Prima pagină » Actualitate » Ovidiu Tender a scăpat de SECHESTRUL pe avere, stabilit la 162 de milioane de lei. Care este motivul invocat de instanță

Ovidiu Tender a scăpat de SECHESTRUL pe avere, stabilit la 162 de milioane de lei. Care este motivul invocat de instanță

Ovidiu Tender a scăpat de SECHESTRUL pe avere, stabilit la 162 de milioane de lei. Care este motivul invocat de instanță

Un complet de la Curtea de Apel Bucureşti a dispus ridicarea sechestrului pe averea lui Ovidiu Tender, stabilit la 162 milioane lei, astfel că poate avea acces la acești bani, după ce a executat doar aproximativ o treime din pedeapsa primită.

Curtea de Apel Bucureşti a admis contestaţia la executare depusă de Ovidiu Tender, constatând că infracţiunea de abuz în serviciu a fost dezincriminată, pentru partea care se referă la încălcarea legislaţiei secundare, reatează Agerpres.

„Desfiinţează sentinţa contestată şi rejudecând în fond: constată dezincriminată infracţiunea de abuz în serviciu şi implicit infracţiunea de instigare la abuz în serviciu, pentru care contestatorul Tender Ovidiu a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 2858/16.12.2014 a Tribunalului Bucureşti, astfel cum a fost modificată prin decizia penală nr. 862/A/08.06.2015 a Curţii de Apel Bucureşti. Constată executată pedeapsa principală de 6 ani şi 9 luni închisoare aplicată contestatorului pentru infracţiunea de instigare la abuz în serviciu”, se arată în decizia instanţei.

Astfel, a fost ridicat sechestrul pus pe averea lui Ovidiu Tender, până la concurenţa sumei de 162 milioane lei.

„Încetează executarea măsurii de siguranţă a confiscării speciale, dispuse faţă de contestator până la concurenţa sumei de 162.993.336 lei, la care se adaugă majorările şi penalităţile aferente calculate potrivit sentinţei penale nr. 2858/16.12.2014 a Tribunalului Bucureşti, definitivă prin decizia penală nr. 862/A din data de 08.06.2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr.28726./3/2006, şi drept consecinţă: ridică măsurile asigurătorii instituite până la concurenţa sumei de 162.993.336 lei, asupra bunurilor contestatorului; încetează actele de executare silită cu privire la bunurile care, prin efectul confiscării speciale, nu au trecut în patrimoniul statului, la data prezentei decizii penale. Încetează toate interdicţiile, incapacităţile şi decăderile ce rezultă din condamnarea contestatorului Tender Ovidiu, cu privire la infracţiunea de instigare la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată, pentru care s-a constatat dezincriminarea”, se mai arată în hotărârea instanţei.

Dosar trimis spre rejudecare

În legătură cu cererea lui Tender de anulare a condamnării şi pentru celelalte infracţiuni reţinute în seama sa, respectiv constituire de grup infracţional organizat, spălare de bani şi înşelăciune, dosarul a fost trimis spre rejudecare la Tribunalul Bucureşti, instanţă care a respins inţial toate cererile omului de afaceri.

Ovidiu Tender a fost trimis în judecată în dosarul RAFO-Carom în 2006, alături de Marian Iancu, Cicilia Dumitrescu, Marin Badea, Toader Găureanu şi Bogdan Sălăjan.

Potrivit DIICOT, în perioada 2002-2004, Ovidiu Tender, Marian Alexandru, Cicilia Dumitrescu şi Marin Badea, în calitate de asociaţi, administratori de fapt, respectiv de drept şi directori sau angajaţi ai SC Tender SA Timişoara, SC VGB OIL SRL Bucureşti, SC VGB Impex SRL Bucureşti şi SC Carom SA, s-au asociat pentru a desfăşura o intensă activitate infracţională în urma căreia SC Carom SA a suferit un prejudiciu de aproximativ 1.434 miliarde lei vechi.

Rechizitoriul în acest dosar a fost întocmit de fosta şefă a DIICOT, Alina Bica, care a fost condamnată ulterior la patru ani de închisoare, după ce a încercat să-i determine pe subordonaţii săi să ceară în instanţă o pedeapsă cu suspendare pentru Ovidiu Tender.

Ovidiu Tender a fost condamnat definitiv, în iunie 2015, la 12 ani şi şapte luni închisoare în dosarul RAFO-CAROM, pentru săvârşirea mai multor infracţiuni în dosarul RAFO-Carom, respectiv înşelăciune, instigare la abuz în serviciu, constituirea şi apartenenţa la un grup de crimă organizată, spălare de bani.

Omul de afaceri a executat efectiv doar patru ani şi jumătate, fiind eliberat condiţionat în noiembrie 2019.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Iranul îl sfidează pe Trump de la tribuna ONU. „Nu ne vom pleca niciodată capul”
Digi24
Pe cine ar vota românii dacă duminică ar avea loc alegeri. Un singur partid a crescut în preferințele de vot în ultima lună
Cancan.ro
Unde a fugit iubitul Valentinei, de fapt. Complicele lui Vlad Bălțățeanu le-a spus anchetatorilor planul lui Vlad Bălțățeanu
Prosport.ro
FOTO. Diana Munteanu, sesiune foto spectaculoasă într-o fustă transparentă: „Ai defecte?”
Adevarul
Britanicii anunță dezastrul pentru Kiev. Generalul român care a condus o divizie NATO spune ce poate salva Ucraina
Mediafax
TAROM, spre privatizare, Poliția se reorganizează. Marile schimbări pregătite de Mureșan
Click
Mărturisire neașteptată făcută de Cheloo la „Asia Express” despre moartea mamei sale: „A fost decizia ei”
Digi24
Domul de căldură revine peste Europa. Zonele în care se vor înregistra din nou maxime de 40 de grade
Cancan.ro
A fost prins un posibil complice în cazul crimei din Olt. Ce legătură ar avea acesta cu Vlad Bălțățeanu, iubitul Valentinei
Ce se întâmplă doctore
O recunoști pe fetița cu ochii verzi din fotografia aceasta? Astăzi este una dintre cele mai iubite artiste din România
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Am testat noul Volkswagen T-Roc. 150 CP, DSG și un consum surprinzător de apropiat de estimarea WLTP
Descopera.ro
Discursul care a prevestit Primul Război Mondial
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ea: – Wow, cină la lumina lumânărilor! De unde ți-a venit ideea?
Descopera.ro
Ce a dezvăluit un dinte vechi de 66 de milioane de ani despre Tyrannosaurus rex?
Mediafax Italia
BOMBĂ | Ce dezvăluie presa din Italia despre Călin Georgescu
Mediafax Spania
A EXPLODAT PREȚUL roșiilor! Care este motivul pe care îl invocă fermierii