranți au trecut frontiera, Spania trimite trupele în Ceuta
Cancan.ro
A murit pilotul Mihai Vîrdol. Anunțul făcut de forțele aeriene române
Ce se întâmplă doctore
O mai ții minte pe „Mama Natură”? Cum s-a schimbat Roxana Ionescu după ce a renunțat la tv. Nu o mai recunosc mulți!
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Dacă depășești viteza legală, dar ai o urgență reală, poți ANULA AMENDA? Explicațiile unui avocat
Descopera.ro
Structuri gigantice au fost observate în atmosfera lui Venus
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ea în dormitor: – Eu nu sunt genul acela de fată!
Descopera.ro
Test de cultură generală. Care este diferența dintre in vivo și in vitro?