Prima pagină » Actualitate » Românii din FRANȚA aleg președintele din țara pe care o poartă în suflet. „Nu mai suntem niște orfelini de țara pe care am părăsit-o”

Românii din FRANȚA aleg președintele din țara pe care o poartă în suflet. „Nu mai suntem niște orfelini de țara pe care am părăsit-o”

Mara Răducanu
Românii din FRANȚA aleg președintele din țara pe care o poartă în suflet.

O româncă stabilită în Franța de 25 de ani a vorbit, într-un interviu pentru Gândul, despre ce înseamnă pentru românii din diaspora franceză momentul votului la prezidențialele din 2024. Petronela Caso are o poveste care merită să fie ascultată, fiind implicată în multe acțiuni și proiecte, atât în Franța, cât și în România.

Românca susține că votul este un moment unic pe care niciun om nu trebuie să-l rateze, deoarece reprezintă puterea supremă care poate fi folosită din orice colț al lumii pentru schimbările majore dorite în România.

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2024. Tot ce trebuie să știi despre candidați și
ordinea pe buletinele de vot.
Unde și cum votezi la primul tur din 24 noiembrie

În Franța, votul diasporei pentru primul tur al alegerilor prezidențiale a început vineri, 22 noiembrie, la ora locală 12:00, în timp ce în România, votul pentru Cotroceni se va desfășura duminică.

Românii își aleg viitorul președinte dintre cei 14 candidați rămași în cursă, care au încercat să convingă alegătorii că pot fi cea mai bună opțiune pentru a fi la cârma României în următorii cinci ani, într-un nou context geopolitic, cu un război aproape de graniță și cu provocări interne, economice,  sociale și de apărare.

„N-am știut niciodată că voi ajunge în Franța, dar iată-mă aici”

Petronela Caso, românca plecată din Piatra-Neamț, locuiește în Franța de 25 de ani. Acum, viața ei se împarte între Franța, România și New York, acolo unde trăiește fiica ei.

Românca a rămas cu gândul la România, dar mărturisește că țara în care a ajuns să trăiască este locul potrivit pentru ea, cultura francofonă moștenind-o din familie.

„De loc, sunt din Piatra Neamț, iar studiile le-am terminat la Iași. Generația mea are un parcurs destul de bogat, complex, ca să nu folosesc cuvântul dificil, pentru că eu evit lucrurile problematice, deoarece consider că cel mai bine este să vedem ceea ce este bun și să facem să fie mai bine.

În ceea ce privește povestea mea, am plecat cu un contract de muncă, am un profil bilingv, am terminat Facultatea de Geografie – Engleză la Iași. Soțul meu la vremea respectivă făcea o teză aici în Franța și am rămas să lucrăm amândoi. Eu am lucrat în traduceri și în documentare, am venit cu un contract de muncă și nici nu mi-am pus problema că ar fi mai bine sau mai rău.

La vremea respectivă, aveam deja un job în România, eram în învățământ, îmi dădusem definitivatul, dar așa a fost conjunctura. S-a întâmplat să vin într-o țară care este pe sufletul meu, pentru că în familia mea eu am avut francofoni, bunica mea a terminat Colegiul Francez între cele două războaie mondiale. N-am știut niciodată că voi ajunge în Franța, dar iată-mă aici.”

Petronela Caso, românca stabilită în Franța de 25 de ani

Petronela Caso, românca stabilită în Franța de 25 de ani

„Votul este unul dintre lucrurile cele mai prețioase pentru care trebuie să luptăm și să fim prezenți”

Petronela Caso consideră că momentul votului este unic, o șansă care nu trebuie ratată și pentru care fiecare om care-și dorește schimbarea trebuie să lupte.

În Franța, românca a ales să nu stea pe margine, așa că s-a implicat activ în politică și luptă pentru apărarea drepturilor cetățenilor europeni. Și în comunitatea de români din Franța este implicată în organizarea alegerilor.

Petronela nu a uitat niciodată țara din care a plecat, tocmai de aceea are în Franța o asociație care se ocupă de copiii și de tinerii cu handicap din România.

