Prima pagină » Știri politice » Scandalul zborurilor NORDIS / Ciucă: Ne-a mințit și nu a recunoscut. Ciolacu: Să vedem facturile pentru panourile publicitare ale lui Ciucă

Scandalul zborurilor NORDIS / Ciucă: Ne-a mințit și nu a recunoscut. Ciolacu: Să vedem facturile pentru panourile publicitare ale lui Ciucă

Olga Borșcevschi

Tensiunile dintre principalii candidați la alegerile prezidențiale, Marcel Ciolacu (PSD) și Nicolae Ciucă (PNL), continuă să escaladeze, după ce G4Media a publicat un document de zbor care ar arăta că liderul PSD a folosit un avion privat închiriat de compania Nordis pentru o călătorie alături de fiul său și colegi de partid. În replică, Ciucă i-a cerut demisia lui Ciolacu, care a răspuns printr-o serie de acuzații la adresa contracandidatului său.

Marcel Ciolacu a fost întrebat, luni seara, la Antena 3 CNN, care este răspunsul său la demisia care i-a fost cerută de mai mulţi lideri politici în urma dezvăluirilor că a zburat cu un jet privat închiriat de la Ţiriac Air de compania Nordis.

Stați ușor, să-mi dau demisia. Din ce anume să-mi dau demisia sau de ce să-mi dau demisia? Eu nu înțeleg. Noi vorbim aici despre dacă ar fi o asemenea călătorie. Vorbim de o călătorie a mea în zona privată, pe banii privați ai mei, cu plăți ale mele din contul personal. Nu vorbim de bani publici, a spus Marcel Ciolacu.

Liderul PSD a sugerat că atacurile lansate împotriva sa sunt parte a unei strategii de campanie a adversarilor politici, menită să discrediteze contracandidații.

Eu nu am văzut niciun document care să ateste că acel avion a fost închiriat de o companie (n.red.: Nordis). Eu sunt pus în timpul unei campanii electorale, iarăși, în fața unei neputințe a unor contracandidați care tot fac apel unul la altul să se unească împotriva cuiva. Eu spun că nu voi face o astfel de campanie.

Am văzut unde au dus aceste uniri împotriva cuiva timp de 20 de ani, mai ales în ultimul mandat al domnului Iohannis. Eu n-am făcut. Poate domnul Iohannis a fost întrebat de călătorii. Da, au fost călătorii din bani publici, a punctat el.

Marcel Ciolacu a lansat și un atac la adresa lui Nicolae Ciucă, acuzându-l că ar fi cheltuit aproximativ 2 milioane de euro din bani publici pentru promovarea unei cărți.

Eu îmi aduc aminte că domnul Ciucă a fost întrebat de cheltuieli din bani publici, în ceea ce privește reclama pentru cartea domniei sale. Acolo vorbim de vreo 2 milioane de euro din bani publici, adică și din banii mei, și din banii dumneavoastră, și ai celorlalți români, a menționat liderul PSD.

Marcel Ciolacu a calificat această situație drept o tentativă a contracandidaților săi de a devia atenția de la problemele reale ale campaniei.

Eu cred că au uitat rostul unei campanii electorale. Rostul unei campanii electorale este ca românii și candidații să vină să-și prezinte proiectele, să-și prezinte programele lor pe viitorii ani. Ce își doresc fiecare. În timp, eu rezolv problemele României: aderarea la spațiul Schengen, scoaterea vizelor către America, a adăugat Marcel Ciolacu.

El a menționat și că familia sa a fost afectată de acest scandal.

Mie mi se face o contabilitate a familiei și a neamului meu. Eu mă bucur mult că fiul meu nu a fost suficient de afectat de toate aceste atacuri. Ieri a luat și examenul de rezidențiat, va fi doctor, și promit familiei mele că niciodată nu o să-i mai atrag într-un asemenea tip de campanie. Și îmi cer scuze public acum, la dumneavoastră și prietenilor mei, și familiei mele, că au de suferit în tot acest circ, de fapt, al unei neputințe a unor contracandidați, a mai spus liderul PSD.

Luni, după ce jurnaliștii de la G4Media au publicat documentul de zbor care arată că președintele PSD a zburat alături de fiul său și mai mulți colegi din partid cu un avion privat închiriat de Nordis, liderul PNL, Nicolae Ciucă, i-a cerut demisia. Ulterior, același lucru au făcut-o și candidata USR la prezidențiale, Elena Lasconi, precum și Mircea Geoană.

Este vorba de o singură chestiune, și anume faptul că ne-a mințit și nu a recunoscut de la început despre ce este vorba. Era mult mai corect față de fiecare dintre noi, și aici nu vorbesc ca fiind competitor în alegerile prezidențiale, ci ca cetățean, a spus Nicolae Ciucă.

CITEȘTE ȘI:

Ciucă: Marcel Ciolacu trebuie să își dea demisia astăzi! / Ciolacu: Ciucă a dat 4 mil. euro pe propria carte, din bani PUBLICI!

Marcel Ciolacu, REACȚIE în scandalul zborurilor plătite de Nordis: „Dacă am fost într-un jet privat, am fost pe banii mei”

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Atac cu bombă în Monaco, orașul bogaților. Un oligarh ar fi fost ținta atacului
Digi24
Câte minute rezistă rușii pe linia frontului: „Situația este de așa natură încât în toamnă va fi fie pace, fie mobilizare”
Cancan.ro
S-a aflat! Cine e bărbatul MORT în atentatul din Monaco. Panică totală în Principat, după atacul cu bombă
Prosport.ro
Carmen Negoiță, apariție incendiară în costum de baie! În trecut a pozat complet goală
Adevarul
Sesizare penală după controlul la complexul Cosmopolis: Ministrul Mediului reclamă un „atentat la sănătatea publică”
Mediafax
Mulți șoferi fac asta pe caniculă fără să știe că pot fi AMENDAȚI
Click
Secretele lui Djokovic la 39 de ani: dieta și rutina zilnică a marelui campion. La ce a renunțat sportivul care caută un nou titlu la Wimbledon
Digi24
O țară din Balcani reintroduce serviciul militar obligatoriu după 15 ani. Cine va fi chemat în armată
Cancan.ro
Cum a reușit Matei să copieze la Bacalaureat: 'Nici Einstein nu putea să vină cu asta'
Ce se întâmplă doctore
Intervenția estetică la care Gina Pistol a apelat din nou! E total schimbată: „Nu trebuie să fim toate la fel”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Chery Tiggo 9: SUV-ul chinezesc care vine cu ambiții mari în România
Descopera.ro
Care este orașul din lume cu cei mai mulți oameni?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Nu ratezi nicio fustă, Bulă! Niciuna!
Descopera.ro
Când vin ploile? Meteorologii au actualizat prognoza pentru următoarele două săptămâni