Un tânăr în vârstă de 23 de ani a fost reținut de polițiștii din Olt, după ce individul și-a lovit în mod repetat calul, cu un obiect contondent, „provocându-i multiple răni grave”, au transmis autoritățile. Oamenii legii au mai precizat că animalul a fost găsit într-o „stare de suferință accentuată”.
Autoritățile din Olt s-au confruntat cu un caz grav de agresiune asupra animalelor. Un individ din Olt, în vârstă de 23, și-a lovit calul cu un obiect contondent, spun oamenii legii, provocându-i animalului „multiple răni grave”.
„Din primele verificări, polițiștii au stabilit că tânărul ar fi lovit în mod repetat cabalina cu un obiect contondent, provocându-i multiple răni grave. Animalul a fost găsit într-o stare de suferință accentuată, având nevoie urgentă de îngrijiri medicale.
Pentru protejarea cabalinei și asigurarea tratamentului veterinar necesar, polițiștii au dispus plasarea acesteia în custodia unui localnic. Totodată, având în vedere gravitatea actelor de cruzime, s-a întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de rănirea cu intenție a animalelor”, transmite IPJ Olt.
Citește și: