Prima pagină » Actualitate » Crin ANTONESCU: Numai niște semidocți puteau să gândească o campanie pe performanțele literare ale lui Ciucă / „PNL e pândit de RIDICOL”

Crin ANTONESCU: Numai niște semidocți puteau să gândească o campanie pe performanțele literare ale lui Ciucă / „PNL e pândit de RIDICOL”

Luiza Dobrescu

„PNL este un partid pândit de ridicol din cauza campaniei cu cartea”, a declarat fostul lider al liberalilor, Crin Antonescu, într-un interviu la Digi24.  Acesta l-a atacat dur pe Nicolae Ciucă, actualul președinte al PNL, despre care a afirmat că nu se potrivește cu imaginea de scriitor și că toată conducerea organizației liberale este compusă din semidocți.

Cartea semnată de președintele PNL, Nicolae Ciucă, întârzie să apară și, pe acest fond, atacurile la adresa „inexistenței” autobiografiei continuă.

Una dintre vocile care s-au ridicat împotriva volumului semnat de șeful liberalilor este și cea a fostului lider al PNL, Crin Antonescu. Intervievat de Digi 24 pe tema cărții „Un ostaș în slujba țării”, Antonescu a taxat dur situația în care riscă să ajungă PNL, din cauza campaniei în care președintele Ciucă a târât partidul.

Antonescu avertizează că partidul „este pândit de pericol”.

PNL este pândit de ridicol. Ridicolul vine din această campanie cu cartea. Domnul Ciucă, un om cumsecade și care nu e un măscărici, nu se potrivește, chiar dacă va scrie un bestseller sau încă 10, nu se potrivește cu imaginea de scriitor și eseist.

Tot ce sper e ca această carte, dacă apare, să nu fie secretizată și ea, e destinată publicului. Campania este total neinspirată și duce spre ridicol. În politică ridicolul ucide, mai bine ești corupt decât ridicol

Nici ceilalți lideri ai PNL nu au scăpat de atacuri. Crin Antonescu i-a numit semidocți, pentru că numai în acest caz ”puteau să gândească o campanie pe performanțele literare ale domnului Ciucă”.

Sursa: Digi 24

CITEȘTE ȘI:

Crin Antonescu: “Trebuie sa deosebim binele de RĂU ca să nu ne mai ACUZĂM încă 30 de ani ca nu am făcut nimic”

Crin Antonescu critică lipsa dezbaterilor electorale din România: „Este clar cine a pierdut la alegeri – CETĂȚENII” 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Descoperire despre un condiment foarte folosit: ar putea proteja vasele de sânge
Digi24
Donald Trump este mai periculos ca niciodată. Pe cine se va răzbuna el, după eșecul din Iran
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Prosport.ro
Imaginile care au făcut furori pe internet! Fosta soție a starului, în bikini
Adevarul
Un director a evacuat 900 de elevi cu câteva minute înainte de dezastrul din Nepal
Mediafax
Nebunie în cluburi: pastile de ecstasy cu fața lui Donald Trump. Autoritățile avertizează că pot ucide
Click
Pățania unei românce care a comandat un Uber pentru un colet: „Mai erau 2-3 minute până la destinație”
Digi24
Capcana shrinkflation în magazinele din România: Mii de produse la raft cu preț neschimbat, dar gramaj redus. „Se cunoaște la buzunar”
Cancan.ro
Cât cere Leo de la Roșiori ca să cânte la o nuntă în 2026. Ce tarif are, pentru un program scurt, de 45 de minute, sau pentru toată noaptea
Ce se întâmplă doctore
Cât a plătit Gabriela Cristea pentru injecțiile de slăbit. Prețul unui an de tratament este uriaș: „Pentru un om obișnuit, costurile sunt imense”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
A7 ajunge la Bacău. Vezi imaginile noi cu autostrada înainte de deschiderea traficului
Descopera.ro
Zile de cumpănă pentru România. Mărturia unui diplomat francez
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Am o boală care mă împiedică să țin dietă!
Descopera.ro
Cine a inventat weekendul? Cum au ajuns oamenii să aibă două zile libere