Prima pagină » Sport » Mircea Lucescu a dat un citat din Napoleon înaintea MECIULUI România – Lituania

Mircea Lucescu a dat un citat din Napoleon înaintea MECIULUI România – Lituania

Naţionala României a învins Kosovo, 3-0, vineri seara, la Priștina, în Liga Naţiunilor, iar acum urmează meciul cu Lituania, luni, ora 21:45, pe Stadionul Steaua.

Partida cu Kosovo a fost prima de la revenirea lui Mircea Lucescu pe banca naționalei, iar meciul cu Lituania va fi primul pentru „Il Luce” ca selecționer pe teren propriu.

Mircea Lucescu a dat un citat din Napoleon înaintea meciului România – Lituania

„Eu nu mai am emoţii demult. Desigur, mă pot bucura, mă pot manifesta, dar emoţii de genul ăsta, nu. Preocupat pot să fiu de modul în care pregătesc echipa. Am ocazia să am la dispoziţie nişte jucători foarte receptivi. E meritul celor care i-au crescut şi i-au dus la nivelul acesta. Pentru că educaţia este cel mai greu lucru de dat jucătorilor. Dacă am oameni educaţi, pot avea şi rezultate. Jucătorii au într-adevăr emoţii, în confruntarea aceasta cu suporterii ei simt prezenţa publicului. Şi sunt convins că şi mâine va fi la fel. Sper ca toţi suporterii să lase orice rivalitate deoparte şi să susţină echipa naţională”, a declarat Mircea Lucescu.

Selecționerul a mai spus: „E dificil să te recuperezi atât de repede, să faci un antrenament cu cei care nu au jucat şi apoi se pregătesc meciul într-o singură zi. Sunt mult mai importante discuţiile pe care le ai cu jucătorii. Zece minute mi-au fost de ajuns pentru analiza cu ei a meciului, i-am felicitat şi le-am spus ceea ce a spus Napoleon, că: Cea mai mare primejdie este momentul victoriei.

Ei trebuie să înţeleagă lucrul ăsta, pentru că nu mai există echipe mici. Când se intră pe teren suntem 11 contra 11. Cel mai greu pentru jucători este atunci când nu joacă, dar sper ca prezenţa la echipa naţională să îi stimuleze. Mai ales în raportul pe care îl au cu mine. Sunt convins că vor şti să aprecieze prezenţa lor la echipa naţională şi efortul pe care trebuie să-l facă, nu doar pentru a fi prezenţi, ci şi eficienţi”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Germania blochează extrădarea unui român condamnat pentru jaf. Judecătorii invocă situația din închisorile din România
Digi24
Un copil de șase ani din Botoșani a intrat în comă după ce sora lui i-a pus un plasture pe o rană
Cancan.ro
Părinții Victoriei, îngenuncheați de durere lângă sicriu. Mihaela și Cazimir Ionescu, devastați după pierderea fiicei lor
Prosport.ro
Bianca Drăguşanu, apariție spectaculoasă în costum de baie! Fosta iubită a lui Adrian Cristea a atras privirile tuturor pe Insula Milionarilor
Adevarul
România face eforturi pentru a păstra trupele SUA. Ce ar însemna o retragere americană de pe flancul estic
Mediafax
Viața într-un oraș de 15 minute: Aplicația MyCosmopolis și stilul de viață premium
Click
Scandal între amici din cauza bacșișului lăsat la terasă. „Atât valorează prietenia voastră, 5 lei”
Digi24
Când ar putea fi repornită centrala de la Cernavodă
Cancan.ro
Ce au pus părinții Victoriei Ionescu pe sicriul cu trupul neînsuflețit al fiicei lor. Ți se rupe sufletul! 🥲
Ce se întâmplă doctore
Kim Cattrall, în costum de baie la 70 de ani: cum se menține în formă actrița din „Sex and the City”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Chinezii vor să „pensioneze” Defender cu un SUV interesant. Modelul vine în România toamna asta
Descopera.ro
Cine a supraviețuit erupției Vezuviului? Urmele lăsate de oamenii care...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Am o boală care mă împiedică să țin dietă!
Descopera.ro
Cine controlează, de fapt, un cântec: o scurtă istorie a drepturilor muzicale