Prima pagină » Actualitate » Un bărbat din Bistrița a INCENDIAT casa în care se aflau soția și cei trei copii. Femeia are arsuri pe 90% din corp

Un bărbat din Bistrița a INCENDIAT casa în care se aflau soția și cei trei copii. Femeia are arsuri pe 90% din corp

Un bărbat din Bistrița a INCENDIAT casa în care se aflau soția și cei trei copii. Femeia are arsuri pe 90% din corp

Un bărbat de 42 de ani din Bistrița a incendiat casa în care se aflau soția și cei trei copii. Tragedia a avut loc în urma unui conflict pe care bărbatul l-a avut cu partenera de viață. Autoritățile au fost alarmate de copilul de 11 ani al celor doi soți.

În urma conflictului, bărbatul a aruncat cu benzină în locuința familiei.

„Din primele verificări rezultă că, pe fondul unui conflict spontan (neînțelegeri cu soția), un bărbat, de 42 de ani, ar fi aruncat cu benzină în interiorul încăperii unde se aflau soția și cei 3 copii, după care ar fi dat foc.

Soția, bărbatul și unul dintre copiii care se aflau în încăpere au suferit arsuri, fiind investigați de către echipajele medicale”, se arată în comunicatul poliției.

Femeia are arsuri pe 90% din corp, iar fiica ei în vârstă de nouă ani a suferit arsuri în zona picioarelor.

„În urma evenimentului produs luni, în jurul amiezii, în localitatea Nepos, trei persoane au suferit arsuri, mai multe echipaje UPU-SMURD intervenind pentru acordarea primelor îngrijiri medicale. Astfel, o femeie, în vârstă de 33 de ani, a fost intubată şi ventilată mecanic, având arsuri pe aproximativ 90% din suprafaţa corpului.

Aceasta a fost preluată de un elicopter SMURD de pe stadionul din Feldru, pentru a fi transportată, în primă fază, la UPU Târgu Mureş, de unde va ajunge, cu un avion SMURD, la o unitate medicală de specialitate din Bucureşti. O a doua victimă, o fetiţă în vârstă de 9 ani, a fost adusă la UPU Bistriţa cu arsuri circulare la nivelul membrelor inferioare, reprezentând 20% din suprafaţa corpului, fiind stabilizată şi pregătită pentru a fi, de asemenea, transportată la o unitate medicală de specialitate din Bucureşti”, se arată în informarea de presă a SCJU.

Agresorul a suferit arsuri pe aproximativ 20% din corp și rămâne internat pe Secția Chirurgie Generală a SCJUB.

Bărbatul este cercetat pentru violență în familie, raportat la tentativa de omor calificat.

CITEȘTE ȘI:

Mobilizare urgentă a pompierilor! Trei locuințe cuprinse de FLĂCĂRI în Prahova. Mai multe persoane au primit îngrijiri de la medici

INCENDIU pe platforma Oltchim din Râmnicu Vâlcea / Ministerul Mediului: Staţiile de monitorizare a calităţii aerului nu au înregistrat depăşiri

Recomandarea video

Mediafax
Furtuni violente vineri și sâmbătă. Ce județe sunt în pericol
Digi24
Rusia amenință pe față patru țări NATO sub pretextul că sunt complice ale Ucrainei
Cancan.ro
Noua iubită a lui Valentin Sanfira a făcut haos în familia lui Liviu Dragnea: 'I-a băgat mâinile în gât'
Prosport.ro
Primarul Ciprian Ciucu îi dă lovitura de grație lui Gigi Becali
Adevarul
„Fabricile de mașini devin fabrici de tancuri”. Cum se sinucide economic UE și dă aripi ascensiunii fasciste
Mediafax
Blocarea Telegram în Rusia afectează armata și finanțarea războiului
Click
Mădălin Ionescu, mărturisiri șocante despre problemele cu inima. Alimentul banal care l-a pus pe picioare: „Un miracol”
Digi24
Izvorul Tămăduirii 2026. Ce nu ai voie să faci în Vinerea Luminată
Cancan.ro
ULTIMA ORĂ! Tragedie în lumea fotbalului! Fostul internațional a murit la doar 48 de ani!
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Oana Roman în costum de baie la 50 de ani. Și-a etalat noua siluetă! A slăbit drastic
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Sunt mașinile nucleare posibile? Ford a încercat acest lucru în urmă cu 70 de ani
Descopera.ro
Descoperire arheologică de mare importanță în România!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ion către Măria: - – Ce ai fată de stai dezbrăcată?
Descopera.ro
Sauna are mai multe beneficii decât credeam. Cum ne activează sistemul imunitar?