„În primul rând, haideți să stabilim importanța votului. Este dreptul nostru fundamental și faptul că astăzi ne bucurăm de acest drept cred că este unul dintre lucrurile cele mai prețioase pentru care trebuie să luptăm și să fim prezenți, pentru ca el să se întâmple în viața noastră de zi cu zi, atunci când momentul ne cheamă.

Noi, cei din diaspora, acordăm o atenție deosebită acțiunii de organizare a alegerilor, cu atât mai mult cât noi am cunoscut în trecut aspectul negativ și dureros în care românii nu au putut să voteze, mă refer aici la momentul 2019. De atunci, ne implicăm noi, comunitatea de români, să organizăm atenți și implicați lucrurile.

Pe de altă parte, eu am o cauză, sunt implicată foarte mult și în politica din Franța și fac parte din partidul lui Emmanuel Macron. Am purtat mereu cauza de apărare a dreptului cetățenilor europeni, indiferent de țările în care se află – fie pentru țările de origine, fie pentru țările în care și-au domiciliat existența – pentru dreptul de a vota, de a participa și a candida.

Am și o asociație în Franța care se ocupă de copiii și tinerii cu handicap din România. Chiar marți am avut, împreună cu alte asociații europene, o întâlnire cu echipa președintelui Macron, pentru a exprima dorințele și viziunea noastră despre cum să colaborăm mai bine la nivelul comunităților de români, de belgieni, de spanioli, de rezidenți europeni în țările în care ne-am stabilit, în așa fel încât să existe o congruență și o fluiditate de viață și de respectare a drepturilor tuturor europenilor,  indiferent de țările de unde provin și unde s-au stabilit”, a povestit Petronela Caso.

„Oamenii își doresc profesionalism, empatie și coerență între vorbe și fapte”

Românca pledează pentru armonizarea la nivel european a dreptului la vot, despre care susține că este un drept fundamental al oricărui cetățean european, indiferent unde s-ar afla în lumea.

Deși susține că Franța, spre deosebire de alte țări, nu ține statistici pe bază de etnie, din date estimative, cunoscute de Petronela Caso, în Franța ar trăi 400.000 de români.

„Sunt implicată și asum lucrul acesta, pentru că este nevoie de multă lume implicată pentru ca lucrurile să meargă bine. E poate mai confortabil să urmărim și să analizăm, dar este mult mai riscant și de asumare să te implici. În același timp, sunt și președinta filialei USR Franța și Elveția. Deci, toți românii trebuie să-și exercite, în măsura dorințelor, dreptul la vot, dar trebuie încurajați și să li se explice despre cât este de important dreptul la vot.

Noi avem două etape de vot. Primul tur al alegerilor prezidențiale începe pentru românii din Franța pe data de 22 noiembrie, în România știu că are loc pe 24 noiembrie. Apoi continuăm cu alegerile legislative și ulterior cu cel de-al doilea tur la prezidențiale. Suntem foarte pregătiți, acum am făcut secțiile de vot, avem delegații, președinții de comisie se contactează, sunt pregătite echipele.

Așteptăm să avem, în primul rând prezență la vot. Asta înseamnă că acest drept este respectat și oamenii au conștientizat importanța actului legislativ și că votul este important pentru fiecăre cetățean. Toți își doresc ca țara de unde provin să-i facă să fie mândri, să se simtă în siguranță, să poată să se definitiveze și să se definească oriunde ca cetățeni liberi și respectați, fie prin cultură, fie prin artă, fie prin activitatea antreprenorială.

Oamenii aceștia au nevoie să fie lăsați să le crească aripi, să fie respectați într-un cadru care să nu intervină și să nu îngrădească drepturile și acțiunile lor, dar să le permită un mediu sigur, respectat, empatic. Și aceasta trebuie să facă statul. Asta își doresc oamenii: profesionalism, empatie și coerență între vorbe și fapte”, a mai spus românca stabilită de 25 de ani în Franța.

„Nu mai este o dorință dureroasă, întoarcerea trebuie privită ca o îmbogățire”

Petronela Caso știe că lumea de astăzi – aflată într-o continuă schimbare și cu o dezvoltate uluitoare a tehnologiei – îi aduce pe oameni mult mai aproape de locurile de unde au plecat.

