Prima pagină » Știri externe » Olaf Scholz își asumă răspunderea în BUNDESTAG, ceea ce probabil va conduce la alegeri anticipate în GERMANIA

Olaf Scholz își asumă răspunderea în BUNDESTAG, ceea ce probabil va conduce la alegeri anticipate în GERMANIA

Cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, a transmis, miercuri, Bundestagului solicitarea de asumare a răspunderii guvernamentale, ceea ce probabil va conduce la convocarea alegerilor parlamentare anticipate în Germania.

”Vreau să deschid drumul spre alegerile parlamentare. În virtutea Articolului 68 al Legii fundamentale, transmit cererea de asumare a răspunderii. Sper că solicitarea va fi dezbătută luni, 16 decembrie”, a transmis Olaf Scholz într-un mesaj postat pe platforma X.

Cererea de asumare a răspunderii guvernamentale a fost transmisă Biroului președintelui Bundestagului, Bärbel Bas, potrivit site-ului Tagesschau.de.

Bundestagul, Camera inferioară a Parlamentului german, va confirma cererea în termen de 48 de ore. Vor fi consultări asupra solicitării cancelarului, iar deputații se vor pronunța prin vot, cel mai probabil lunea viitoare. În contextul destrămării coaliției guvernamentale, Germania ar putea organiza alegeri legislative anticipate pe 23 februarie 2025.

Conform mediei sondajelor de opinie, realizată de publicația Süddeutsche Zeitung, Uniunea Creștin-Democrată (CDU, centru-dreapta, opoziție), condusă de Friedrich Merz, este la nivelul de 31% în preferințele electorale, fiind urmată de partidul de extremă-dreapta Alternativă pentru Germania (AfD, opoziție), cu 18%. În ultimele săptămâni, popularitatea CDU a scăzut cu 1-2%, în timp ce cea a AfD este în creștere.

Partidul Social-Democrat (SPD, centru-stânga), al cancelarului Olaf Scholz, care vrea un nou mandat, este la nivelul de 17%, iar Alianța 90/Verzi, aflată în prezent la guvernare împreună cu SPD, are o cotă electorală de 12%. Alianța Sahra Wagenknecht (BSW, stânga) are o cotă de 6%, Partidul Liber-Democrat (FDP, centru-dreapta) este la nivelul de 4%, iar Partidul Stângii este la 3%.

Dacă se vor confirma în urma scrutinului parlamentar, datele vor facilita obținerea de către liderul CDU, Friedrich Merz, a poziției de cancelar, care va avea nevoie de o coaliție cu Partidul Social-Democrat.

Foto: Profimedia

Video: Tagesschau.de

Citește și: ANALIZĂ UE își redefinește MODELUL economic, pentru a face față concurenței cu SUA și China /„Lumea se schimbă într-un ritm rapid”

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Șoc în lumea politică americană! ALIATUL lui Trump a murit „în urma unei boli scurte și subite”
Digi24
Brațul lung al lui Putin ajunge până în Țara Soarelui Răsare. Cum a devenit Japonia un cuib pentru spionii ruși care vânează tehnologie
Cancan.ro
Alexandru Nițu a fost dat dispărut pe 28 iunie 2026. IREAL unde a fost găsit după două săptămâni
Prosport.ro
Iubitul Simonei Halep a purtat un ceas care costă cât un apartament la oficializarea relației de la Wimbledon
Adevarul
Românii pun sub semnul întrebării fiecare cheltuială. Ce riscă economia dacă acest fenomen continuă
Mediafax
Aici trăiesc BOGAȚII! Care este orașul spaniol care a întrecut Londra și Paris pe piața imobiliară de lux
Click
Porția de hamsii care a surprins o turistă în Eforie Nord. Ce a găsit în farfurie: „Se pare că asta-i mâncare de lux”
Digi24
Declarații controversate ale ambasadorului german la Chișinău. Hubert Knirsch e acuzat că neagă identitatea românească a Basarabiei
Cancan.ro
Simona Halep și Dorin Mateiu și-au oficializat relația la Wimbledon. După escapada din Mykonos, a venit și confirmarea!
Ce se întâmplă doctore
Iulia Albu a apelat la operații estetice! E total schimbată acum: „Procedura a reprezentat primul pas, urmat de un protocol de recuperare, perfuzii și tratamente”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Dacia DUSTER de Japonia, produsă în INDIA: Cu ce dotări vine Nissan Tekton?
Descopera.ro
Manualele de biologie s-au înșelat: Oamenii de știință au descoperit cum crește, de fapt, părul uman
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Am 71 de ani și sunt căsătorit cu o femeie de 30!
Descopera.ro
Aproape 2 milioane de persoane, evacuate din calea taifunului Bavi