Prima pagină » EXCLUSIV » Conferința Energy Now, ediția a II-a – Politici europene în domeniul ENERGIEI și impactul lor asupra României

Conferința Energy Now, ediția a II-a – Politici europene în domeniul ENERGIEI și impactul lor asupra României

Oana Zvobodă

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a declarat în cadrul celei de-a doua ediții a conferinței Energy Now, organizate de Gândul, că strategia energetică națională va fi adoptată cel târziu în luna noiembrie. În același timp, țara noastră trebuie să rămână conectată la centrele de decizie europene și să-și urmărească propriile interese, după cum a concluzionat și fostul președinte al Comisiei ITRE, Cristian Bușoi.

„Într-un an și trei luni de mandat am lucrat pe mai multe paliere. Un prim palier este cel strategic și al planificării. Am constatat, în primul rând, prin consiliul onorific și prin consultarea mediului privat, că nu avem o strategie energetică națională. Bine, e o constatare evidentă, dar că avem nevoie de o asemenea strategie, pentru că după foarte mulți ani, România s-a bazat doar pe planul național integrat energie și schimbări climatice. Am promis această strategie, avem un ușor delay, dar eu cred că avem toate premisele ca cel mai târziu în luna noiembrie, repet, după foarte mulți ani, strategia energetică națională să fie adoptată.

Ministerul Mediului s-a uitat cu mare atenție, a evaluat dacă se impune sau nu o evaluare adecvată de mediu, ceea ce ar fi întârziat foarte mult procesul. Se pare că nu se impune. De altfel, așa am și gândit strategia, fără o listă de proiecte care ar fi declanșat o atare procedură, ci cu principii, viziune, linii directoare. Apoi, planul național integrat energiei, schimbări climatice, multiple iterații a fost în lucru, a fost în dezbatere largă și cu societatea civilă și vă pot anunța că am semnat adresa către ambasadoarea României în Uniunea Europeană, pentru a trimite forma finală Comisiei Europene. Deci, următoarele zile ea va fi și publică și, prin asta, România își îndeplinește obligațiile. Erau cam 17 state membre, dacă țin bine minte acum câteva săptămâni care încă nu trimiseseră aceste PNIESC-uri (Planuri Naționale Integrate în domeniul Energiei și Schimbărilor Climatice, n.r.). Iată, România e în fața multora, îl trimite și-și asumă ținte ambițioase”, a declarat ministrul Energiei.

„Trebuie să rămânem conectați la centrele de decizie de la nivel european”

Partea de diplomație energetică la nivel internațional trebuie să se întărească în perioada imediat următoare, iar România trebuie să rămână conectată la centrele de decizie de la nivel european, potrivit fostului președinte al Comisiei ITRE, Cristian Bușoi.

„A fi în Parlamentul European, pe de o parte, îți oferă posibilitatea de a înțelege mai bine care sunt trendurile și direcțiile la nivelul Uniunii Europene de care și România trebuie să țină cont. Pe de altă parte, mi-a oferit posibilitatea de a încerca să conectez cât mai mult stakeholderi din România, companii, partea de parlamentari naționali, alte autorități în anumite domenii din România, pentru ca nevoile noastre, punctul nostru de vedere, opțiunea noastră să fie luată în considerare atunci când se iau marile decizii la nivel european.

Trebuie să rămânem conectați atât cât putem la centrele de decizie de la nivel european, că vorbim de europarlamentarii din comisia de specialitate, că vorbim, evident, de partea de comisar, trebuie să rămânem conectați la asociațiile profesionale industriale, care influențează foarte mult prin materialele de poziție, prin întâlnirile, prin informațiile pe care le oferă decidenților politici, direcțiile și trendurile și în perioada imediat următoare, așa încât ideea de a dezbate, pe de o parte, ceea ce se va întâmpla acolo, de a ne identifica care ne sunt prioritățile și interesele strategice și în perioada următoare și de a comunica și a rămâne conectați cu cât mai mulți dintre cei activi în zona politică și de lobby, în zona de reprezentare industrială la Bruxelles este un lucru foarte bun”, a precizat Cristian Bușoi.

„Ne dorim cât mai mulți megawați conectați la rețea”

Președintele ANRE, George Niculescu, prezent la cea de-a doua ediție a conferinței Energy Now, organizate de Gândul, este de părere că numărul prosumatorilor va crește.

