Prima pagină » Știri externe » Olaf Scholz a fost desemnat candidat al SPD la funcția de cancelar al GERMANIEI /„Cetățenii vor decide pe ce drum vom merge”

Olaf Scholz a fost desemnat candidat al SPD la funcția de cancelar al GERMANIEI /„Cetățenii vor decide pe ce drum vom merge”

Olaf Scholz a fost desemnat candidat al SPD la funcția de cancelar al GERMANIEI /„Cetățenii vor decide pe ce drum vom merge”

Olaf Scholz a fost desemnat oficial, luni, candidatul Partidului Social-Democrat (SPD) pentru un nou mandat de cancelar al Germaniei, decizia fiind luată de Biroul politic al formațiunii de centru-stânga.

Membrii Biroului politic al Partidului Social-Democrat au luat în unanimitate decizia de a-l desemna pe Olaf Scholz candidat la funcția de cancelar al Germaniei, au declarat surse politice din cadrul SPD citate de publicația Der Spiegel.

Decizia va fi confirmată prin ședință publică în cadrul congresului SPD din 11 ianuarie 2025.

”Prin principiile sale solide, Olaf Scholz este candidatul potrivit pentru postul de cancelarul al Germaniei”, a declarat Saskia Esken, președintele Partidului Social-Democrat.

”Cetățenii vor decide pe ce drum vom merge. Este un drum cu diverse opțiuni alternative și multe propuneri, dacă facem mai multe eforturi pentru securitate și apărare sau dacă acționăm pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate, a asistenței sociale și a pensiilor. Există clivaje pe care nu le vom accepta niciodată. Avem nevoie de înțelegere în societate pentru gestionarea colectivă a acestor sarcini. Este necesară mai multă echitate în materie de impozite. Trebuie să identificăm modalități de susținere a investițiilor, așa cum am demonstrat cu infrastructura feroviară. Bineînțeles că vrem și modificarea plafonului datoriei suverane”, a declarat Olaf Scholz.

”Nu vom putea face totul de unii singuri. Doar împreună putem contribui la luarea deciziilor. Este bine că exact în această perioadă, în februarie, cetățenii vor stabili direcția Germaniei. Eu vreau ca țara să aibă un viitor bun și societatea să fie coezivă”, a subliniat cancelarul Germaniei.

Săptămâna trecută, unii membri ai Partidului Social-Democrat cereau ca Olaf Scholz să fie înlocuit cu Boris Pistorius în cursa electorală, dar ministrul german al Apărării a pus capăt disputelor anunțând că nu este interesat de funcția de cancelar.

Foto: Profimedia

Video: SPD

Citește și:

Liderul opoziției din Israel îi acuză pe apropiații lui NETANYAHU că au primit fonduri de la susținători ai grupului Hamas

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Iubesc mirosul de gaz rusesc!”. Extrema dreaptă din Polonia vrea repunerea în funcțiune a Nord Stream
Digi24
„Lungul amurg” al Chinei: cei doi factori ce prevestesc un viitor sumbru pentru colosul care a fost odată „fabrica lumii”
Cancan.ro
Atac într-un aeroport frecventat de români. Peste 300 de persoane au fost rănite și 12 pasageri și-au pierdut viața
Prosport.ro
Andreea Popescu a recunoscut că l-a înșelat pe dansatorul Rareș Cojoc cu Dan Alexa: „Sunt o trădătoare! La mine era mult spațiu în căsnicie”
Adevarul
Ce se întâmplă cu românii care ajung la vârsta de pensionare, dar au doar 10 ani de vechime în muncă
Mediafax
Război total pe bugetul UE. Germania cere măsuri și mai drastice
Click
Un teren de peste 1.000 mp se vinde cu numai 15.000 de euro. Se află în apropiere de o stațiune balneară faimoasă
Digi24
„A mers prea departe”. Musk îi cântă în strună lui Trump, după ce președintele SUA a cerut plecarea lui Zelenski
Cancan.ro
Câți bani au primit Marcel și Armina, din partea Antenei 1, pentru cele doar 11 zile la Insula Iubirii
Ce se întâmplă doctore
Sarcomul, cancerul RAR care poate fi confundat cu o simplă umflătură. Dr. Silvia Brotea-Moșoiu: „Pacienții ajung la medic cu tumori de 20-30 de centimetri”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Bell P-59, avionul secret. De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
Descopera.ro
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Astronomii au recreat „supa” primordială a Big Bangului și au descoperit un rezultat neașteptat
Mediafax Italia
A fost CUTREMUR: ”S-a simțit puternic!”
Mediafax Spania
Stai în chirie? Cât vei plăti după noile reguli