Prima pagină » Știri externe » Fermierii din nordul Greciei se tem că nu vor mai avea acces la apa pentru IRIGAȚII din Bulgaria

Fermierii din nordul Greciei se tem că nu vor mai avea acces la apa pentru IRIGAȚII din Bulgaria

Fermierii din nordul Greciei se tem că nu vor mai avea acces la apa pentru IRIGAȚII din Bulgaria

Fermierii din nordul Greciei se tem că odată cu venirea verii nu vor mai avea acces la apa folosită pentru irigații, care vine din nord, de peste granița cu Bulgaria.

Din 1964, în temeiul unui acord de despăgubire încheiat între cele două țări după cel de-al Doilea Război Mondial, apa din munții Bulgariei a fost lăsată să curgă liber și să irige 20.000 de hectare din câmpia Evros din Grecia, conform Reuters.

În conformitate cu termenii acordului anterior, Bulgaria elibera 186 de milioane de metri cubi de apă pe an din barajele hidroelectrice către Evros, o regiune săracă din Grecia fără rezervoare sau baraje funcționale. Rezerva era livrată din mai până în septembrie, când culturile aveau cea mai mare nevoie de apă.

Acordul a expirat în iulie anul trecut și nu este clar dacă acesta va fi reînnoit, în contextul în care Bulgaria își evaluează propriile nevoi de apă.

Companiile naționale de electricitate din Grecia și Bulgaria au semnat un acord de ultim moment, ale cărui condiții nu au fost dezvăluite, pentru a continua aprovizionarea până în septembrie.

Situația evidențiază cât de vitale – și precare – au devenit resursele de apă în sudul Europei, unde schimbările climatice au făcut verile mai fierbinți și ploile mai rare. Anul trecut Grecia a înregistrat cea mai caldă iarnă și cea mai caldă vară din istorie.

Protestele fermierilor: „Timp de 60 de ani, nu s-a făcut nimic”

Săptămâna aceasta fermierii greci îngrijorați au folosit peste 100 de tractoare pentru a bloca orașul Kastanies din nordul Greciei, acuzând Guvernul că nu a acționat suficient de rapid pentru a ajunge la un acord înainte de venirea verii.

Incertitudinea cu privire la un acord privind apa se adaugă unei lungi liste de nemulțumiri, printre care se numără și confruntarea cu costurile ridicate ale energiei și producției:

„Problema este că, timp de 60 de ani, nu s-a făcut nimic, niciun proiect de infrastructură și nicio lucrare de întreținere”.

Fermierii au declarat că chiar înainte de expirarea acordului, terenurile lor au suferit o scădere de 30-40% a producției anul trecut din cauza secetei.

Șeful unei asociații locale de fermieri a declarat că apa din Bulgaria era singura sursă de care dispuneau. Un rezervor de apă din zonă are scurgeri și nu poate reține apa, au declarat oficialii locali și guvernamentali.

Instabilitatea politică din Bulgaria ar fi blocat discuțiile

Oficialii Ministerului Energiei și Mediului din Grecia susțin că instabilitatea politică din Bulgaria și succesiunea de Guverne interimare au blocat discuțiile.

Întrebat cu privire la un acord, Ministerul Agriculturii din Bulgaria a afirmat:

“Este esențial ca Bulgaria să își satisfacă în primul rând propriile nevoi naționale de apă, și după aceea nevoile țărilor vecine”.

Grecia speră să demareze o nouă rundă de negocieri luna viitoare, în contextul în care un nou Guvern a fost instalat la Sofia, dar nu este clar dacă se poate ajunge la un acord până la 1 mai.

„Nimeni nu poate spune cât de aproape sau cât de departe suntem de un acord”, a declarat Petros Varelidis, secretarul general pentru resurse de apă al Ministerului Energiei și Mediului din Grecia.

Foto: Profimedia

CITIȚI ȘI:

Parlamentul din Grecia dezbate un proiect de lege care ÎNĂSPREȘTE regulile pentru închirierea de locuințe pe termen scurt

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Presa maghiară despre alegerile de la București: „Aproape nimănui nu i-a păsat cine va fi noul primar”
Digi24
Cea mai mare problemă cu care se va confrunta noul primar al Bucureștiului. „Nu e normal să nu ai căldură iarna. E strigător la cer”
Cancan.ro
Totul despre Cristina Simona Ciucu, soţia primarului Capitalei. Ce firmă deține împreună cu Ciprian Ciucu
Prosport.ro
FOTO. Catrinel Menghia și Diana Munteanu, vizite în apartamentul lui Adi Mutu: „Mi-a spus să-i zic că sunt vărul lui”
Adevarul
Britanicii susțin că România și Danemarca sunt în primejdie. Expert român: „Pericolul real există și se manifestă deja”
Mediafax
Situație incredibilă într-o comună din Botoșani: după tată și mamă, a venit rândul fiicei să conducă primăria
Click
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
Digi24
Cele trei puncte la care țarul nu va renunța. Consilierul lui Putin dezvăluie liniile roșii peste care Rusia nu va trece
Cancan.ro
Prima gafă de primar a lui Ciprian Ciucu! L-a atacat direct pe Nicușor Dan: 'Mi-a scăpat acest lucru'
Ce se întâmplă doctore
Dieta-minune cu care a slăbit Ozana Barabancea. Are o siluetă trasă prin inel și arată mai bine ca-n tinerețe!
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
E legal să oprești cu avariile în fața unei farmacii sau brutării? Răspunsul oficial
Descopera.ro
Ce spune ȘTIINȚA despre oamenii care ADORĂ sensurile giratorii?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ nedumerit: - Iubita mea s-a întins pe canapea, şi-a dat fusta jos, şi-a smuls...
Descopera.ro
De ce iubesc românii concursurile online? (P)