Prima pagină » Opinii » 3, 2, 1… Începe!

3, 2, 1… Începe!

3, 2, 1... Începe!
Ana-Maria Păunescu

E târziu, e devreme, depinde de sensul dinspre care ne uităm la oameni. Depinde de unde ne uităm spre ceasul care a bătut ora exactă. Nici târziu, nici devreme, ar spune cei mai înţelepţi dintre noi sau aceia care cred că totul e matematică, pe lumea în care contează atât de mult şi poezia. Au luminat artificiile toate cerurile din jur, deşi Cerul e unul singur şi ne încape pe toţi. A fost noapte albă la propriu, nu ştiu dacă şi la figurat, pentru aceia care au mai avut energie să considere că nu se mai poate întâmpla nimic rău, în marea de oameni care a împodobit străzile în secundele care au legat anii între ei şi vieţile între ele. Şi destinele, întâmplător.

Şi ne-am trezit aceiaşi, mai bătrâni cu câteva artificii văzute de departe şi mai puţin bătrâni cu câteva urări de bine câte ne-au fost trimise – şi câte au şi ajuns – pe toate căsuţele de comunicare. Moderne sau mai învechite, de pe vremea în care era posibilă orice magie, inclusiv cea a comunicării dintre oameni, dintre ochi, dintre idei.

Ne uităm în jur azi, 1 ianuarie 2025, de parcă abia ar fi început lumea. De parcă noaptea de anul nou, care tocmai ni s-a scurs printre degete, nu ar fi o seară ca oricare alta, în care pur şi simplu se schimbă o cifră în coada calendarului, ci seara spovedaniei supreme, în care păcatele ni se iartă şi ochii care nu ne-au mai văzut de ceva timp au şansa să ne uite. Sau să nu ne uite.

Ne uităm în jur azi, 1 ianuarie 2025, la ai noștri, mai bătrâni, care au incredere în alegerile noastre şi în forţa deciziei luate deja, ne uităm la copiii noştri, care ne cred pe noi încă şi care de la noi vor să prindă şansa de a o porni pe drumul cel bun. Dar care mai e drumul cel bun? Care mai e drumul corect?

Mulţi dintre români au ales să petreacă noaptea dintre ani fie în vacanţe de câteva zile, mai pe aproape sau mai pe departe, în funcţie de buget şi de imaginaţie, prin ţări călduroase şi ceva mai scumpe, sau prin România scumpă şi ea şi aglomerată, de la un capăt la altul, pe drumuri care nu seamănă, de atât de multe ori, a Europa, ci a trecut de care nu se mai poate scăpa. Străinii s-au bucurat şi ei cum au putut de ce le-a oferit primăria, mai darnică sau mai ecologistă, cu focuri de artificii izolate în centre de capitale europene sau cu pocnituri pe la colţ de stradă, cum se întâmplă, în ciuda legilor clare, în ţari care seamănă cu a noastră.

E târziu, e devreme, depinde de sensul dinspre care ne uităm la oameni. Am spus la mulţi ani multora dintre cei dragi şi am făcut crucea în cerul gurii pentru toţi aceia care mi-au trecut, până azi, prin viaţă.

Mă uit în oglinda propriilor cuvinte şi nu mai ştiu dacă să mă sperii sau să mă bucur de curajul de a putea spune tot ce cred, tot ce gândesc, indiferent de mode, de vremurile pe care le trăim sau pe care ne comandă cineva să credem că le traversăm.

La mulţi ani şi dumneavoastră, prieteni deja vechi din lumea aceasta a Gândului precis, a Gândului curajos, a Gândului care trebuie scris, indiferent de riscuri! Dumnezeu să ne apere pe toţi! Şi anul acesta, proaspăt început acum câteva ore, să ne aducă mai multe bucurii decât necazuri. Ar fi un moment bun să ne şi bucurăm. 3, 2, 1, începe! Începe anul nou.


Citește și:

Asta ne lipsea!

Nici zi, nici noapte

Schengen, dragostea mea!

Amalgam de definiții

Ce s-a ales (de noi)

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
„Ei au altă Constituție” Fost șef CCR, declarații ACIDE la adresa PNL despre ANTICIPATE
Digi24
Reacția sfâșietoare a tatălui tinerei ucise în Olt, după ce suspectul crimei s-a predat în Elveția
Cancan.ro
Prima reacție a familiei Valentinei după ce Vlad Bălțățeanu s-a predat poliției. Ce spune tatăl fetei
Prosport.ro
Nadia Comăneci, surpriză colosală pentru români pregătită diseară la Paris în cel mai luxos show de modă al lumii! EXCLUSIV
Adevarul
PNL va sesiza CCR dacă Nicușor Dan nu convoacă alegerile anticipate, în cazul în care guvernul Mureșan pică: „Avem o divergență de opinii”
Mediafax
UCIGAȘUL nevăzut: Boala de care mor mai mult de jumătate din români
Click
FOTO O mai țineți minte pe „Betty cea urâtă”? La 53 de ani, actrița din celebra telenovelă arată senzațional!
Digi24
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Cancan.ro
BREAKING! Vlăd Bălțățeanu S-A PREDAT. Unde se ascundea criminalul din Olt
Ce se întâmplă doctore
Cum arată vila de lux în care locuiește Mirela Vaida la Snagov. Casa este amplasată lângă pădure și are piscină în curte
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Ceasul asociat cu Max Verstappen și Steve McQueen: TAG Heuer Monaco costă peste 9.000 de euro
Descopera.ro
Cafeaua îți poate perturba somnul și fără să te țină treaz. Iată cum
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descopera.ro
Ceaiul fierbinte ne poate răcori pe caniculă?
Mediafax Italia
Taxa „invizibilă” care mănâncă din salarii și pensii
Mediafax Spania
MOTORINA SE SCUMPEȘTE! La cât ar putea ajunge un plin de 50 de litri?!