Deși există un dor de țara natală și o nostalgie care nu pot fi negate de românii din diaspora, libertatea de circulație le permite să nu mai simtă îngrădirea de altădată, ci să fie unde vor, unde se pot realiza mai bine, dar și la un zbor distanță de cei dragi și de locurile natale.

„Haideți să vă explic puțin partea aceasta de nostalgie și de dor pe care o duc oamenii care părăsesc țara natală și care există într-adevăr. Ceea ce noi trebuie să conștientizăm astăzi este că avem niște valori absolute pe care ni le-am câștigat și niște libertăți pentru care trebuie să luptăm în fiecare zi, fiindcă ele nu sunt câștigate permanent. Pentru ele, în fiecare zi trebuie să luptăm, pentru că știm că pot să dispară de pe o zi pe alta.

Dar ceea ce ne conferă astăzi aceste libertăți –  cu atât mai mult pentru că așa este realitatea astăzi – este că noi nu mai suntem niște orfelini de țara pe care am părăsit-o. Libertatea de circulație, de expresie – nu mai putem vorbi astăzi de o migrație-emigrație, putem vorbi de o mobilitate, cu atât mai mult în sânul Europei. Și atunci, da, îmi doresc să ne întoarcem, dar nu este o dorință din aceasta dureroasă, încât să lași ceva în spate, pentru că astăzi putem să păstrăm tot ce avem, funcționând și ducându-ne viața în mai multe țări din Europa.

Putem să trăim în Franța, dar să deschidem o afacere în România. De fapt, ar trebui să ne fie ușor și această predictibilitate să ne permită să trăim acolo unde dorim, acolo unde ne este bine și acolo unde simțim că suntem împliniți în orice moment din viața noastră. Sunt mulți români care își doresc să se întoarcă, dar întoarcerea aceasta trebuie privită ca o îmbogățire și ca pe un nou capitol într-o carte pe care o scriem astăzi în mod permanent”, a mai spus Petronela Caso, românca stabilită în Franța.


CITEȘTE ȘI:

România, la răscruce de ALEGERI. Analistul Bogdan Teodorescu, despre aritmetica majorității: „Primul an în care numărul de dreapta nu este mai mare”

VIDEO | Radu Lupescu, medicul ATI care îngrijește pacienți cu COVID în Franța, decorat de președintele Macron: „Riscul de a te infecta acum este mult mai mare” (EXCLUSIV)

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Poveste de dragoste în perioada comunistă. Cum a păcălit Securitatea o tânără româncă îndrăgostită de un englez
Digi24
„Lungul amurg” al Chinei: cei doi factori ce prevestesc un viitor sumbru pentru colosul care a fost odată „fabrica lumii”
Cancan.ro
Scandal exploziv la Insula iubirii. Concurentul înjurat, amenințat și băgat în ședință de producătorii Antena 1
Prosport.ro
FOTO. Aryna Sabalenka, apariție incendiară în costum de baie: „E o divă”
Adevarul
America, prinsă între MAGA și extrema stângă. De ce riscă moderații din ambele partide să rămână fără voce
Mediafax
Ai locui într-o casă de lux făcută din trei containere navale? Proiectul inedit are terasă pe acoperiș, saună și piscină
Click
Patru sectoare ale Capitalei, fără apă rece timp de patru zile. Care sunt zonele afectate
Digi24
„A mers prea departe”. Musk îi cântă în strună lui Trump, după ce președintele SUA a cerut plecarea lui Zelenski
Cancan.ro
Cele 3 minciuni ale Arminei care au dat-o afară de la Insula Iubirii. Cu ce i-a mințit pe Radu Vâlcan, propriile colege și chiar pe Marcel
Ce se întâmplă doctore
Stana Izbașa, neschimbată la 55 de ani. Timpul a stat pe loc pentru cântăreața de muzică populară din Banat. A fost înșelată, nu s-a căsătorit niciodată și nu are copii
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Poliția Brașov are o mașină „beton”, la propriu! Imagini virale
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Axa Pământului s-a deplasat de patru ori în ultimii 320 de milioane de ani, inclusiv în era dinozaurilor
Mediafax Italia
CELE MAI BUNE LOCURI DE MUNCĂ! Poți câștiga o avere...
Mediafax Spania
Cât ar putea câștiga în plus angajații dacă s-ar aplica reforma fiscală?!