Prima pagină » Știri politice » Comisia Europeană solicită României să transpună corect DIRECTIVA privind creditele ipotecare

Comisia Europeană solicită României să transpună corect DIRECTIVA privind creditele ipotecare

Olga Borșcevschi
Comisia Europeană solicită României să transpună corect DIRECTIVA privind creditele ipotecare

Comisia Europeană a decis să inițieze o procedură de infringement prin trimiterea unei scrisori de punere în întârziere României pentru transpunerea incorectă a Directivei privind creditele ipotecare (Directiva 2014/17/UE). 

Scopul directivei este de a crea o piaţă unică eficientă şi competitivă pentru consumatori, creditori şi intermediarii de credite, cu un nivel ridicat de protecţie a consumatorilor în domeniul creditelor ipotecare. Directiva impune ca intermediarii de credite autorizaţi în alte state membre să îşi poată desfăşura activitatea în România, fie de la distanţă, fie prin intermediul unei sucursale locale. Aceştia pot lucra pe baza autorizării lor în statul membru de origine şi fără nicio autorizaţie sau înregistrare suplimentară din partea autorităţilor române.

Comisia consideră că România nu a transpus în mod corespunzător aceste aspecte ale Directivei privind creditele ipotecare. În consecinţă, Comisia trimite o scrisoare de punere în întârziere României, care din acest moment are la dispoziţie două luni pentru a răspunde şi a remedia deficienţele identificate de Comisie.

Dacă nu primeşte un răspuns satisfăcător, Comisia poate decide să emită un aviz motivat.

CITEȘTE ȘI:

CE cere ROMÂNIEI și altor 21 de state membre să reducă sarcina asupra profesioniştilor care doresc să furnizeze servicii temporare şi ocazionale

ROMÂNIA, vizată de proceduri ale Comisiei Europene din cauza întârzierilor în aplicarea directivelor UE

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Primarul Kievului le cere locuitorilor să părăsească temporar orașul. Avertisment dramatic: „Este o chestiune de supraviețuire”
Digi24
VIDEO. Scandal în direct între George Simion și Anca Alexandrescu. „Ce ai de faci așa?”/ „Nu vă e rușine?”
Cancan.ro
EA este soția chirurgului potent, înșelată în repetate rânduri cu vedeta Antena 1. Ce a făcut la scurt timp după ce au reluat amantlâcul
Prosport.ro
FOTO. Soția lui Cristiano Ronaldo, apariție spectaculoasă
Adevarul
Euro se apropie de 5,5 lei. De ce BNR ar putea lăsa leul să se deprecieze
Mediafax
Bruxelles-ul spune „nu” Italiei și Greciei. Cele două țări vor să cheltuiască mai mult pentru a-și proteja cetățenii de scumpirile energiei
Click
Sonia Trifan, primele imagini cu noul iubit, la cinci ani de la divorț! Cine e bărbatul care i-a furat inima?
Digi24
Româncă ucisă în Marea Britanie de un student la criminalistică pasionat de „Dexter”. Cum a aranjat Benjamin Day locul crimei
Cancan.ro
Am făcut calculul. Câți bani a primit Cheloo, în total, pentru cele 5 săptămâni petrecute la Asia Express
Ce se întâmplă doctore
Ce s-a descoperit în apartamentul unde românca Maria Săceanu a fost ucisă de un student fascinat de serialul „Dexter”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Supraveghezi mașina parcată în fața curții / garajului? Dedeman are o cameră Wi-Fi redusă la 120 de lei
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit o nouă cauză a hipertensiunii arteriale și o cale de a o trata
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Cum ne anesteziază medicamentele și ce ne pot spune despre conștiință
Mediafax Italia
Părinții DIVORȚAȚI pot primi 500 de euro pentru chirie! Până când SE DEPUN CERERILE
Mediafax Spania
Te poți angaja și tu aici! Cazare gratis, mese incluse și 4 ORE DE MUNCĂ