Prima pagină » Actualitate » Electoratul va afla după campania electorală cine sunt SPONSORII lui Mircea GEOANĂ/”Nu vreau să-i expun pe acești oameni”

Electoratul va afla după campania electorală cine sunt SPONSORII lui Mircea GEOANĂ/”Nu vreau să-i expun pe acești oameni”

După ce se va termina campania electorală, candidatul la prezidențiale, Mircea Geoană, intenționează să dea publicității numele celor care l-au sprijinit cu bani în cursa pentru Cotroceni. Deși, a mai spus acesta ziariștilor Antenei 3 CNN,  acestea se știu, ba mai mult, sponsorii săi au fost victimele unei „operațiuni de hărțuire din partea instituțiilor statului român „. 

Electoratul român va afla abia după campania electorală cine sunt acei sponsori care susțin cursa pentru Cotroceni a  lui Mircea Geoană. Acesta a declarat, în cadrul unui interviu televizat de Antena 3 CNN, că le va dezvălui identitatea după alegeri, pentru a nu fi suspuși și mai mult presiunilor „din partea statului român”.

Am să o fac și vă vă promit aici, în studioul dumneavoastră, că am să o fac după ce termină această campanie. Efectiv la ce am fost supuși cei care au vrut să susțină campania mea, ca presiuni din partea instituțiilor statului român, sunați, amenințați, controale, blocate conturile. Deci este o operațiune de hărțuire din partea instituțiilor statului român, în această campanie, fără precedent. Deci, da, le mulțumesc celor care au curajul să finanțeze o campanie independentă și da, o să facem transparent imediat cum terminăm, pentru că nu vreau să-i expun pe acești oameni. Totul este transparent, totul este absolut conform legii. Avem un filtru de integritate foarte serios și vom face publice aceste donații când terminăm.

Întrebat de ziariști dacă printre aceștia se află și oameni de afaceri controversați, așa cum s-a vehiculat în spațiul public, Geoană a replicat imediat.

Nici gând! Absolut, criteriu de integritate și criteriu de legalitate îndeplinite 100% impecabil.

CITEȘTE ȘI:

Cum răspunde Mircea GEOANĂ acuzației că se folosește de „fermele de boți” pentru capital ELECTORAL: Sunt ultimul om care aș folosi așa ceva

Ministrul Digitalizării: Am fost sesizaţi pe canalul ”nofake” cu privire la conturi asociate campaniei lui Mircea GEOANĂ

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Eu nu sunt un gunoi!” Nicușor Dan explică decizia de a-l interzice pe jurnalistul Ovidiu Vanghele la conferințele de presă
Digi24
Grindeanu anunță desființarea a cel puțin 100 de instituții și companii de stat
Cancan.ro
Cine sunt românii găsiți împușcați în America. Principalul suspect ar fi chiar fostul lor ginere, care ar fi comis crima chiar de ziua fiicei victimelor
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Adevarul
Au plătit până la 600.000 de dolari și și-au vândut casele pentru a trăi pe un vas de croazieră, dar au fost dați jos după doi ani
Mediafax
Presa maghiară, VERDICT despre România: De ce nu mai este „țara-model” din regiune
Click
Corina Caciuc, victorie în instanță după un proces dificil! Ce a declarat partenera lui Laurențiu Reghecampf: „Am fost rănită”
Digi24
Reuniți la Moscova, Putin le-a făcut o propunere trimișilor lui Trump: Trupele ruse vor avea nevoie de 5 zile
Cancan.ro
Corina Caciuc și-a găsit dreptatea în justiție. Soția lui Laurențiu Reghecampf a câștigat procesul: 'Am fost rănită'
Ce se întâmplă doctore
Cuplul celebru de la Insula Iubirii care a DIVORȚAT în secret! Nu mai e cale de întoarcere: „A răsărit soarele pe strada mea”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Unul dintre cele mai sigure SUV-uri din lume poate fi cumpărat SH. Cât costă un Volvo XC90 după aproape 150.000 KM
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
De ce ne place cafeaua chiar dacă la început ni se pare amară?
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi