Prima pagină » Actualitate » Cu ce se ocupă COPIII lui Mircea Diaconu. Actorul a fost un om împlinit

Cu ce se ocupă COPIII lui Mircea Diaconu. Actorul a fost un om împlinit

Cu ce se ocupă COPIII lui Mircea Diaconu. Actorul a fost un om împlinit
Mircea Diaconu, sursa foto: Facebook

Mircea Diaconu a murit la vârsta de 74 de ani. Anunțul a fost făcut de către soția sa. Pe 24 decembrie, actorul ar fi împlinit 75 de ani. Dar Mircea Diaconu a fost un om împlinit. A avut o carieră de succes pe parcursul multor decenii, dar și o familie de care a fost mândru. Actorul are doi copii, o fată și un băiat, iar fata i-a dăruit și o nepoțică.

Mircea Diaconu a fost căsătorit cu Diana Lupescu de peste patru decenii și au împreună o fată și un băiat: Ana și Victor. Ana i-a dăruit și o nepoțică. În timp ce Victor i-a călcat pe urme tatălui său, Ana activează în alt domeniu.

Astfel, Victor este artist precum a fost regretatul său tată. Studiază arte plastice, face scenografie, pictură. Ana studiază comunicare și relații publice, făcând și doi ani de Științe Politice la SNSPA și fiind pasionată de echitație.

„Ana noastră a crescut în cabine cu noi, în vremurile urâte și grele cu turnee, cu tot ce însemna, cu frigul… și, când s-a făcut mai mare și o întreba cineva dacă vrea să se facă actriță, spunea: „Vai de mine, dar știu exact despre ce e vorba! Nu o să mă fac niciodată. Te apropii de profesia asta dintr-un miraj, că înăuntru e altfel nu știi sau afli mai târziu, dar ea știa perfect. Și a spus: „Eu nu vreau așa. Nu o interesează absolut deloc„, , povestea Mircea Diaconu într-un interviu pentru revista Viva.

https://youtu.be/6Alfp4XSeyo?si=3H6FF3R1ZRtIDjaH

Nepoțica lui Mircea Diaconu se numește Ana Maria, are 14 ani și este campioană la echitație. Actorul a povestit pentru sursa citată un episod care l-a emoționat până la lacrimi:

„Era în grupa mică la grădiniță, iar fetița mea a spus să merg eu după ea. Și m-am dus eu. Am deschis ușor ușa clasei și am văzut-o jucându-se cu o fetiță. La un moment dat, m-a observat în tocul ușii, s-a oprit, a bătut din palme și a zis: „Mircea al meu!. M-am scurs pe tocul ușii până jos. Și în ziua de azi sunt la fel. E atât de caldă, de iubitoare. O minune de copil.

Până la urmă, atmosfera din casă modelează omul. Fiul meu a venit pe lume la 10 ani diferență de fiica mea, dar el nu e căsătorit. I-am zis: „Tată, gândește-te că vreau să îmi văd și eu nepoții. Și fă ceva, totuși! Nu m-a contrazis, ceea ce sunt vești bune„, mărturisea Mircea Diaconu în același interviu.

CITEȘTE ȘI:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
25 DE ANI de la 11 SEPTEMBRIE. Ce NU știai despre atentatele care au schimbat lumea
Digi24
Călin Georgescu, după ce Palatul Cotroceni a anunțat că România nu trimite soldați în Ucraina: N. Dan vrea să angajeze țara în război
Cancan.ro
Bianca a refuzat inelul de la Marian Grozavu pentru ispita pilot! După aventura cu Claudia, Eduard a schimbat 'destinația'
Prosport.ro
FOTO. „S-a întors REGINA!”. Prezentatoarea TV a stârnit reacțiile fanilor cu apariția ei
Adevarul
PSD a vrut continuarea coaliției cu PNL, dar fără Bolojan. Claudiu Manda: „Scenariul în care rămâne ca premier o perioadă lungă nu este de dat la o parte”
Mediafax
HACKERII, înlocuiți de AI? Avertismentul Anthropic
Click
„Mama mea a murit crezând că eu sunt bine”. Regretul care îl urmărește și acum pe Alex Bogdan
Digi24
Sistemul de pensii, sub presiune înaintea valului „decrețeilor”. Vârsta de pensionare ar putea crește. Economiștii cer măsuri urgente
Cancan.ro
O mai ții minte pe Deea? Ce s-a ales de prima femeie care a căzut în ispită la Insula Iubirii. S-a tatuat din cap până-n picioare și a ajuns de nerecunoscut
Ce se întâmplă doctore
Salma Hayek, apariție incendiară la 60 de ani. Fotografia nud care a făcut senzație pe Instagram. „Sunt recunoscătoare”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
A intrat la RAR pentru ITP și a atras toate privirile. Ce are special această mașină
Descopera.ro
Semnale misterioase detectate în jurul Pământului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Descopera.ro
Ar putea Kim Jong Un să aibă un fiu? Iată ce știu deocamdată spionii din Coreea de Sud!
Mediafax Italia
Supermarketurile unde pot fi economisiți cei mai mulți bani. Diferența poate fi de aproape 4.000 euro pe an, în Italia
Mediafax Spania
Localitatea care oferă CHIRIE cu 300 de euro cu SALĂ și PISCINĂ INCLUSE!