Prima pagină » Actualitate » Adrian Teodorescu, directorul Termoenergetica, despre FACTURA la căldură în această iarnă: „Din perspectiva noastră, nu există motiv de majorare”

Adrian Teodorescu, directorul Termoenergetica, despre FACTURA la căldură în această iarnă: „Din perspectiva noastră, nu există motiv de majorare”

Nicolae Oprea

Adrian Teodorescu, director general Termoenergetica, a declarat, în emisiunea „Cu Gândul la București”, că în acest sezon de iarnă nu există motive pentru creșterea facturii la căldură și apă caldă în București.

În ceea ce privește temerea cea mai mare a bucureștenilor, respectiv avariile care pot opri agentul termic, Adrian Teodorescu spune că totul depinde de vreme.

„Cel mai prost scenariu este legat de o fluctuație de temperatură, cu o stare a vremii ca cea pe care o vedem azi, cu precipitații. Este cel mai rău scenariu din perspectiva furnizorului. Cel mai bun scenariu este cel cu niște temperaturi constante, care să ne permită o reglare. Sperăm să nu avem avarii imprevizibile, și aici mă refer la cele de impact major”, a spus Adrian Teodorescu.

Directorul general al companiei Termoenergetica a precizat că nu existe premisele unei creșteri a facturii la căldură în acest sezon.

„În acest moment, nu există nicio perspectivă pentru majorarea tarifului la populație. Este și an electoral, este adevărat. S-a menținut și plafonarea prețului la gaz și atunci, nici producătorii nu au obținut tarife majorate. Din perspectiva noastră, nu există niciun motiv pentru populație să fie majorat prețul agentului termic”, a mai spus Adrian Teodorescu, în cadrul emisiunii „Cu Gândul la București”.

Sebastian Burduja, anunț privind prețurile la gaze și energie

În ceea ce privește preţurile la gaze şi energie electrică, acestea nu vor fi mai mari iarna aceasta, în raport cu perioada similară precedentă, schema de compensare-plafonare fiind în vigoare până la 1 aprilie 2025, a anunțat, recent, ministrul Energiei, Sebastian Burduja.

„Preţurile (la gaze și energie – n. r.) nu vor fi mai mari decât iarna trecută. Schema de compensare-plafonare este în vigoare până la 1 aprilie. A fost important şi este important să-i protejăm pe români, pentru că, aşa cum ştiţi, preţul la gaz, dar şi la energie electrică, depinde de lucruri care nu sunt doar la îndemâna României. Depinde de situaţia din Orientul Mijlociu, depinde de situaţia din Ucraina, depinde de decizia Ucrainei de a continua sau nu tranzitul de gaze ruseşti ş.a.m.d. Deci, în contextul acestor evenimente excepţionale, schema de compensare-plafonare şi-a făcut treaba şi şi-o va face şi în iarna aceasta”, a dat asigurări ministrul Sebastian Burduja.

Întreaga emisiune cu Adrian Teodorescu poate fi vizionată AICI:


CITIȚI ȘI:

Sebastian BURDUJA: Visul unităților 3 și 4 de la Cernavodă devine REALITATE. În 2031-2032 vom avea două noi REACTOARE nucleare

Șeful Gărzii de Mediu, despre INTERZICEREA centralelor de apartament: „Scopul este o calitate a aerului mai bună”

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
De la cozi de cinci ore pentru carne la o economie de 1.000 de miliarde de dolari. Cum a ajuns Polonia să dea lovitura și unde a rămas România
Digi24
Victor Ponta: Acordurile între partide și Luca Niculescu nu au nicio valoare. Ilie Bolojan are de dat explicații
Cancan.ro
BREAKING: Ce au descoperit medicii pe trupul Valentinei. Care ar putea fi arma crimei, potrivit raportului medico-legal
Prosport.ro
Chinezii au rămas impresionați de noua Dacia Spring. Cum au numit design-ul mașinii din România
Adevarul
Rectificarea bugetară, primul test al viitorului Guvern. Economist: „Soluția va fi să înghețăm investițiile și să reducem cheltuielile”
Mediafax
Lovitură pentru dosarul independenței Cataloniei! Carles Puigdemont, soțul româncei Marcela Topor, scapă de plata a 4 milioane de euro
Click
Doctoriță de la Spitalul Alexandria, prinsă băută la volan înainte de gardă. Soțul a încercat să o scape, deși nu era în mașină
Digi24
O doctoriță băută a provocat un accident rutier în drum spre spital, unde urma să intre de gardă
Cancan.ro
Cum arată bărbatul pe care Maurice Munteanu îl iubește. Concurentul de la Asia Express i-a făcut o declarație romantică
Ce se întâmplă doctore
La ce folosește, de fapt, sertarul de sub aragaz sau cuptor. Mulți îl folosesc greșit, fără să știe
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Producătorii auto din China ar putea fi avantajați de noile reguli UE privind industria auto europeană
Descopera.ro
Ce presupune dieta nordică? Un studiu amplu arată că ne-ar putea ajuta să trăim mai mult
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Descopera.ro
Oamenii de știință au făcut o descoperire uimitoare care ar putea ajuta la explicarea existenței vieții
Mediafax Italia
Lovitură pentru mașinile cu numere străine! Ce prevede Noul Cod rutier?!
Mediafax Spania
Mesajul CIUDAT al lui Trump. Ce a vrut să spună?!