Prima pagină » Actualitate » RĂZBOI în Orientul Mijlociu, ziua 431. Ce plan au SUA cu Siria/Promisiunea lui Erdogan

RĂZBOI în Orientul Mijlociu, ziua 431. Ce plan au SUA cu Siria/Promisiunea lui Erdogan

RĂZBOI în Orientul Mijlociu, ziua 431. Ce plan au SUA cu Siria/Promisiunea lui Erdogan

Statele Unite ale Americii sunt „hotărâte” să nu lase gruparea Stat Islamic (IS) să se reconstituie sau să creeze sanctuare în Siria, a declarat secretarul de stat american, Antony Blinken.

De asemenea, el a îndemnat „să se evite o fragmentare a Siriei” după căderea regimului lui Bashar al-Assad.

„Statul Islamic va încerca să profite de această perioadă pentru a-şi restabili capacităţile şi a crea sanctuare. După cum arată loviturile de precizie pe care le-am efectuat în acest sfârşit de săptămână, noi suntem hotărâţi să împiedicăm să se întâmple asta” – Antony Blinken

Blinken a declarat în repetate rânduri că SUA aveau „interese clare în Siria”, într-o aluzie abia mascată la afirmaţiile preşedintelui ales Donald Trump, conform căruia SUA „nu trebuie să se amestece” în situaţia din Siria.

„Avem în mod clar interesul de a face tot ce putem pentru a evita fragmentarea Siriei, migraţiile masive din Siria şi, desigur, exportarea terorismului şi a extremismului” – Antony Blinken

Șeful diplomaţiei americane a dat ca exemplu „interesul de a ne asigura că armele de distrugere în masă sau componente ale lor care au rămas în Siria nu vor cădea în mâini rele”.

Erdogan promite să nu cucerească Siria

Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a afirmat că țara sa nu caută să îşi extindă teritoriul în Siria.

„Turcia nu are nicio pretenţie asupra teritoriilor şi suveranităţii unei alte ţări. Singurul obiectiv al operaţiunilor noastre transfrontaliere este de a ne apăra patria şi cetăţenii împotriva atacurilor teroriste”, a afirmat el cu referire la Siria, într-un discurs după reuniunea cabinetului de miniștri. „Integritatea teritorială a Siriei trebuie în mod categoric să fie apărată. O Sirie în care toţi sirienii să trăiască în pace, fie că sunt arabi, turkmeni, suniţi, aleviţi, alawiţi sau creştini, este cea mai mare dorinţă, vis şi obiectiv al Turciei”, a adăugat Erdogan.

De asemenea, preşedintele turc a anunţat redeschiderea unui punct de frontieră închis din 2013, pentru întoarcerea refugiaţilor sirieni în ţara lor. – „Pentru a evita ambuteiajele şi a facilita circulaţia, deschidem postul de frontieră de la Yayladagi pentru treceri”.

Numeroşi refugiaţi sirieni care trăiesc în Turcia s-au grăbit la posturile de frontieră din sudul ţării pentru a se întoarce în Siria, după anunţarea prăbuşirii regimului lui Bashar al-Assad.

Postul de frontieră de la Yayladagi, închis din 2013, este situat în provincia Hatay (sud).

„Cred că vântul puternic al schimbării care suflă asupra Siriei va fi benefic pentru toţi sirienii, mai ales pentru refugiaţi. Pe măsură ce Siria va câştiga stabilitate, întoarcerile voluntare vor creşte de asemenea. Dorinţa sirienilor de a se întoarce în patria lor, după 13 ani, se va îndeplini. 4,5 milioane de sirieni au devenit oaspeţii noştri. Noi am acţionat ca protectori ai imigranţilor sirieni, numărul cărora a scăzut în ultimul timp la 2,9 milioane. Noi am făcut aceasta nu plângându-ne, ci respectând convingerile noastre şi buna noastră vecinătate” – Erdogan

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Eu nu sunt un gunoi!” Nicușor Dan explică decizia de a-l interzice pe jurnalistul Ovidiu Vanghele la conferințele de presă
Digi24
Grindeanu anunță desființarea a cel puțin 100 de instituții și companii de stat
Cancan.ro
Cine sunt românii găsiți împușcați în America. Principalul suspect ar fi chiar fostul lor ginere, care ar fi comis crima chiar de ziua fiicei victimelor
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Adevarul
Au plătit până la 600.000 de dolari și și-au vândut casele pentru a trăi pe un vas de croazieră, dar au fost dați jos după doi ani
Mediafax
Presa maghiară, VERDICT despre România: De ce nu mai este „țara-model” din regiune
Click
Corina Caciuc, victorie în instanță după un proces dificil! Ce a declarat partenera lui Laurențiu Reghecampf: „Am fost rănită”
Digi24
Reuniți la Moscova, Putin le-a făcut o propunere trimișilor lui Trump: Trupele ruse vor avea nevoie de 5 zile
Cancan.ro
Corina Caciuc și-a găsit dreptatea în justiție. Soția lui Laurențiu Reghecampf a câștigat procesul: 'Am fost rănită'
Ce se întâmplă doctore
Cuplul celebru de la Insula Iubirii care a DIVORȚAT în secret! Nu mai e cale de întoarcere: „A răsărit soarele pe strada mea”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Unul dintre cele mai sigure SUV-uri din lume poate fi cumpărat SH. Cât costă un Volvo XC90 după aproape 150.000 KM
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Un oraș din România a câștigat titlul de Oraș European al Crăciunului 2027
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi