Prima pagină » Actualitate » Marcel Ciolacu, despre contracandidații săi la PREZIDENȚIALE: Ciucă este „prizonierul PNL”, Geoană e „lustruit”, iar Simion „nu are o linie”

Marcel Ciolacu, despre contracandidații săi la PREZIDENȚIALE: Ciucă este „prizonierul PNL”, Geoană e „lustruit”, iar Simion „nu are o linie”

Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegerile prezidențiale din 2024, a discutat în cadrul unui interviu pentru Antena 3 CNN despre calitățile și defectele principalilor săi contracandidați, Nicolae Ciucă, Elena Lasconi, Mircea Geoană și George Simion. Ciolacu a evidențiat că fiecare dintre aceștia are puncte forte, dar și slăbiciuni.

Marcel Ciolacu a început discuția cu o evaluare a actualului președinte al Partidului Național Liberal (PNL) și fost premier, Nicolae Ciucă. Ciolacu a subliniat că îl respectă pe Ciucă pentru seriozitatea sa și pentru cariera militară de succes, apreciind totodată patriotismul acestuia.

Este un om serios, un militar, un om care își iubește țara, e patriot, a afirmat liderul PSD.

„Ciucă, prizonierul PNL”

Totuși, premierul a punctat că Nicolae Ciucă ar avea o abordare prea precaută în luarea deciziilor politice: „Îmi asum lucrurile mai direct decât el. Filtrează prea mult lucrurile. Trebuie să ai o viziune a întregului tablou. Acesta îți vine și din experiență. Eu nu am ars nicio etapă, nici în administrația locală, nici în Parlamentul României. Am luat-o de jos pe toate funcțiile. Nici în Guvernul României n-am fost direct premier, am fost și vicepremier. Am tabloul mult mai complet și pot lua deciziile mult mai repede. Și eu nu sunt prizonierul propriului partid. În acest moment îl simt pe domnul Ciucă prizonierul Partidului Național Liberal.”

„Elena Lasconi, insuficient pregătită”

În ceea ce privește Elena Lasconi, Ciolacu a apreciat că este „o femeie de mulțimi”, dar a adăugat că nu o vede suficient de pregătită pentru schimbările prin care trec România și Europa.

Femeie de mulțimi, a muncit de tânără. Nu trebuie să ne fie frică. Trece sticla, este ziaristă. Nu că ar exista o școală de președinți sau să facem niște cursuri pentru a ajunge președinți. Unii au făcut, dar n-au ajuns, dar nu cred, n-o văd în acest moment cu informația suficientă pentru schimbările prin care trece România și întreaga Europă, a punctat liderul PSD.

„Geoană e prea îndepărtat de realitățile României”

Când discuția a ajuns la Mircea Geoană, fost candidat la președinție și actual secretar general adjunct al NATO, Ciolacu a apreciat pregătirea sa academică și diplomatică, dar a adus în discuție faptul că Geoană s-ar fi îndepărtat prea mult de realitățile românești.

E un om instruit, dar mult prea îndepărtat de realitățile României, a afirmat președintele PSD.

Ciolacu a mai amintit că Geoană a avut deja șansa de a candida la președinție în trecut, însă consideră că deciziile acestuia la acel moment au fost greșite.

Domnul Geoană a avut această șansă. Deciziile pe care le-a luat când a avut acea șansă, din punctul meu de vedere, au fost niște decizii total greșite și cu niște personaje de neimaginat, niște personaje cu care eu n-am stat și nu o să stau niciodată la masă, deci, când ai puterea și intri într-un asemenea curaj și cu asemenea gânduri, este foarte greu să cred, deodată, după cinci ani de NATO, ai devenit independent, atotștiutorul și toată lumea trebuie să raporteze la tine când vei fi președinte. Pare așa, câteodată, că n-a învățat nimic din cele pe care le trăim fiecare dintre noi, a menționat el.

Ciolacu, despre Simion: Nu-l văd consecvent

Referindu-se la George Simion, Ciolacu a menționat că nu-l consideră fals când vorbește despre iubirea față de România, dar l-a criticat pentru lipsa de consecvență.

Nu-l văd fals când vorbește de România și că-și iubește țara. Are o familie superbă. Sunt prea multe povești asupra influențelor din spatele lui și nu-l văd consecvent. Nu are o linie. Totuși, când ești președinte nu trebuie să iei decizii emoționale. Funcția de președinte nu-i de sus-jos în aceeași zi. Îți trebuie o stabilitate emoțională pentru a lua anumite decizii, a adăugat Ciolacu.

CITEȘTE ȘI:

Pe cine ar arunca Marcel CIOLACU din barcă, la rechini? / „E gălăgios. Îți mănâncă sufletul”

Marcel Ciolacu ar vota-o pe Elena Lasconi la alegerile prezidențiale: ,,Este o DOAMNĂ şi mi se pare corect”

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cu cât se va ieftini energia electrică în 2026? Explicația ministrului Bogdan Ivan
Digi24
Barack Obama explică afirmațiile despre extratereștri și Area 51, după valul de reacții pe rețelele sociale
Cancan.ro
Au apărut noi detalii despre cazul românului care a încercat să răpească o fetiță în Italia. Bărbatul ar fi acționat la...
Prosport.ro
FOTO. Transformarea Larisei Iordache. Cum arată după ce a născut
Adevarul
România, aproape invizibilă la München: „Mi-e teamă că la noi nu se înțelege cât de mare este schimbarea de atitudine a Germaniei”
Mediafax
Vor continua să crească prețurile apartamentelor în timp ce vânzările acestora scad? Ce spune un CEO cu 20 de ani de experiență în imobiliare
Click
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Digi24
Poveste de film: A vândut tot ce avea în SUA și s-a mutat în România, după ce iubita lui a fost deportată. „I-a luat 10 zile”
Cancan.ro
Câți bani a primit eliminata Larisa Uță, de la Antena 1, pentru cele 6 săptămâni petrecute la Survivor 2026
Ce se întâmplă doctore
Apariția incendiară a Andreei Bănică în costum de baie la 47 de ani a stârnit reacții: „De ce simți nevoia să te vedem dezbrăcată?”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
2026: O singură bandă are prioritate în sensul giratoriu, dar mulți șoferi o evită. Cum se aplică noua regulă din Codul Rutier
Descopera.ro
Singurul animal care nu moare de bătrânețe!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: -Eram cu iubita în pat, când am primit un mesaj...
Descopera.ro
Cometa 3I/ATLAS, observată în timp ce împrăștie cu apă prin Sistemul Solar