Prima pagină » Știri externe » Olaf SCHOLZ își apără decizia de a-l suna pe Vladimir Putin. Ce spune cancelarul german

Olaf SCHOLZ își apără decizia de a-l suna pe Vladimir Putin. Ce spune cancelarul german

Olaf SCHOLZ își apără decizia de a-l suna pe Vladimir Putin. Ce spune cancelarul german
Olaf Scholz își apără decizia de a-l suna pe Vladimir Putin. Ce spune cancelarul german

Cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, a declarat că discuția sa telefonică cu președintele Rusiei, Vladimir Putin, nu reprezintă un indiciu despre o schimbare în gândirea președintelui rus cu privire la războiul din Ucraina.

De asemenea, Scholz și-a apărat decizia de a-l suna pe Putin, în pofida criticilor care l-au vizat pentru acest gest.

Convorbirea de o oră a lui Scholz cu Putin, prima lor comunicare directă în aproape doi ani, vine cu trei luni înainte de alegerile anticipate din Germania, aminteșe Reuters.

Olaf Scholz, criticat pentru discuția cu Vladimir Putin

Discuția lui Scholz cu Putin a fost intens criticată, inclusiv de președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, care a declarat că apelul reprezintă o încălcare a principiului solidarității Occidentului față de Ucraina, doar pentru obținerea unui avantaj politic intern, mai arată sursa citată.

În replică, Scholz spune că nu a făcut altceva decât să îi explice liderului de la Kremlin că nu se bucură de sprijinul Occidentului.

„A fost important să-i spunem (lui Putin, n. red.) că nu poate conta pe sprijinul Germaniei, Europei și al multor altele din lume. Conversația a fost foarte detaliată, dar a contribuit la recunoașterea faptului că puține s-au schimbat în opiniile președintelui rus despre război, iar aceasta nu este o veste bună”, a spus Scholz.

Apelul dintre Scholz și Putin vine în contextul în care Rusia pare să se apropie tot mai mult de unii lideri occidentali, notează Reuters.

Secretarul general al ONU Antonio Guterres, fost prim-ministru al Portugaliei, țară membră NATO, a participat la un summit BRICS din Rusia, în timp ce ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, ar urma să participe la un summit de securitate din Malta, stat membru UE, în decembrie.

Recent, președintele ales al SUA, Donald Trump, a spus că poate pune capăt rapid războiului din Ucraina și a numit în Cabinetul său câteva persoane considerate mai deschise față de Moscova decât predecesorii lor.

Acest lucru a avut implicații pentru Europa, a spus Scholz.

„După părerea mea, nu ar fi o idee bună dacă ar exista discuții între președinții american și rus, iar liderul unei țări europene importante să nu facă acest lucru”, a spus el.

CITEȘTE ȘI:

REUTERS: Tot mai multe voci îi cer lui Olaf Scholz să nu candideze pentru un al doilea mandat de cancelar. Cine ar putea candida din partea SPD

Olaf Scholz bate la porțile Kremlinului. „Da, am hotărât să vorbesc cu preşedintele PUTIN!”

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Episod de iarnă severă în România: concluziile ședinței Comitetului ministerial pentru situații de urgență convocat de Ministerul Mediului
Digi24
Denis Kapustin, liderul neonazist al grupării paramilitare Corpul Voluntarilor Ruși, a murit pe front, luptând pentru Kiev
Cancan.ro
Ce interdicție a avut Mirabela Grădinaru în prima lună de președinție a lui Nicușor Dan. Fiica celor doi a pătimit cel mai mult
Prosport.ro
FOTO. Natalia Mateuț, spectaculoasă de ziua ei. Apariție rară a tatălui ei, legendarul Dorin Mateuț
Adevarul
„De banii cheltuiți aici într-o săptămână stai o lună în Raiul din Bali”. Prețurile exagerate i-au alungat pe români din Valea Prahovei
Mediafax
O măgăriță este vedeta Operei din New York. Agent: „Este fabuloasă”
Click
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Digi24
Mirabela Grădinaru, despre cum i s-a schimbat viața de când Nicușor Dan e președinte: „Ulterior am obținut și acest drept”
Cancan.ro
Cântăreața care urlă de durere după moartea lui Ion Drăgan. Mesajul crunt de adio: 'Ai fost jumătatea mea mai bună'
Ce se întâmplă doctore
Mihai Voropchievici avertizează: Această zodie este vizată de o forță malefică, pe final de 2025
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Prezentare video Renault Clio 6. Dacia Sandero va primi același motor de 1,8 litri ca și modelul francez
Descopera.ro
Ce lichide să nu verși niciodată în chiuvetă și de ce?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-a pus dracu' să-mi iau păpușă gonflabilă inteligentă!
Descopera.ro
De ce aproximativ 90% dintre oameni raportează schimbări de personalitate după transplant?