„Lucrurile sunt într-adevăr într-un trend ascendent, alert. Cred că trendul acesta se va menține, iar fără operator de distribuție care să acomodeze acest nou jucător în piața de energie, în ecosistemul energetic cred că o să fie foarte greu.

Deci, operatorii de distribuție trebuie într-adevăr să se pregătească pentru a prelua numărul cât mai mare de prosumatori, pentru că dacă până acum energia avea, nu știu, curgea precum firul unei ape de la producător prin liniile de transport-distribuție, furnizor la locul de consum, deci unidirecțional. Iată că, modalitatea aceasta s-a schimbat în ultimii ani. Ne producem singuri energia, indiferent că suntem persoane fizice sau persoane juridice, în așa fel încât să ne răspundem unor nevoi prin măsuri pe care putem să le luăm noi singuri, decizia de a investi într-o capacitate de producție în așa fel încât să, nu știu, facem față crizei prețurilor la energie, cum a fost în perioada 2021-2022. Sunt foarte multe lucruri de discutat pe acest subiect. Ne dorim mai mulți megawați racordați la rețea, nu megawați pe hârtie.

În sensul acesta, în urma consultărilor cu Transelectrica și cu camerele Parlamentului, am modificat regulamentul de racordare în ceea ce privește noii producători de energie electrică care vor dori să se racordeze la rețele de distribuție și de transport. Transelectrica va face un studiu în ceea ce privește disponibilul de rețea pe toate segmentele de rețea. E un lucru fără precedent. Nu s-a mai întâmplat până acum să avem oglindă practic a ceea ce este disponibil, în așa fel încât investitorii care doresc să se racordeze să știe exact în ce condiții o pot face, pe care rețea este disponibilă, cantitatea, puterea necesară investiției”, a declarat președintele ANRE.

Partenerii celei de-a doua conferințe Energy Now – Politici europene în domeniul energiei și impactul lor asupra României, promovată de platforma de știri Gândul.ro, au fost Transgaz, Electrica SA, Nuclearelectrica, Evryo, Transelectrica, Romgaz, Rețele Electrice, OMV Petrom.

CITEȘTE ȘI:

Sebastian Burduja, ministrul Energiei: „Strategia energetică națională va fi ADOPTATĂ cel târziu în luna noiembrie”

Cristian Bușoi: „Trebuie să rămânem conectați atât cât putem la centrele de decizie de la nivel european”

George Niculescu, președinte ANRE: „Nu putem să vorbim de intrarea într-o piață liberă fără să avem consultări pentru perioada post-plafonare”

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Poveste de dragoste în perioada comunistă. Cum a păcălit Securitatea o tânără româncă îndrăgostită de un englez
Digi24
„Lungul amurg” al Chinei: cei doi factori ce prevestesc un viitor sumbru pentru colosul care a fost odată „fabrica lumii”
Cancan.ro
Scandal exploziv la Insula iubirii. Concurentul înjurat, amenințat și băgat în ședință de producătorii Antena 1
Prosport.ro
FOTO. Aryna Sabalenka, apariție incendiară în costum de baie: „E o divă”
Adevarul
America, prinsă între MAGA și extrema stângă. De ce riscă moderații din ambele partide să rămână fără voce
Mediafax
Ai locui într-o casă de lux făcută din trei containere navale? Proiectul inedit are terasă pe acoperiș, saună și piscină
Click
Patru sectoare ale Capitalei, fără apă rece timp de patru zile. Care sunt zonele afectate
Digi24
De ce plătesc românii energie scumpă, deși hidrocentralele și reactoarele nucleare o produc la costuri reduse
Cancan.ro
Cele 3 minciuni ale Arminei care au dat-o afară de la Insula Iubirii. Cu ce i-a mințit pe Radu Vâlcan, propriile colege și chiar pe Marcel
Ce se întâmplă doctore
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Poliția Brașov are o mașină „beton”, la propriu! Imagini virale
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Fisticul ar putea fi un aliat natural pentru un somn odihnitor, indică un nou studiu
Mediafax Italia
CELE MAI BUNE LOCURI DE MUNCĂ! Poți câștiga o avere...
Mediafax Spania
Cât ar putea câștiga în plus angajații dacă s-ar aplica reforma fiscală?!