Prima pagină » Știri externe » Trump a avut o campanie „FOARTE BUNĂ”, axată pe combaterea imigrației ilegale /Ce mesaj transmite Iranului

Trump a avut o campanie „FOARTE BUNĂ”, axată pe combaterea imigrației ilegale /Ce mesaj transmite Iranului

Donald Trump, candidatul Partidului Republican în scrutinul prezidențial din SUA, consideră că a avut o campanie electorală ”foarte bună”, axată pe combaterea imigrației ilegale și pe stabilizarea inflației, fostul președinte semnalând, în materie de politică externă, că nu are nimic împotriva Iranului, dar nu va permite dotarea țării cu arme atomice.

”Cred că am avut o campanie foarte bună, cu politici bune”, a declarat Donald Trump în conferința de presă organizată imediat după ce a votat în districtul Palm Beach din Florida.

Referindu-se la principalele teme de campanie, Trump a enumerat combaterea imigrației ilegale și stabilizarea inflației.

”Vrem ca oamenii să vină în țara noastră, dar trebuie să vină legal. Vrem să avem frontiere solide. Vreau ca oamenii să vină, suntem favorabili integrării. Din punctul meu de vedere, aceasta este principala temă, poate mă înșel. Unii spun că inflația este principala temă. Inflația este un dezastru, dar cred că este a doua problemă ca importanță. Cred că prima temă este securitatea frontierelor. Nu putem permite să vină infractorii în țara noastră. Sunt peste 13.000 de criminali care au venit în țara noastră, nu vom mai permite, vor trebui să plece. Au venit teroriști, traficanți de droguri, sunt foarte mulți oameni care nu ar trebui să fie în țara noastră”, a afirmat Trump, conform postului Newsmax.

În materie de politică externă, Trump a adoptat un ton moderat, semnalând că nu are nimic cu Iranul, dar nu va permite dotarea Teheranului cu arme atomice.

”Nu vreau să produc daune Iranului, dar nu se vor putea dota cu arme nucleare. Condițiile mele sunt foarte simple: nu se pot dota cu arme nucleare. Vreau să fie o țară de succes, dar să nu fabrice arme nucleare”, a subliniat Trump.

Foto: Profimedia

Sursă video: Newsmax

Citește și:

VIDEO | TRUMP este „încrezător” în victorie /În ce condiții și-ar recunoaște înfrângerea

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Acord nou: fără roaming, acces rapid în aeroporturi și 90 de zile de muncă în Elveția
Digi24
VIDEO Filmul tragediei din Munții Bucegi. Greșeala care i-a fost fatală alpinistei care a căzut 40 de metri în gol: „Evident nu ține”
Cancan.ro
Cu cine a fost SURPRINSĂ Andreea Ibacka după divorțul de Cabral, pe o plajă din Mamaia
Prosport.ro
Englezii au văzut-o pe Simona Halep cu Dorin Mateiu și au rămas uimiți: „E de nerecunoscut!”
Adevarul
Cine l-ar putea împiedica pe Putin să folosească bomba nucleră. Garry Kasparov: „Probabilitatea este în creștere”
Mediafax
„Autostrada electrică” prin Marea Neagră intră în faza tehnică. România va conecta UE la rețeaua din Caucaz
Click
Insula mai puțin cunoscută din Grecia care i-a cucerit pe doi români. „Aici am mâncat cea mai bună bougatsa, cu doar 3 euro”
Digi24
Culisele operațiunii secrete prin care Israelul a vrut să readucă la conducerea Iranului un fost mare inamic al Tel Avivului
Cancan.ro
Cine a pus lanțul și șosetele pe crucea victimei lui Emil Gânj. Momentul a fost surprins de camere
Ce se întâmplă doctore
Kate Middleton a făcut una dintre cele mai neașteptate alegeri vestimentare din ultimii ani. Cum a apărut la Wimbledon! A radiat după ce s-a vindecat de cancer
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Tesla dublează sprijinul pentru mașinile electrice în România. Model 3 coboară sub 30.000 de euro, iar Model Y sub 34.000 de euro
Descopera.ro
Noi speranțe pentru viața extraterestră! Ce s-a descoperit lângă Pământ?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Interviu cu un milionar: – Cum aţi făcut avere?
Descopera.ro
Ce vor să afle oamenii de știință cu ajutorul „smartwatch-urilor” pentru plante?