Prima pagină » Justiție » Biroul lui Romeo Dunca, președintele CJ Caraș-Severin, VERIFICAT de procurorii DNA/ PERCHEZIȚII domiciliare la încă 4 adrese din Caraș-Severin și OLT

Biroul lui Romeo Dunca, președintele CJ Caraș-Severin, VERIFICAT de procurorii DNA/ PERCHEZIȚII domiciliare la încă 4 adrese din Caraș-Severin și OLT

Cristina Corpaci
Biroul lui Romeo Dunca, președintele CJ Caraș-Severin, VERIFICAT de procurorii DNA/ PERCHEZIȚII domiciliare la încă 4 adrese din Caraș-Severin și OLT

Procurori DNA se află, luni, în biroul președintelui Consiliului Județean Caraș-Severin, Romeo Dunca, conform Antena 3.

UPDATE DNA a transmis un comunicat referitor la dosarul de corupție în care este cercetat Romeo Dunca. Potrivit procurorilor anticorupție, faptele pentru care se află în atenția organelor de anchetă s-au petrecut în perioada 2023-2024.

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Timișoara efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate celor de corupție, în perioada 2023-2024. În cursul zilei de 14 octombrie 2024, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 4 locații situate pe raza județelor Caraș-Severin și Olt, reprezentând două instituții publice precum și punctele de lucru ale unor societăți comerciale. În cauză procurorii beneficiază de sprijin din partea lucrătorilor din cadrul Direcției Generale Anticorupție. Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare, după cum reiease din comunicatul DNA.

Cercetările vizează achiziția de către Spitalul Județean de Urgență a unui aparat RMN, prin fonduri aprobate de CJ.

Preşedintele Romeo Dunca a declarat pentru Caon.ro că procurorii sunt în biroul său şi cercetează acte vizavi de acel RMN.

Da, sunt aici. Au fost şi la Spitalul Judeţean. Am pus la dispoziţie tot, nu am greşit cu nimic. Nu are nimeni treabă cu mine, sunt liniştit!, a spus şeful CJ.

Romeo Dunca, parlamentar pe listele partidului Forța Dreptei

În această dimineață, fostul liberal Romeo Dunca i-a mulțumit lui George Simion pentru oportunitatea de a candida la alegerile parlamentare pe lista AUR, dar a motivat că va merge mai departe cu partidul lui Ludovic Orban.

Doresc să ajung în parlament pentru a da glas celor care m-au votat, dar nu voi alege calea sigură, pe munca altora. Rămân cu cei din Forța Dreptei alături de Orban și cei pe care ii cunosc deja. În acest fel consider că toți nemulțumiții politicilor celor consacrați la noi în județ au mai multe opțiuni și șanse să se facă mai bine auziți. Așa mă simt eu mai împăcat, a punctat Dunca.

Revenim!

CITEȘTE ȘI:

Un nou scandal în PNL. Președintele filialei de la Galați a DEMISIONAT

Cererea de ridicare a IMUNITĂȚII deputatului Nelu Tătaru, la vot în Parlament. Ciolacu anunță cum va vota PSD

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Putin consideră că este cel mai bun moment pentru a „destabiliza” UE și NATO pentru a reduce sprijinul pentru Ucraina, anunță CCD
Digi24
Eclipsa totală de Soare din 2026, vizibilă și din România. Când are loc fenomenul astronomic al anului
Cancan.ro
Prima zi de CANICULĂ în România. Pe ce dată va fi, potrivit meteorologilor EaseWeather
Prosport.ro
FOTO. L-a părăsit pe milionarul cu 35 de ani mai bătrân decât ea pentru că a înșelat-o cu prietena ei
Adevarul
Reforma companiilor de stat, sub tirul economiștilor: „O iluzie păguboasă care perpetuează sistemul căpușă. Singura cale este privatizarea”
Mediafax
Atenție, șoferi! Țara aleasă de mii de români pentru vacanță impune reguli stricte pentru trusa de prim ajutor
Click
Pentru cine caută Liviu Vârciu parteneră: „Vrea să fie tătic”
Digi24
Atuul pe care Rusia l-a recâștigat în relația cu China: Cum l-a ajutat războiul din Iran pe Putin să nu devină vasalul lui Xi Jinping
Cancan.ro
Ce făcea fugarul Emil Gânj în curtea unei femei din Mureș. Localnica l-a fotografiat imediat, apoi a dat alarma în sat
Ce se întâmplă doctore
Tabel exclusiv pentru bărbați | Pe ce dată ieși la pensie, în funcție de vârsta ta actuală
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Se plătește rovinietă pentru remorcă sau rulotă? Cât este taxa de drum în 2026
Descopera.ro
În ce anotimp sunt bărbații cei mai fertili?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ion către Măria: - – Ce ai fată de stai dezbrăcată?
Descopera.ro
Acestea sunt primele dovezi că strămoșii mamiferelor depuneau ouă!